Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Unghiul viu. La moartea lui Péter Esterházy

1
15 Jul 2016 08:19:40
Péter Demény

A murit conştiinţa cu umor a literaturii maghiare. Un om care a avut umorul în privire înainte de a-l fi avut în poante.

”Condoleanţele orişicui, chiar şi numai o privire, un cuvînt, sînt tot ce ar putea fi mai rău în clipa asta. Mă uit în altă parte sau îl reduc la tăcere pe cel care-mi vorbeste, deoarece am nevoie de senzaţia ca starea pe care tocmai o trăiesc este inexplicabilă şi de neîmpărtăşit; numai aşa pot să cred că sentimentul meu de groază este clar şi adevărat.” Scrie asta despre moartea mamei lui dar acum putem citi pasajul din Verbele auxiliare ale inimii în traducerea Anamariei Pop (nici ea nu mai e printre noi) ca şi cum s-ar răsfrînge asupra morţii lui Péter Esterházy.

Ştiam cu toţii că are cancer pancreatic, l-am văzut incredibil de slăbit, totuşi nu credeam să-nvăţ că va muri vreodată. Era sclipitor pînă în ultima clipă, deşi ieri, cînd televiziunea ATV Ungaria a redifuzat un interviu din decembrie anul trecut am constatat că are o sclipire mai obosită. 

Era o raritate, un fenomen. Nu pentru că a fost un mare scriitor — scriitori mari mai există. Ci pentru că avea un umor şi o mărinimie ieşite din comun. A privit realitatea dintr-un unghi viu, şi unghiul ăsta a rămas viu pînă cînd el a trăit. Verbele...Harmonia cælestis, eseurile, interviurile lui, gesturile lui omeneşti au fost de neconceput fără acest unghi viu, ager, dinamic. În literatura maghiară destul de greoaie el a fost alerta continuă.

Aş vrea să menţionez încă un fapt, şi anume gestul lui Paul Cernat care a postat ieri la ora 11 seara: ”Brusc, o veste trista: azi a murit, la 66 de ani, unul dintre cei mai buni prozatori ungari contemporani (daca nu cel mai): Esterhazy Peter. O creativitate fabuloasa, o minte deschisa, o viata complicata, cu lumini si umbre, cu o genealogie speciala. Printre altele, un prieten aparte al Romaniei (despre slabiciunea lui pentru mititei mi-a povestit, cindva, regretata traducatoare Anamaria Pop). // Odihneasca-se in pace.” Redau textul fără diacritice, cum a apărut pe FB, cu omenia brută, ca să zic aşa. 

Esterházy era foarte mare şi totuşi te simţeai în largul tău dacă era lîngă tine. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dan Matei
15.07.2016, 10:36:06

Offf ... N-a mai avut răbdare să aștepte Nobelul... Condei fără pereche ! Dan Matei

Modifică Setările