„Vin vremuri îngrozitoare“: Jurnalul din timpul Holocaustului al unei adolescente evreice executate de nazişti, publicat  după 76 de ani

Renia Spiegel FOTO Arhiva familiei Bellak

Adolescenta evreică Renia Spiegel a fost executată în Polonia, la câteva zile după ce împlinise 18 ani. La câteva decenii după ce jurnalul său a fost descoperit în America, acum poate fi citit de întreaga lume.

La 76 de ani după ultima notă scrisă, jurnalul adolescentei poloneze Renia Spiegel, care a fost comparată cu Anne Frank prin prisma mărturiilor privind viaţa evreilor din Polonia, din timpul ocupaţiei naziste, a apărut tradus în limba engleză în această săptămână pentru prima dată.

Având aproape 700 de pagini, jurnalul lui Spiegel începe în ianuarie 1939, când avea 15 ani, şi se încheie în ultima zi a vieţii sale, pe 30 iulie 1942, când a fost executată de soldaţi germani, notează The Guardian. Ultimele rânduri din jurnal sunt scrise de către iubitul ei, Zygmunt Schwarzer, care l-a încheiat scriind despre moartea Reniei şi cea a părinţilor lui: „Trei împuşcături! Trei vieţi pierdute! Tot ceea ce pot auzi sunt împuşcături, împuşcături.”

Mama lui Spiegel, Roza, şi sora ei mai mică, Ariana, au supravieţuit războiului şi s-au mutat în America. În anii '50, Schwarzer, care supravieţuise mai multor lagăre de concentrare, le-a găsit şi le-a dat jurnalul Reniei. Niciuna dintre cele două nu au putut citi paginile şi jurnalul a rămas „adormit”, a spus fiica Arianei, Alexandra Bellak, până la momentul în care a decis să-l trimită la tradus.

„Am realizat cât de important era, nu numai pentru ca eu să pot învăţa mai multe despre trecutul meu, dar şi ca lumea să vadă cât de însemnat este acest jurnal,” a spus Bellak. „A fost foarte impresionant. Este sfâşietor şi cutremurător pentru că ştii cum se termină povestea, dar şi scrisul ei este atât de frumos. Ea este aşa de matură şi profundă şi introspectivă. Îţi faci o idee despre ceea ce trăieşte o tânără femeie la pubertate, îndrăgostindu-se de primul său iubit, având mici certuri cu sora ei. Poţi vedea ce inteligentă e-face trimiteri la filosofi şi compozitori clasici, e minunat. Cu creşterea în popularitate a antisemitismului şi a naţionalismului, aici şi peste graniţe, jurnalul este mai oportun ca niciodată.”

Alexandra şi mama sa i-au arătat jurnalul producătorului de film Tomasz Magierski, care a fost atât de impresionat încât a decis să facă un film despre Renia. Magierski a avut, de asemenea, un rol crucial în publicarea cărţii în Polonia. În această vară, Ariana a încheiat o înţelegere şi cu St Martin’s Press pentru a publica jurnalul în limba engleză.

În acestă săptămână, o parte din jurnal a fost publicat pentru prima dată în engleză, în revista Smithsonian.

„Cititorii vor fi tentaţi să compare jurnalul Reniei cu cel al Annei Frank,” scrie jurnalistul Robin Shulman în revistă. „Renia era puţin mai mare şi mai sofisticată, scriind frecvent atât în versuri cât şi în proză. De asemenea, trăia în contact cu lumea, nu în izolare.”

„De ce am decis să încep un jurnal astăzi? S-a întâmplat ceva important? Nu! Doar vreau un prieten. Cineva căruia să-i spun grijile şi bucuriile mele cotidiene. Cineva care va simţi ceea ce simt şi eu, care va crede ceea ce spun şi nu-mi va dezvălui niciodată secretele,” scrie Spiegel, în traducerea Annei Blasiak şi Martei Dziurosz din revista Smithsonian.

Jurnalul conturează imaginea unei fete cu obsesiile tipice ale perioadei de adolescenţă, fie privindu-i pe colegii săi de şcoală, fie pe profesori sau experienţe ca primul sărut. Plin de poezii, acesta mai dezvăluie o tânără care simţea cu disperare lipsa mamei sale: la vremea respectivă, Renia şi Ariana locuiau la Przemysl cu buncii lor. Odată cu începerea războiului, Renia descrie crearea ghetoului în care sunt izolaţi şi deportarea membrilor din comunitate. Pe 26 iunie 1941, ea scrie despre „zile oribile petrecute în pivniţă”. Câteva zile mai târziu, Renia îi spune jurnalului că va trebui să poarte o banderolă albă pe braţ. „Pentru tine, eu voi rămâne aceeaşi Renia, dar pentru alţii voi deveni cineva inferior: o fată care poartă pe braţ o banderolă albă cu o stea albastră.”

„Israel, salvează-ne, ajută-ne. M-ai protejat de gloanţe şi bombe, de grenade. Ajută-mă să supravieţuiesc! Şi tu, draga mea mamă, roagă-te pentru noi astăzi, roagă-te mult. Gândeşte-te la noi şi fie ca gândurile tale să fie binecuvântate. Mama! Draga mea, unica mea, vin vremuri atât de groaznice. Te iubesc din toată inima. Te iubesc; vom fi împreună din nou.”

Sora Reniei, care acum are 87 de ani, a spus că nu a văzut-o niciodată scriind în jurnal. „Cred că îl ascundea,” a spus Ariana. „Era foarte bună cu mine pentru că mama nu era acolo şi bunica era bătrână, aşa că sora mea era un fel de super-mamă pentru mine. Era o fată sclipitoare, preşedinta clubului literar de la şcoală. Obişnuiam să locuim la proprietatea de la ţară a tatălui meu şi iubea păsările şi cântatul, iubea copacii şi suflul vântului. Cred că avea un fel foarte profund de a vedea lucrurile.”

Ariana a aflat de jurnal abia când Schwarzer a ajuns cu el în America şi i l-a dat mamei sale. După ce aceasta din urmă a murit, Ariana nu a ştiut ce să facă cu volumul şi l-a lăsat uitat până când fiica sa i-a spus că „merită ca lumea să ştie”.