FRAGMENT „Ungaria lui Orbán”, de Paul Lendvai, a apărut în librăriile româneşti

Paul Lendvai, istoric şi comentator politic, fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse şi Financial Times în perioada 1960-1982, semnează volumul „Ungaria lui Orbán”, apărut recent la Editura Polirom, în traducerea Mariei-Magdalena Anghelescu. „Adevărul” prezintă un fragment în premieră din volumul lui Lendvai.

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mână de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, când Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu câţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. 

Următorii ani au dovedit în repetate rânduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste.

FRAGMENT

„Încă din prima perioadă de guvernare, politica ofensivă a guvernului a vizat şi preluarea, directă sau indirectă, a unor poziţii de conducere în sfera mijloacelor publice de comunicare în masă şi înfiinţarea unor noi publicaţii cu apariţie cotidiană şi săptămânală de către persoane apropiate politic de guvern. Încheierea mandatului politic al unor funcţionari de la vârf, ca preşedintele statului, procurorul general şi preşedintele Băncii Naţionale, a oferit ocazia de a i înlocui cu persoane absolut demne de încredere. În contrast cu consolidarea poziţiilor de putere ale Fidesz şi cu întărirea autorităţii personale a prim ministrului, în mass-media a apărut o imagine incriminatoare a membrilor guvernului din Partidul Micilor Proprietari, parteneri de coaliţie în Guvernul Orbán, precum şi a practicilor corupte din contextul guvernului social liberal dizolvat în 1998. Prim ministrul a trebuit să se despartă până la urmă de acei miniştri din partidul de coaliţie acuzaţi şi dovediţi public că luaseră mită. 

Tranzacţiile netransparente de la vânzarea sediului central al Fidesz în 1992 1993 au dus indirect la demisia prietenului apropiat al lui Orbán, Lajos Simicska, din funcţia de autoritate supremă a taxelor şi supravegherii fiscale. Pe marginea acestei afaceri obscure s a aflat în 1999 şi că Győző Orbán, tatăl lui Viktor Orbán, fusese favorizat, cu şase ani mai înainte, cu o sumă de 3,55 milioane de forinţi, la achiziţionarea unei cariere de piatră, printr o tranzacţie de vânzare cumpărare manipulată de o companie fantomă al cărei cofondator era Simicska. Prim-ministrul a confirmat în mod expres acest lucru în 2002, la întrebarea biografului său József Debreczeni. Încă de pe atunci Debreczeni a adăugat: „În Occident, un scandal similar ar fi provocat prăbuşirea prim ministrului. Acesta ar fi trebuit să demisioneze. Dar nu şi în Ungaria. [...] Aici nimeni nu trebuie să şi dea demisia [...]”. 

În anul 2001, probabil în vederea alegerilor parlamentare din 2002, s a petrecut o schimbare radicală, de la o politică fiscală restrictivă la una expansivă. Salariile minime pentru 750 000 de angajaţi au fost mărite în două faze (2001 2002) cu 50%, respectiv 25%, câştigurile reale au crescut în prima jumătate a anului 2001 cu 4,5%, iar în a doua jumătate deja cu 8,4%. În cursul anului pensiile au crescut de două ori, per total nominal cu 16%, ceea ce, având în vedere indicele preţurilor de consum, a corespuns unei creşteri reale de 5,8%. Dacă ţinem cont de subvenţiile speciale pentru 120 000 de funcţionari publici, de creşterea cu 70% a soldelor militarilor profesionişti şi contractuali, de subvenţiile de la stat crescute pentru creditele pentru locuinţe private şi de ajutorul sporit pentru copii, precum şi de numeroasele granturi pentru instruirea personalului feroviar, a medicilor şi asistentelor medicale etc., nu este surprinzător că, pentru prima dată din 1994, creşterea consumului cu 5,2% a fost mult mai ridicată decât creşterea produsului intern brut (4,3%). 

În primul trimestru al anului electoral 2002, rata de creştere a veniturilor reale a fost de trei ori mai mare decât rata de creştere a PIB ului. Producţia industrială a stagnat, deficitul balanţei de plăţi curente şi rata de creştere a vânzărilor cu amănuntul s au dublat. Exceptând creşterea consumului privat cu 9%, toţi indicatorii economici arătau o înrăutăţire a situaţiei. Piatra de temelie pentru criza economică ce avea să vină mai târziu şi să fie mult mai periculoasă – şi de care s au făcut responsabile în primul rând viitoarele guverne social liberale – a fost pusă deci încă din prima fază a guvernării lui Orbán.” (Copyright: Editura Polirom)

Paul Lendvai (foto: dreapta) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s‑a stabilit în Austria, unde a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central‑ şi est‑europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor‑şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor‑şef al revistei Europäische Rundschau.