VIDEO Fragmente: Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski, cărţi noi în colecţia „Ego. Proză“ a editurii Polirom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski                                                                 FOTO: Cenaclul Republica
Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski                                                                 FOTO: Cenaclul Republica

Colegi de breaslă, colegi de viaţă, acum şi colegi de colecţie: Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski vin cu cărţi noi în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, cel mai puternic proiect editorial autohton dedicat literaturii române contemporane. „Ţipă cît poţi“ de Moni Stănilă, şi „Pizdeţ“ de Alexandru Vakulovski, sunt cele mai recente apariţii, disponibile atât în versiune tipărită, cât şi în format digital.

„Ţipă cît poţi“ de Moni Stănilă

Simona Popescu: „După un roman fantasy pentru copii, Războiul solomonarilor, Moni Stănilă recurge la elemente de fantastic şi de basm pentru a crea, de data asta, o autoficţiune deghizată. Personajele sînt toate feminine. De fapt, ar trebui întrebuinţat singularul: cartea se deschide cu Una, Una Stanilovski, poetă şi jurnalistă în jur de 40 de ani (ca şi Moni Stănilă, născută în 1978), care se va multiplica, într-un scenariu aproape oniric, în cîteva ipostaze, în Noua, Prima, Drei (cea mai tînără, de 17 ani), a Opta şi, pe ultima pagină, Alta, ca într-un final deschis. Una e nostimă, cu savoir-vivre, dar şi credincioasă şi microbistă (trăsături ale autoarei, pentru cine o cunoaşte), celelalte adăugîndu-se unui personaj colectiv, un fel de Alice cu mai multe feţe, dar nu în Ţara Minunilor, ci în Ţara Timpului. Ţipă cît poţi: un roman aparent feeric, de fapt o carte despre identitatea multiplă, despre viaţă şi despre trecerea ei.”

Dan Coman: „O carte absolut surprinzătoare. Un roman insolit şi curajos, plin de umor, candoare şi ironie, cum n-am mai citit de multă vreme în literatura noastră. O poveste atipică, spusă inteligent şi abil, cu schimbări neaşteptate ale registrelor, într-un permanent joc al apropierilor şi distanţelor. Un text proaspăt şi dinamic despre identitate şi alteritate, construit fragmentar, cu o scriitură precisă şi densă, asemănătoare cînd structurilor poetice, cînd jurnalului, cînd textelor vechi/sacre. O istorie personală de la Una la Alta, conturînd, alături de Noua şi Drei, unul dintre cele mai interesante personaje feminine din literatura de azi.”

Cartea poate fi comandată în ediţie tipărită, dar şi în format digital

„Pizdeţ“ de Alexandru Vakulovski

Andrei Gheorghe: „În sfîrşit am citit o carte românească. Alexandru Vakulovski: Pizdeţ. Să-i scriu? Să nu-i scriu? Nu ştiu, oricum în seara asta o să mă văd cu Santiago şi o să-i povestesc despre Pizdeţ, poate o să-i dau cartea şi lui... şi altora, şi altora, şi la emisiune probabil o să povestesc de ea, şi poate o să-i spun şi Mădălinei, şi lui Bogdan, şi lui Miron, şi poate o să uit, aşa cum deseori o fac, şi poate o să-mi treacă. Sper să nu.”

Gheorghe Perian: „Într-un moment de confuzie şi stagnare, cum e cel pe care îl traversează acum literatura română, Alexandru Vakulovski a ştiut să deschidă un drum, să schiţeze o orientare, a avut, cu alte cuvinte, puterea să inoveze. Nu e puţin lucru.”

Cartea poate fi comandată în ediţie tipărită, dar şi în format digital

Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite