Un tablou al ipocriziei generalizate

Publicat:
Ultima actualizare:

Am citit în ceea ce pentru mine înseamnă un timp record, adică mai puţin de două zile, o carte voluminoasă. Are vreo 700 de pagini, se cheamă „Jurnalul unui personaj controversat. Rememorări provocate de Vartan Arachelian“, îi aparţine lui Dinu Săraru şi a apărut în anul 2019 la editura bucureşteană „RAO“.

Cum sunt un înfocat cititor de cărţi de jurnale şi memorii, lectura nu ar fi trebuit să îmi ridice cine ştie ce probleme. Însă, având în vedere faptul că Dinu Săraru nu mi-a fost şi nu îmi este din cale afară de simpatic, mi-am autoimpus o anume disciplină specială a lecturii. Simt nevoia să mărturisesc că nutresc mai sus menţionatul sentiment de antipatie încă din adolescenţă, adică din anii în care îl văzusem pe autorul romanului Nişte ţărani pe micul ecran. Fie în calitatea lui de cronicar de teatru, de ziarist puternic marcat de spiritul partinic, fie în aceea de tovarăş cu munci de răspundere în ierarhia Televiziunii Române, fie auto-tămâindu-se în interviurile pe care i le acorda lui Tudor Vornicu, teleastul despre care astăzi ştim atâtea şi multe deloc de bine, în noua lui calitate de director al Teatrului Mic din Bucureşti. Şi aceasta cu o periodicitate de care nu beneficiau în epocă decât persoanele bine văzute, de nădejde.

Mai trebuie să precizez că nu am avut nici un fel de ciocnire cu dl. Săraru nici în vremea directoratului său de la Teatrul Mic din Bucureşti, directorat pe care îl consider pe mai departe a fi fost fost unul de succes (că succesul a fost obţinut şi cu ajutorul unor metode nu tocmai ortodoxe şi cu tentative de subminare a adevăratului concurent al Teatrului din Sărindar, Teatrul Bulandra, e cu totul altă poveste însă de care nu se poate face abstracţie), nici în acela ale cărui rezultate le socotesc a fi departe de felul în care sunt prezentate ele în carte de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“. Mai exact. Nu voi crede nici în ruptul capului că spectacole precum Tache, Ianke şi Cadâr, Crimă pentru pământ sau Apus de soare, în ciuda distribuţiilor lor colosale, a montărilor grandioase ori a reţetelor ameţitoare, spectacole care s-au montat pe scena Naţionalului în vremea în care Dinu Săraru a fost acolo director, ar putea egala în vreun fel nici Maestrul şi Margareta, nici Richard III, nici Evul Mediu întâmplător, nici Amurgul burghez, nici Nişte ţărani, nici Ivona, principesa Burgundiei care s-au produs la Teatrul Mic. Şi nici măcar Doamna cu camelii, spectacol de pe urma căruia s-a produs ruptura grea în consecinţe dintre marea Cătălina Buzoianu şi Dinu Săraru.

Am încercat să fac parcurgând Jurnalul unui personaj controversat cum se zice, tabula rasa. Şi să citesc totul ca mărturia cuiva despre care nu ştiam până atunci nimic, atras eminamente de faptul că mărturisitorul are câteva atuuri extraordinare. Acela al vârstei (s-a născut la 31 ianuarie 1932), o vârstă care, aveam să constat în timpul lecturii, nu i-a afectat defel nici luciditatea, nici memoria (care este una de-a dreptul fabuloasă), nici viclenia. Mai apoi acela al faptului că viaţa i-a rezervat lui Dinu Săraru şansa unei bune cunoaşteri a năravurilor vremilor pe care le-a trăit. Vremuri ale sfârşitului democraţiei interbelice, cu toate avantajele, dar şi defectele ei, defecte care îi lăsau totuşi şansa de a fi una perfectibilă, vremuri ale începutului unei lumi noi, lume în care Dinu Săraru se angajează, spune el, trup şi suflet, şi nu silit, şi nici din oportunism , ci din convingere, ale socialismului, adică a stalinismului lui Dej ori ai socialismului dinastic şi ale cultului personalităţii din perioada Ceauşescu, dar şi ale multiplelor răsturnări de situaţie de după Decembrie 1989. Săraru s-a mişcat nu doar în lumea jurnalistică şi literară, mai bine spus într-o anume parte a acesteia, aceea legată cu mii de fire de ideologia comunistă, ci şi în aceea a nomenclaturii medii şi chiar mai mult decât atât.

În timpul lecturii, a trebuit să fac abstracţie şi de faptul că nu sunt animat de sentimente chiar foarte tandre nici faţă de intervievator ale cărui tumbe ideologice nu au cum să nu te facă să fii circumspect. Nu l-am uitat pe Vartan Arachelian nici în calitatea lui de ziarist aflat parcă trup şi suflet în slujba cauzei comuniste, nici în aceea de om trecut suspect de repede în tabăra monarhiştilor şi în aceea a Alianţei Civice şi nici în ipostaza de spălător de cadavre, aşa cum s-a manifestat recent într-o carte în care nu ştie ce să mai facă spre a-l scoate la vopsea pe cel pe care îl consider pe mai departe un om al Securităţii. Nimeni altul decât freneticul călător pe drumuri europene Aristide Buhoiu.

La un moment dat, pe la jumătatea cărţii, Vartan Arachelian îi pune personajului principal al cărţii o întrebare esenţială. Întrebare în care îi cere să aproximeze reacţia pe care o va provoca în lumea artistico-literară îndelung amânata publicare a cărţii. „Un scandal, un scandal imens pentru că documentele sunt îngrozitoare, cum bine aţi văzut“.

Îngrozitoare sunt nu doar documentele, unele dintre ele olografe, ci şi mărturiile lui Dinu Săraru. Şi aceasta fiindcă ele oferă imaginea unei ipocrizii generalizate care a fost unul dintre principalii descriptori ai perioadei comuniste. Şi care, din păcate, nu a trecut nici în cei 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Ipocriţi, uneori chiar mişeli din cale afară, au fost cei ce l-au înconjurat, curtat, cum se zice flatarisit şi apoi dat afară din Teatrul Mic pe Dinu Săraru (descoperirea unor nume şi fapte m-a lăsat pur şi simplu cu gura căscată). Ipocrit şi mişel a fost şi continuă să rămână astfel Dinu Săraru însuşi. Cum oare să spun că ar fi altfel de vreme ce şi astăzi respectivul se mândreşte cu groaznicul, descalificantul interviu interpolat cu observaţii personale smuls Mariei Untaru, mama lui Virgil Ierunca şi soacra Monicăi Lovinescu? Fie şi numai faptul că în această carte este inserat interviul în cauză cred că ar fi trebuit să îi facă pe unii care au acceptat să scrie ori să le fie reproduse omagiile aduse în post-decembrism lui Dinu Săraru ceva mai circumspecţi.

Dinu Săraru - JURNALUL UNUI PERSONAJ CONTROVERSAT. REMEMORĂRI PROVOCATE DE VARTAN ARACHELIAN; Editura Rao, Bucureşti, 2019

Dinu Săraru
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite