Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Zilele literaturii române la Chişinău: jurnal de festival

4
27 May 2018 12:56:09
Lavinia Bălulescu
Chişinăul, văzut de sus, din mansarda unui hotel, în timpul Zilelor Literaturii Române Foto: L. Bălulescu
Chişinăul, văzut de sus, din mansarda unui hotel, în timpul Zilelor Literaturii Române Foto: L. Bălulescu

A patra ediţie a „Zilelor literaturii române“ s-a desfăşurat în Republica Moldova în intervalul 22-26 mai şi a adunat mai mulţi scriitori şi jurnalişti, care s-au întâlnit cu cititorii, au participat la dezbateri şi au citit din cele mai recente texte.

Am luat şi eu parte la trei dintre zile şi, pe lângă bucuria cunoaşterii unor oameni geniali, am avut impresia că am ratat multe în ceea ce priveşte Chişinău. De fapt, am revenit în România cu sentimentul că trebuie neapărat să mă întorc în Chişinău, dar nu pentru un festival, ci pentru a avea mai mult timp cu oraşul şi cu oamenii.

De la Chişinău am plecat cu valiza plină cu cărţi, pe unele am apucat să le răsfoiesc între timp sau i-am auzit chiar pe autorii lor citind din ele la lecturile din cadrul „Zilelor literaturii române“.

Deşi nu am apucat să iau parte la toate lansările, câteva tot am prins. M-am bucurat să-i aud citind din cele mai noi cărţi ale lor pe poeţii Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Claudiu Komartin, pe scriitorii Dinu Guţu şi Emanuela Iurkin (recent debutată la Editura Cartier cu volumul “Câinele de bronz”; foto jos), dar şi pe antropologul Vintilă Mihăilescu. Lansările şi lecturile au fost excelent moderate de poetul, traducătorul şi editorul Emilian-Galaicu Păun. 

Din păcate, am plecat din Republica Moldova înainte de lansarea celui mai nou volum al Tatianei Ţîbuleac (“Grădina de sticlă”, aşteptat, după deja faimosul “Vara în care mama a avut ochii verzi”), dar m-am asigurat că am cartea cu mine în bagaj.

Am mai luat parte şi la două dezbateri foarte interesante, prima – despre marginali şi periferici, a doua (foto jos) – despre presa culturală şi relaţia cu editurile (zic că au fost interesante nu neapărat pentru că aşa e frumos de spus, ci pentru că ştii asta atunci când, la vreo câteva zile distanţă, ceva a lucrat în tine, ceva care te face să te gândeşti mai bine, să cauţi răspunsuri mai bune şi chiar să le şi găseşti).

Vizita în Moldova a însemnat şi o excursie de o jumătate de zi la Bălţi, acolo unde scriitorul şi profesorul Nicolae Leahu ne-a introdus unui public format în mare parte din tineri studenţi şi elevi, la Universitatea de Stat “Alecu Russo”. La întâlnire au mai luat parte Luiza Vasiliu (coordonator Scena9), Claudiu Komartin şi Emilian Galaicu-Păun.

În încheiere, în speranţa că cineva va fi interesat de cele mai recente volume ale autorilor invitaţi sau de publicaţiile culturale la care activează, las mai jos şi o listă a acestora, aşa cum a fost de fapt prezentată ea de organizatorii evenimentului.


Lavinia Bălulescu, Lavinucea, Casa de Pariuri Literare
Tamara Cărăuş, Limba de hârtie, Editura Cartier
Iulian Ciocan, Dama de cupă, Editura Polirom
Adrian Ciubotaru, Sfârşit de secol. Editura Ştiinţa
Dumitru Crudu, Cinci poeme din Rotterdam, Editura Charmides
Dinu Guţu, Intervenţia, Editura Polirom
Igor Guzun, Bine, Editura Urma ta. Adio, lucruri, Editura Cartier
Emanuela Iurkin, Câinele de bronz, Editura Cartier
Claudiu Komartin, Maeştrii unei arte muribunde, Editura Cartier
Nicolae Leahu, Spre Mekka. Poeme alese din Alexandru Macedonski
Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, Editura Polirom
Vintilă Mihailescu, Etnogeneza şi ţuica & De ce este România astfel? Editura Polirom
Pavel Păduraru, Moartea lui Igor Alexandrovici, Editura Paralela 45
Moni Stănilă, O lume de evantaie, Editura Charmides
Tatiana Ţîbuleac, Grădina de sticlă, Editura Cartier
Luiza Vasiliu, Scena9


“Zilele Literaturii Române” au fost organizate de Uniunea Editorilor din Republica Moldova, de Editura Cartier şi de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

 

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Jane Doe
27.05.2018, 22:08:11

Mi-a făcut mare plăcere să citesc articolul, autoarea are un talent descriptiv cinematografic în tot ceea ce povestește - ficțiune sau nu - și m-am imaginat stând într-un colț și urmărind dezbaterile astea literare, despre care ne vorbea. O să aleg ceva și din volumele propuse (Oricum, Lavinucea o am de multă vreme, dacă e aceeași). Mulțumim , Lavinia Bălulescu!

+1 (1 vot)
Sârbul Vasile
28.05.2018, 08:42:40

Nu pot rezista sa citesc literatura de femei. Când o sa se ridice vreuna la nivelul lui Balzac, mai putem vorbi.

-1 (1 vot)
Jane Doe
29.05.2018, 14:04:33

Sarbul Vasile@ Bietul Balzac, de cine a ajuns să fie pomenit! Dacă ai fi avut pregătirea literară necesară pentru a citi măcar 10 pagini din Balzac, ai fi știut că este ultimul exemplu pe care-l puteai da în context. Balzac a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din Istoria literaturii universale (de altfel, biografii lui mai puțin complezenți spuneau că trăia pentru a scrie și a mânca, fiind mereu înglodat în datorii și destul de puțin dotat pentru alte aspecte ale vieții!). Stilul literar caracteristic face ca lectura să fie dificilă, mari critici afirmând (își permit s-o afirme, la reputația lor!) că unele texte balzaciene sunt de-a dreptul plictisitoare. Literați cu ștaif recunosc de exemplu, că n-au apucat și nici nu mai încearcă să acopere toată Comedia Umană, acel proiect literar magnific și în același timp bizar, care adună aproape 100 de nuvele și romane strânse la vremea respectivă în peste 20 de volume (vreo 24-25, dacă nu mă înșel.), care pun în încurcătură și azi nu doar cititorii, dar și criticii literari. Numai un românaș de-al nostru, incult și înfumurat ca un țap, își poate imagina că e de-ajuns să-l pomenească pe Balzac, pentru a lăsa impresia că nivelul intelectual și gradul de cultură îi permit să jignească pe oricine. Misoginismul nici nu-l mai pomenesc, e în contextul IQ-ului și educației țapilor cu școala copitei. Literatul balzacian Sarbu Vasile nu poate rezista sa citeasca ”literatura de femei” (asta da, ”esprimare țapiană”. Măcar o Gramatică, implicit Sintaxa limbii române poți găsi nene Vasile, scrisă de un bărbat?). Sigur nu l-ai citit pe Balzac, nene Vasile, dar e trist pentru mata că te potrivești așa de bine comediei umane, din toate timpurile. Tragi-comediei, dacă știi ce înseamnă asta. Bietul Balzac!

Sârbul Vasile
29.05.2018, 17:04:22

Acum tu vrei sa ma pui sa ghicesc după scrisul tău în ce tagma ești. Nu e greu de loc.Semeni întrucâtva cu George Șând.

Modifică Setările