VIDEO Istoricul Neagu Djuvara: „Înrudirile au  semnificaţii politice şi sociale“

În volumul „Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara“, din seria „Portrete în dialog“, istoricul Neagu Djuvara (97 de ani) spune că „trecutul se schimbă, nu e mort“. Interlocutorul său este Filip-Lucian Iorga (31 de ani), deja remarcat în istoriografia românească datorită cercetărilor sale de genealogie şi de istorie a boierimii din România. Adevărul.ro vă prezintă câteva fragmente din volum.

Neagu Djuvara şi Filip-Lucian Iorga încearcă să afle adevărul despre obiectivitate şi relativizare în studiul trecutului şi ajung la concluzia că istoria este o poveste cu sens, permanent reinventată. Astfel, prin cei prezenţi, trecutul este întotdeauna viu.

Volumul „Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara“, apărut de curând la Editura Humanitas, costă 25 de lei.

 „Oricât ar fi de ocupat şi oricât de puţine minute ai avea de petrecut în compania lui, Neagu Djuvara nu-ţi dă niciodată senzaţia că ar fi grăbit. El are întotdeauna timp. Poate că viaţa sa atât de frumos trăită e un argument împotriva zbaterilor şi a pripelilor inutile şi dizgraţioase. Seniorul Neagu Djuvara ştie să păşească agale, cu fermitate şi cu eleganţă, fără să se lase timorat de trecerea timpului“, spune Filip-Lucian Iorga despre Neagu Djuvara. 

FRAGMENTE din volumul „Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara“

„Am amintiri de la o vârstă extrem de fragedă şi, de pildă, pot data cu precizie momentul morţii tatălui meu. […] Suntem deci în noiembrie 1918 şi mama află, cu câteva săptă mâni întârziere, de moartea soţului ei. Eu mă văd, umblând ţinut de mână de o guvernantă, împreună cu fratele meu, Răzvan, viitorul medic, care s-a prăpădit şi care avea cu trei ani mai mult decât mine. Suntem pe un culoar de hotel, cu covor roşu şi ne oprim la ultima uşă, pe stânga, înainte de scară“.

„Vezi, cu toţii purtăm în noi lucruri pe care le tăinuim cu grijă sau de care nici măcar nu ştim, date genetice care ne determină şi ne urmăresc, chiar fără să ne dăm seama. Pe lângă acest aspect, înrudirile au şi semnificaţii politice şi sociale. [..] Atmosfera din casă este esenţială. De aceea, eu pretind că politicienii cei mai buni sunt cei care au avut un tată, un unchi sau un bunic care deja făcea politică. Copilul, de mic, aude şi se luminează“.

„Obiectivitatea este un lucru care nu este înţeles suficient şi mulţi susţin că trebuie să fii obiectiv. Or, în istorie, nu poţi să fii obiectiv, pentru că nu mai înţelegi nimic. Pentru a-i înţelege pe oameni – un om sau oamenii în general -, trebuie să încerci să te pui în pielea lor, chiar dacă ei reprezintă pentru tine „duşmanul“. Când cercetezi o problemă, trebuie să ai forţa morală de a acorda acelaşi credit şi tezei celor pe care îi preferi, şi tezei celor pe care îi iubeşti mai puţin“.

„Istoriceşte vorbind, nu putem fugi de Balcani. Avem acelaşi trecut cu sârbii, bulgarii şi ceilalţi. Ne leagă, pe de o parte, ortodoxia şi apartenenţa la cultura bizantină, pe de alta, faptul că ne-am aflat cu toţii, atâta vreme, sub dominaţie turcească. Din acest moment s-au născut o mentalitate şi un tip comun de moravuri“. 

(Copyright Editura Humanias)

A plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci şi trei de ani 

Neagu Djuvara s-a născut în august 1916, la Bucureşti, într-o familie de origine aromână, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940), Neagu Djuvara a intrat prin concurs la Ministerul de Externe, în mai 1943. Acesta a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, pe 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică

După ce comuniştii au preluat şi Externele (septembrie 1947), istoricul şi diplomatul român a rămas în exil şi a militat, până în 1961, în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I“).

„Nu există istorie definitivă, există doar teorii, iar istoricii pot găsi întotdeauna explicaţii noi pentru fapte istorice care au fost deja interpretate în repetate rânduri. Nu numai cantitatea şi calitatea vestigiilor cu care lucrează istoricul se modifică de la o generaţie la alta, ci mai ales felul în care înţelegem trecutul“ (Neagu Djuvara)

Ulterior, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economic, la Universitatea din Niamey. Între timp, Neagu Djuvara reluase studiile de filosofie la Sorbona, iar în mai 1972, a luat doctoratul de stat cu o teză de filosofie a istoriei. A fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, între 1984 şi 1989. 

Din 1991, Neagu Djuvara este profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi.

Printre principalele sale publicaţii se numără: „Le droit roumain en matière de nationalité“, Paris, 1940 (teză de doctorat); „Civilisations et lois historiques. Essai d'étude comparée des civilisations“, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); „Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle“, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte: „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne“, Humanitas, ediţia a VI-a, 2008; „Les Aroumains“ (operă colectivă), Publications Langues'O, Paris, 1989; în româneşte: „Aromânii - istorie, limbă, destin“, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; „Sur un passage controversé de Kékauménos. De l'origine des Valaques de Grèce“, în „Revue roumaine d'histoire“, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; „Cum s-a născut poporul român“, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii“, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul“, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; „Însemnările lui Gheorghe Milescu“, Humanitas, 2004; „Amintiri din pribegie“, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; „Există istorie adevărată?“, Humanitas, ed. a III-a, 2008.

Filip-Lucian Iorga s-a născut pe 16 iulie 1982, la Bucureşti. Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti (2011), acesta a urmat un stagiu de cercetare la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, Universitatea Paris IV – Sorbona (2009–2010). În prezent, este director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Erbiceanu“. A devenit, în 2002, membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta“, iar în 2008 a primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. 

Printre volumele publicate se numără: „Genocidul comunist în România, vol. IV, Reeducarea prin tortură“, cu Gheorghe Boldur-Lăţescu (Albatros, 2003); „Breviar pentru păstrarea clipelor. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Alexandru Paleologu“ (Humanitas, 2005, 2007, 2012),  „Le tempérament œcuménique. Entretiens avec Jean Delumeau, Neagu Djuvara, Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie, Éric Mension-Rigau, Jordi Savall“ (Éditions Baudelaire, Lyon, 2013). 

<

>