VIDEO Despre feminism, infidelitate şi homosexualitate, în povestea tragică a soţiei lui Oscar Wilde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constance (1859-1898) şi Cyril (1885-1915), fiul său şi al lui Oscar Wilde.     FOTO: dailymail.co.uk
Constance (1859-1898) şi Cyril (1885-1915), fiul său şi al lui Oscar Wilde.     FOTO: dailymail.co.uk

Volumul „Constance. Tragica şi scandaloasa viaţă a doamnei Oscar Wilde“ de Franny Moyle a apărut de curând la Editura Humanitas, în colecţia Convorbiri/Corespondenţă/Portrete, într-o traducere de Cristina Jinga. Franny Moyle reconstituie tragica poveste a soţiei lui Oscar Wilde,  pe baza unei corespondenţe inedite.

Franny Moyle (50 de ani) este licenţiată în literatură engleză şi istoria artei a St John's College, Cambridge. A lucrat la BBC, unde a devenit, în 1992, producătoarea şi directoarea departamentului Arts. Ulterior, în 2002, a fost numită Head of Arts Commissioning pentru toate cele patru canale ale televiziunii britanice.

Pe baza unei corespondenţe în mare parte inedite, Franny Moyle reconstituie tragica poveste a soţiei lui Oscar Wilde şi dezvăluie lucruri neştiute despre această femeie din prim-planul societăţii londoneze de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din centrul curentului estetist, care devine victima uneia dintre cele mai mari trădări ale tuturor timpurilor.

În primăvara lui 1895, când soţul ei, Oscar Wilde (1854-1900), a fost condamnat pentru delicte homosexuale, viaţa lui Constance s-a schimbat definitiv. Până atunci avusese o poziţie privilegiată în societate: făcea parte dintr-un cuplu de aur, era o cunoscută autoare de literatură pentru copii, o figură reprezentativă a modei prerafaelite, o îndrăzneaţă militantă pentru drepturile femeilor. Membră fondatoare a societăţii ocultiste Golden Dawn, avea un spirit pătrunzător graţie căruia s-a apropiat de cele mai controversate aspecte ale epocii sale. În acea primăvară, Constance a fost obligată să plece pe continent cu cei doi fii ai săi. Şi-a schimbat numele şi a trăit în exil până la moarte.

FRAGMENTE

„Dragă Constance... vin să te văd la ora nouă. Te rog să fii acasă – e important. Al tău dintotdeauna, Oscar“. Aşa suna biletul pe care Oscar Wilde, aparent cel mai de succes om din

 Londra în acel moment, îl scria la iuţeală, cu creionul, soţiei sale. Era după-amiaza zilei de 28 februarie 1895, iar dramaturgul de patruzeci de ani, spiritual şi bon viveur, scria biletul dintr-una din camerele pe care le ocupa temporar în luxosul Hotel Avondale din Picadilly 68, colţ cu Dover Street. Era cuprins de o mare anxietate. 

titestreet

Casa de la numărul 16 era domiciliul lui Oscar Wilde de numai vreo zece ani. Cu toate că garderoba, specificul meselor şi stilul său general de viaţă sugerau abundenţa materială, Oscar nu era nici măcar proprietarul acelei locuinţe modeste; pur şi simplu o închiriase. Oscar şi soţia lui, Constance, îşi asiguraseră dreptul de folosire a clădirii cu patru etaje şi terasă din 1884, când li se păruse o construcţie cu totul convenţională, tipică pentru perioada de mai amplă dezvoltare a cartierului Chelsea din ultimul sfert al veacului al nouăsprezecelea.

Soţii Wilde urmaseră protocolul artistic şi, precum prietenii lor Whistler şi Miles mai înainte, îl angajaseră pe apreciatul arhitect avangardist Edward Godwin, ca să le transforme casa convenţională de cărămidă roşie în ceva cu mai mult farmec, surprinzător şi după ultima modă. 

Interioarele din Tite Street erau şocant de lipsite de podoabe. Pereţii fuseseră zugrăviţi în alb şi lustruiţi, podelele acoperite de covoare simple, în tonuri palide; uşile despărţitoare fuseseră înlocuite cu draperii, iar mobilierul neîncarcat şi aerisit dădea senzaţia de spaţiu şi de calm. Toate acestea scoteau bine în relief obiectele de artă şi neobişnuitele tuşe decorative aduse de Godwin şi de clienţii săi. În salon, de exemplu, gravurile şi desenele fuseseră etalate sub formă de friză, detaşându-se îndrăzneţ de pe o bandă lată, aurie. În aceeaşi cameră fuseseră lipite şi înglobate în stucatura tavanelor pene de păun. 

Însă, în ciuda acestor înflorituri, casa de la numărul 16 de pe Tite Street nu despre bogăţii vorbea, ci despre aspiraţii. (...) Îi desemna pe soţii Wilde drept deschizători de drumuri, cu mai mult gust şi intelect decât bani. Şi le fixa pavilionul pe catargul unei mişcări numită de către cronicarii zilei „estetism“. 

Eleganta Constance Lloyd şi excentricul Oscar Wilde

Oscar ajunsese expert în arta de a crea senzaţie. Controversat şi lipsit de remuşcări, captivând lumea cu personalitatea sa magnetică, spiritul fabulos şi harul de povestitor magic, era întruchiparea farmecului, a geniului şi a aroganţei înmănuncheate într-o singură persoană. Întreaga sa carieră fusese clădită pe talentul de a se face remarcat şocând, provocând şi apoi cucerind pu-

blicul. Nu numai condeiul său putea să provoace; se specializase să-şi folosească înfăţişarea şi comportamentul pentru a se lansa pe piaţă. Poza lui obişnuită nu făcea excepţie. O imagine a „Marelui Oscar“, aşa cum arăta la momentul acela, rotofei şi languros, e uşor de readus în memorie.  

oscarwilde2

Mai puţin simplu pentru noi, cei de azi, este să recreăm o imagine mintală a doamnei Oscar Wilde. Totuşi, contemporanii săi n-ar fi avut probleme. Era o persoană cu înfăţişare remarcabilă, de o frumuseţe recunoscută de multă lume, cu activităţi adesea relatate în presă şi ale cărei apariţii în public şi toalete erau de asemenea monitorizate pentru a menţine trează curiozitatea publicului. De fapt, încă de la căsătoria lor, fermecătoarea soţie a lui Oscar nu făcuse altceva decât să-i îmbunătăţească şi să-i completeze reputaţia. Constance Wilde îşi contrabalansa soţul. Era virtuoasă şi serioasă şi închipuia contrastul ideal al spectaculozităţii lui căutate. 

De o frumuseţe izbitoare şi o eleganţă naturală, cu un impresionant păr castaniu şi cu trăsături delicate. (...) Din momentul în care se căsătoriseră şi apăruse doamna Oscar Wilde Constance îşi folosise nou-descoperita celebritate pentru a-şi sprijini soţul pe care îl adora, însă şi pentru a-şi croi propria cale. 

constance2

Persoanele care o preţuiau pe Constance Wilde nu se confundau cu admiratorii lui Oscar. Spre deosebire de autoproclamaţii esteţi, din rândul cărora Constance socotea fără îndoială că face parte, ea juca rolul de model pentru un cerc de femei liberale cu motivaţii mult mai cumpătate. 

Constance, ca atâtea alte femei cu vederi progresiste de atunci, se folosea de modă pentru a transmite câte ceva din propriile înclinaţii politice feministe. 

Constance Lloyd şi Oscar Wilde, prima întâlnire

La ceaiul din Devonshire Terrace, organizat special în beneficiul Ellei, Constance „era printre invitaţi şi atunci a făcut cunoştinţă cu Oscar“. (…) La 7 iunie (1881), Oscar venea în vizită la una dintre primirile mătuşii Emily, în Lancaster Gate, pentru a o vedea din nou pe Constance. Dintr-odată foarte conştientă de celebritatea care-l înconjura pe noul ei curtezan, ea s-a trezit iarăşi „tremurând de frică“, lucru pe care Oscar e greu de crezut că nu l-a remarcat. Cu toate acestea, a stăruit, rugând-o să vină în vizită pe la mama lui cât mai curând cu putinţă.  

Deşi ramura irlandeză a familiei era în termeni foarte călduroşi cu familia Wilde, clanul Lloyd din Londra îl dezaproba, în general, pe renumitul Oscar. „Cred că Grand Papa îl place pe Oscar“, îi mărturisea Constance fratelui său, „dar bineînţeles că toţi ceilalţi râd de el, fiindcă nu vor să vadă altceva decât că poartă părul lung şi are înfăţişare de estet. Mie îmi place foarte mult, ceea ce presupun că e de mare prost gust“. 

Atracţia lui Constance pentru Oscar în acele zile de început dezvăluie un aspect al relaţiei ce acea să rămână fundamental în căsătoria lor ulterioară. Lângă ea, Oscar renunţa la masca pe care o purta în public. 

Corespondenţe, înainte de căsătorie

Inelul de logodnă pe care Oscar Wilde i l-a prezentat lui Constance Lloyd a rămas în posesia urmaşilor familiei Wilde până astăzi: o inimă formată din diamante înconjurând două perle, peste care trece un arc bătut cu diamante. Desenul a fost conceput, se pare, chiar de Oscar. Când şi-a pus acest inel pe deget, Constance a ştiut că trebuia să adune tot curajul pentru a înfrunta un munte de obiecţii. 

Din clipa în care Oscar s-a despărţit de ea la Dublin, Constance a şi început să-i scrie. „Dragul meu Oscar, tocmai am primit scrisoarea ta, iar scrisorile tale întotdeauna m-au făcut nebună de bucurie şi chiar mai înnebunită să te văd şi să simt din nou că eşti al meu şi că nu e un vis, ci o realitate vie faptul că mă iubeşti“.

Constance era atât de îndrăgostită de Oscar, încât fiecare zi în care prelegerile lui îl ţineau departe era un chin. Suferea de dorul lui cu disperare. „Iubirea mea dragă, îmi pare rău că m-am purtat atât de caraghios: îmi iei toată vlaga, nu mai am putere să fac nimic decât să te iubesc când eşti cu mine, şi nu pot să mă lupt cu spaima de-a te vedea plecând“. 

Oscar era la fel de îndrăgostit de ea pe cât era şi ea de el, lucru dezvăluit în scrisoarea către prietena lui, Lillie Langtry. „O să mă însor cu o frumoasă fată pe nume Constance Lloyd“, scria el. (…) „Sunt atât de nerăbdător s-o cunoşti şi s-o placi. Mă ocup serios de prelegerile mele şi devin bogat, deşi e groaznic să stau atâta departe de ea“.

Devotamentul lui o încânta pe Constance, dar totodată o şi îngrijora. „Nu trebuie să mai renunţi la prelegerile de sâmbătă şi, dacă nu promiţi că ai să mănânci cum trebuie, n-ai voie să vii să mă vezi sâmbătă seara“. 

După căsătorie, imaginea lor în public a devenit imediat şi a a rămas pentru următorii câţiva ani, una a uniunii desăvârşite şi într-un singur gând. Dacă Oscar era de părere că ar trebui să existe un mariaj artistic, atunci Constance era gata şi dornică să-l experimenteze împreună cu el. Cea dintâi dovadă, imediat vizibilă, a acestei atitudini a fost garderoba lui Constance.  

 „Dragul meu“, îi spuse doamna Oscar Wilde soţului ei, „n-ai fi fericit dacă, într-o bună zi, ţi-aş dărui o floricică de fiică?“. „Aş prefera o floare de băiat“, veni răspunsul calm, şi apoi, pentru câteva momente, tăcerea a fost atât de adâncă încât ai fi putut auzi căzând şi un jeleu. (...)  Soţii Wilde şi-au botezat fiul Cyril. 

constance3

Feminismul, la sfârşitul secolului al XIX-lea

Cu dorinţa ei de a realiza ceva în viaţă, Constance se ralia unui grup de femei care, încă de la jumătatea secolului, luptase pentru egalitatea socială pentru femei, ca şi pentru emanciparea lor politică. Avea să fie o cauză pe care, la momentul potrivit, Constance o va îmbrăţişa în mai mare măsură şi în mod declarat.

În anii 1880, vocea feminismului căpătase forţă. Mişcarea sufragetelor îşi pornise campania cu personalităţi marcante şi cu aristocraţi, precum vicontele Haberton, care conduceau demonstraţii naţionale pentru dreptul femeilor deţinătoare de case şi plătitoare de rate de a vota. 

Femeile câştigaseră deja dreptul de a practica medicina, iar în 1880, Eliza Orme a devenit prima femeie care a obţinut o licenţă în drept. Apoi, în 1882, Legea proprietăţii pentru femeile măritate a marcat o autentică schimbare, căci pentru prima oară se admitea că o femeie măritată putea fi, din punct de vedere legal, o persoană. 

Femeile din clasa muncitoare, chiar în veşmintele lor mai simple, se vedeau expuse riscului din pricina hainelor. Fustele lungi, stânjenitoare, pe care le purtau, le făceau să se împiedice sau adesea se agăţau – lucru bine ştiut şi temut de femeile care lucrau în fabrici. (...) Ideea că moda estetică era deopotrivă mai sigură şi mai sănătoasă pentru femei avea să devină curând recunoscută pe scară largă. 

Constance a devenit membră a Rational Dress Society. (...) Sala de expoziţii a fost dovada strânsei legături dintre vestimentaţia raţională şi mişcarea de emancipare a femeii. 

Homosexualitate, în casa familiei Wilde

oscarwide3

Generozitatea soţilor Wilde faţă de tineri a culminat cu primirea la ei în gazdă a unui băiat de şaptesprezece ani, Robert Baldwin Ross, cam în aceeaşi perioadă. (...) Robbie s-a dovedit, de asemenea, o revelaţie pentru Oscar. În pofida vârstei lui fragede, era homosexual practicant. Dacă Marillier îl ajutase pe Oscar să descopere că exista o nişă goală în viaţa lui, Robbie a fost tânărul care a umplut-o p

entru Oscar. Cei doi au început să întreţină relaţii fizice. 

Iniţierea lui Oscar de către Robbie în homosexualiatea propriu-zisă nici că ar fi putut să pice într-un moment mai prost. Deşi ar fi fost probabil inevitabil ca Oscar să exploreze, în cele din urmă, şi această latură a personalităţii sale, prin faptul că a făcut-o după 1885, a comis o infracţiune. În 1885, actele de indecenţă corporală între bărbaţi, chiar şi în particular, erau considerate împotriva legii, din pricina unei noi clauze introduse în Modificările Legii Penale şi adoptate în acel an.

În unele seri, Oscar combina pasiunea pentru tineri cu aceea pentru vin bun şi mâncare, alegând cele mai selecte hoteluri şi restaurante din Londra ca arene pentru flirturile sale. Faptul că Oscar îşi pierdea nopţile provoca serioase certuri şi neînţelegeri. 

Arestarea lui Oscar Wilde 

Oscar a fost arestat în seara aceea pe la 6.30 p.m. 3 aprilie 1895, în baza mai multor capete de acuzare de indecenţă. A fost închis în celulele din Bow Street. Robbie a strâns câteva dintre bunurile lui de la hotel, un rând de haine şi altele asemenea, dar poliţia nu l-a lăsat să i le ducă. 

constance1

Pe lângă durerea ei, Constance e era asediată de creditorii lui Oscar. Odată ce fusese închis, creditorii care-l urmăriseră pe el până atunci, îi scriau acum soţiei, cerându-i să achite datoriile.

(...) Cum casa din Tite Street nu mai era acum în posesia ei, Constance ducea acum o viaţă nomadă. 

Înainte de a pleca în Elveţia, Constance mai avea ceva important de făcut. Deşi continua să îndeplinească procedurile de divorţ împotriva lui Oscar, pentru binele copiilor, încă o îngrijora situaţia materială a lui Oscar. 

La nivel profund, Constance continua să-l iubească pe Oscar şi nu putea să scape de ideea că, atunci când îi devenise soţie, jurase să nu-l părăsească niciodată.  (... )

Decizia de a cere divorţul nu avea legătură cu ea şi cu Oscar, îi explica prietenei sale; era pentru binele copiilor. „Trebuie să intentez proces de divorţ pentru ca băieţii să fie liberi şi nu pot obţine o separare... şi ţinând cont cum s-a purtat faţă de chestiunile băneşti, nimeni n-ar avea încredere în el că se va îngriji de băieţi dacă mie mi s-ar întâmpla ceva şi ar intra în posesia banilor mei“ (Copyright Editura Humanitas, „Constance. Tragica şi scandaloasa viaţă a doamnei Oscar Wilde“, de Franny Moyle).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite