Volumul „Imagini. Viaţa mea în film” invită cititorul în culisele artei cineastului Ingmar Bergman. Apare în România la editura Nemira

FOTO: news.ro

Editura Nemira va lansa volumul „Imagini. Viaţa mea în film”, o invitaţie în imaginaţia creatoare a unuia dintre cei mai importanţi regizori de film moderni: Ingmar Bergman.

Cartea apare în colecţia Yorick, este tradusă de Ioana Ghişa şi cuprinde o prefaţă semnată de criticul de film Andrei Gorzo.

În „Imagini. Viaţa mea în film”, Ingmar Bergman invită cititorul în culisele artei sale, într-un mod direct şi autentic. Martori ai procesului său de creaţie, cititorii revăd secvenţe, personaje, construcţii emoţionale sau regizorale ale celor mai importante filme ale sale: „Persona”, „A şaptea pecete” sau „Fragii sălbatici”. Ei se vor afla în intimitatea de creator a lui Bergman, aflând despre ideile şi visele din care s-au născut cele mai cunoscute opere ale sale, dar şi despre eşecurile care l-au împins să-şi transforme angoasa în artă.

Cariera lui Ingmar Bergman cuprinde peste 40 de ani de muncă şi peste 60 de filme, dintre care multe au devenit clasice ale cinematografiei. Bergman face apel la memorie, la caietele de regie şi la scenarii ca să comenteze într-un mod fascinant propriile reuşite şi rateuri, temele care l-au urmărit, relaţia dintre artă şi viaţă.

Fragment

„Era necesar să scriu ceva care să înlăture senzaţia de gol interior şi de bătut pasul pe loc. Mi-am exprimat starea emoţională cu o anumită precizie într-o reflecţie scrisă când am primit premiul olandez Erasmus. Am numit-o „Pielea de şarpe“ şi am publicat-o ca prefaţă la Persona:

În cazul meu, creaţia artistică s-a manifestat mereu ca o foame. Am constatat cu mulţumire calmă că am această nevoie, însă niciodată nu m-am întrebat cum de a apărut această foame şi de ce vrea să fie atât de repede satisfăcută. Acum, în ultimii ani, când a început să se diminueze, mi se pare că a venit timpul să caut motivaţiile activităţii mele.

Una dintre amintirile mele cele mai timpurii din copilărie este că aveam această nevoie de a le arăta tuturor ce reuşeam să fac: iscusinţa la desenat, arta de a lovi cu mingea în zid, primele mişcări de înot. Îmi amintesc că aveam o puternică nevoie de a le atrage atenţia adulţilor asupra acestor manifestări ale prezenţei mele în lumea sensibilă. Interesul semenilor mei pentru mine nu era niciodată suficient, aşa mi se părea.

Când realitatea nu-mi mai ajungea, începeam să mă joc cu fantezia şi le spuneam celor de-o vârstă cu mine poveşti nemaipomenite despre tainicele mele fapte eroice. Erau minciuni sfruntate, care nu puteau decât să se năruie când se loveau de scepticismul sobru al celor din jur. Până  la urmă, m-am retras din compania lor şi mi-am păstrat lumea de vis numai pentru mine. Un copil dornic de relaţii umane şi cu o imaginaţie bogată s-a transformat destul de repede într-un visător vulnerabil şi viclean”.

Ernst Ingmar Bergman (14 iulie 1918, Uppsala, Suedia - 30 iulie 2007, Fåro, Suedia) a scris şi a regizat peste 60 de filme şi 170 de producţii teatrale. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „A şaptea pecete” (1957), „Fragii sălbatici” (1957), „Persona” (1966), „Fanny şi Alexander” (1982), având aceleaşi teme centrale: familiile disfuncţionale, artiştii rataţi, Dumnezeul absent, imposibilitatea de a comunica unii cu ceilalţi. Ca cineast, a lucrat constant cu acelaşi grup de actori, distribuindu-i în majoritatea filmelor sale (Liv Ullmann, Max von Sydow, Bibi Andersson, Harriet Andersson, Erland Josephson, Ingrid Thulin, printre alţii). A luat nenumărate premii pentru filmele sale, iar autobiografia sa, „Lanterna magică”, a fost tradusă în mai multe limbi.