Volumul „Scrisoare către tata“ de Franz Kafka, lansat la Bookfest
0
Volumul „Scrisoare către tata“ de Franz Kafka va fi lansat vineri, 3 iunie, în cadrul festivalului Bookfest 2016. Evenimentul va începe de la ora 17.00 şi va avea loc la standul editurii Humanitas.
La lansare vor vorbi Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu şi Denisa Comănescu. Volumul a fost trdaus din germană de Mircea Ivănescu, iar postfaţa a fost scrisă de Ioana Pârvulescu.
Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum la numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea adeseori pare că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.
Iona Părvulescu vorbeşte despre importanţa acestui volum:
Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se întâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă întotdeauna în faţa vieţii.
Puteţi citi în exclusivitate pentru Adevărul un fragment din volumul „Scrisoare către tata“
Scrisoare către tata
Franz Kafka
Traducere din germană de Mircea Ivănescu
Postfaţă de Ioana Pârvulescu
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
- Fragment -
Mai dureros în ce mă priveşte ai nimerit-o cu aversiunea ta faţă de scrisul meu şi faţă de ceea ce, fără ca tu s-o ştii, avea legătură cu el. Aici am reuşit într-adevăr să mă desprind, într-o măsură ceva mai mare şi folosind doar propriile mele forţe, de tine, chiar dacă într-un fel care te face să te gândeşti la un vierme călcat în picioare şi care se smulge cu partea din faţă a corpului şi se târăşte cum poate mai incolo. Într-o oarecare măsură mă aflam în siguranţă, aveam putinţă să răsuflu; repulsia pe care în chip firesc ai avut-o de îndată faţă de scrisul meu îmi era, de data
aceasta, bine-venită. Vanitatea, ambiţia mea sufereau desigur în felul, pentru noi devenit proverbial, în care tu îmi salutai cărţile: „Pune-o pe noptieră!“ (de obicei jucai cărţi în momentul în care venea câte un volum de-al meu), însă în fond îmi părea bine, nu numai din simţământul
acesta de răzvrătire răuvoitoare, nu numai din bucuria că aveam astfel o nouă confirmare a felului în care vedeam eu relaţiile dintre noi, ci în chip cu totul instinctiv, pentru că o asemenea
formulă îmi suna ca un „Acum eşti liber!“. Fireşte că mă înşelam singur, nu eram deloc, sau în cel mai bun caz, nu eram încă liber. În scrisul meu era vorba despre tine, nu făceam acolo decât să mă tângui pentru lucrurile pentru care nu mă puteam tângui la pieptul tău. Era un rămas-bun,
pe care-l prelungeam deliberat, de la tine, numai că acest rămas-bun era determinat, forţat de tine
şi se continua în direcţia pe care aş fi voit-o eu. Însă ce puţin însemnau toate acestea! De fapt,
nici nu merită osteneala să mai vorbim despre ele, ci doar pentru că ele s-au petrecut în viaţa mea, altfel nici n-ar fi fost remarcate; dar în fond, ele mi-au dominat viaţa, în copilărie ca
o presimţire, mai târziu ca o speranţă şi încă şi mai târziu, ca o deznădejde, şi mi-au dictat – la
o adică tot prin persoana ta – cele câteva hotărâri mărunte pe care am fost în stare să le iau
vreodată.
De pildă, alegerea profesiei mele. Sigur, aici mi-ai lăsat deplină libertate, şi ai făcut- o în felul tău mărinimos şi chiar indulgent, fără să-ţi pierzi răbdarea. Fireşte, în această privinţă te confor mai modului general de educare a copiilor acceptat de păturile mijlocii evreieşti, sau cel puţin judecăţilor de valoare ale acestor pături. În sfârşit, aici a jucat un rol şi una din înţelegerile acelea greşite ale tale în ce priveşte persoana mea. Anume, din mândrie de tată, din necunoaşterea adevăratei mele vieţi, din concluziile pe care le-ai tras din slăbiciunea mea, m-ai considerat dintotdeauna ca fiind deosebit de sârguincios. După părerea ta, eu încă de copil studiam, învăţam mereu şi, mai târziu, scriam mereu. Dar aşa ceva nu corespunde în realitate nici pe departe faptelor.Mai degrabă s-ar putea spune cu mult mai puţină exagerare că am studiat puţin şi nu am învăţat nimic; fireşte, şi nu e nimic deosebit în faptul că din aceşti mulţi ani mi-a rămas ceva, căci am o memorie potrivită şi capacitatea mea de înţelegere nu e prea rea, dar, oricum, rezultatele totale în ce priveşte cunoştinţele şi mai ales fundamentarea acestor cunoştinţe sunt cu totul jalnice în raport cu cheltuiala de timp şi de bani într-o viaţă care, văzută din afară, a fost lipsită de griji material şi liniştită, şi mai ales în comparaţie cu aproape toţi cei pe care-i cunosc. E jalnic într-adevăr, dar din punctul meu de vedere, de înţeles. De când mă cunosc am avut anxietăţi atât de adânci în privinţa afirmării propriei mele existenţe spirituale, încât tot restul mi-a rămas indiferent.“ (Copy rights ©Humanitas Fiction 2016)
Franz Kafka (3 iulie 1883-3 iunie 1924), a fost un scriitor de origine cehă, considerat unul din cei mai importanţi autorii din secolul al XX-lea. Se naşte la Praga, pe atunci oraş austro-ungar, într-o familie de evrei de limbă germană. Tatăl este comerciant, iar mama provine dintr-o familie destul de avută şi erudită. Franz Kafka urmează, fără entuziasm, studii de drept, încheiate printr-un doctorat în 1906, apoi, toată viaţa, lucrează ca jurist la o companie de asigurări, făcând o muncă administrativă.
Nu s-a căsătorit, deşi s-a logodit de trei ori, şi n-a avut urmaşi. Conştiinţa importanţei scrisului în propria viaţă apare de timpuriu la Kafka şi e adesea exprimată. Opera lui îmbină elementele realiste cu cele fantastice. Operele sale precum „Metamorfoza“, „Procesul“ sau „Castelul“ au influneţat profund literatura universală.
Se încarcă comentariile...
