Universul nostru marquezian

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul editorial al anului în spaţiul traducerilor s-ar putea să-l constituie apariţia, la RAO, a extraordinarei cărţi, în aceeaşi vreme monografie critică şi reconstituire biografică-roman, consacrată sub titlul „Călătoria spre obârşie” de columbianul Dasso Saldivar noului Cervantes al limbii spaniole, Gabriel Garcia Marquez, care a dominat mondial literatura scrisă începând din a doua jumătate a secolului XX, cu acelaşi ecou până astăzi.

Intrată în librăriile româneşti la începutul acestei veri buimace, cartea ne provoacă fericit la citirea, dar şi la recitirea, operei lui Marquez pentru a ne descoperi astăzi, cred eu mai mult ca oricând, actualitatea şi atmosfera buimacă, la fel ca vara, tristei, dramaticei, oarbei, dezamăgitoarei nemulţumiri în care ne zbatem şi în care se zbate societatea în care trăim.

Excepţională operă de reconstituire biografică, dar şi descifrare savantă a procesului de creaţie marquezian atât de complex, de tulburător şi de nemilos până la a fi sângeros supus necontenit căutării chinuitoare şi scump plătită a obârşiei şi a cuceririi obârşiei şi a înstăpânirii spirituale a obârşiei prin fiecare literă a tuturor scrierilor lui Marquez, jurnalistice şi literare, cartea lui Dasso Saldivar, el însuşi nu numai comentator şi critic literar, ci şi prozator, ne subjugă prin performanţa de a fi mereu, pagină cu pagină, şi roman, romanul celei mai reale irealităţi biografice şi scriituri cum este şi realismul magicianului autor al celebrului „Un veac de singurătate”. Important este însă pentru noi şi faptul că, citind acum sau recitind, la provocarea lui Dasso Saldivar, ajungem să descoperim actualitatea pentru noi a acestei opere care ne face să ne înţelegem mai bine pe noi înşine şi propria noastră realitate şi ispăşire.

Nu e întâmplător, citind sau recitind, de pildă, dincolo de capodopera „Un veac de singurătate”, capodoperele purtând titlul „Funerariile mamei mari” sau „Colonelului nu are cine să-i scrie” sau „Toamna patriarhului”, să ne recunoaştem în universul marquezian şi să ne limpezim, trezindu-ne din buimăceala în care ne-a scufundat până şi vara aceasta buimacă.

„Literar, spune Marquez, cartea mea cea mai importantă, cea care poate să mă salveze de la uitare este „Toamna patriarhului”... A fost romanul care m-a făcut cel mai fericit scriindu-l, căci este cel pe care am vrut dintotdeauna să-l scriu şi, în acelaşi timp, cel în care mi-am împărtăşit plenar propriile experienţe şi confesiuni... Într-adevăr, este un roman-mărturie, o autobiografie încifrată... Dacă ar fi să-l definesc prin doar câteva cuvinte, l-aş defini  ca pe un poem despre singurătatea puterii... Dintre toate cărţile mele, este cea mai experimentală şi cea care mă interesează în cel mai înalt grad ca aventură politică...”

Călătoria spre obârşie” este, şi mă grăbesc eu să subliniez, un roman fascinant care ne îmbogăţeşte moral prin biografia şi aventura politică a eroului său, Gabriel Garcia Marquez şi ne justifică gloria lui mondială, rezultat al unei distilări savant – repet cuvântul – care a dat naştere unei personalităţi scriitoriceşti covârşitoare.

Succesul cărţii lui Dasso Saldivar a fost cum nu se poate mai convingător asigurat de Gabriel Garcia Marquez însuşi, care a spus:

„Dacă aş fi citit înainte Călătoria spre obârşie, nu mi-aş mai fi scris memoriile.”
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite