Zinul lupilor

Cuvântul „zână”, via Pârvan, Eliade etc, ar veni de la zeiţa Diana, al cărei cult se întinsese prin pădurile fostei Dacii. Ritualuri, dezmăţuri mistice, întâlniri nocturne şi dansuri macabre. Cam asta făceau adepţii Dianei, devenită Sancta Diana - Sânziana, iar cei care o creditau se numeau desigur „dianatici”, „zănatici”.

Un cuvânt frumos, pe care Hasdeu l-a iubit, în marginea căruia au brodat intelectualii interbelici. De aici ar veni „zână” dar şi „zin”/zîn - mai puţin folosit, nu doar perechea spirituală a zânei, ci şi sinonim al lui Făt-Frumos.

Prin cărţile de folclor găsim mulţi zini, iar acum mă interesează cei ai iernii, de la zinul Brumei, la vrăjitorii lunii noiembrie sau la Sf. Petru de Iarnă, patronul lupilor.  Căci trebuie spus, peste zânele vechi a venit creştinismul cu zânele lui.

Ca să ţinem minte că în numele Crăciunului sunt topite întâmplări & cuvine, vă voi spune că iarna este patronată de doi fraţi, unul vrăjitor (Sf. Andrei) şi altul om de acţiune, patron al lupilor - Sf. Petru de Iarnă.

Între cele două zile, de la 30 noiembrie până la 16 ianuarie, se întinde un timp magic - izgonirea şi ocrotirea sălbăticiunilor. Este şi partea cea mai geroasă a iernii.

Pe vremuri, un bărbat foarte curios a tulburat noaptea sacră de 16 ianuarie. Voia să vadă, să ştie ce se se întâmplă la adunarea lupilor. Aţi văzut oameni de ăştia, băgăcioşi ori „zvârcolaci”?   Ei, ăsta era unul dintre ei.

Şi, ca orice cercetător serios şi insistent, a avut parte de marele adevăr. Numai că adevărul are colţi şi gheare în cele mai multe situaţii.

Curiosul s-a furişat cumva la întâlnirea ţinută anual în noaptea de 15 spre 16 ianuarie. În acea noapte, toţi reprezentanţii de soi ai lupimii se adună  în spatele Muzeului Antipa, la ceasul pustiu, când se spune că toată lumea doarme buştean, în afară de câte unul în care s-a strecurat o picătură de sânge de lup. Iar tipul ăsta, dominat de-o curiozitate absolut intelectuală, se pare că avea şi el măcar un strop, pentru că s-a furişat cu discreţie, la mare ceremonie misterică.

La această întâlnire, marele patron al lupilor, Sf. Petru de Iarnă, face planuri de supravieţuire, împarte sectoarele şi bunătăţile. Fiecare lup prinde o slujbă, un rang, măcar o măslină.

Aşa s-a întâmplat şi de data această. Aproape toţi lupii păreau mulţumiţi, în afară de unul, şchiop, care n-avea nicio trecere la patron.

Prin urmare, ca să nu se spună că n-a fost drept, la plecare, Petru, marele zin al iernii, i l-a arătat pe Curios, care asista, crezându-se bine ascuns de o tufă, şi i-a spus că putea să-l mănânce imediat.

Patronii sunt valoroşi nu doar prin ceea ce dăruiesc, ci şi prin ceea ce „permit” să se facă sub ochii lor. Aşa că lupul şchiop a mulţumit de trei ori, cum se face, repezindu-se să-şi ia partea.

Curiosul se sperie, îşi cheamă rudele, prietenii şi scapă cumva, ajutat de norocul care pluteşte şi astăzi peste Piaţa Victoriei.

Dar nu mult după aceea a întâlnit o femeie îngheţată de frică, vai de capul ei, care îşi târa un picior, şi-a vrut să-şi arate mila faţă de ea. Bineînţeles, orice om din ziua de azi şi-ar fi dat seama că femeia aia e lupul cel schiop, dar Curiosul face parte dintr-o poveste, în care cel care hotărăşte regula jocului e zinul lupilor învingători.

În mod fatal, cum e destinul, Curiosul a sfârşit în măselele lupului.

Povestea interesează pentru a ţine minte că iarna e crâncenă, mai ales de la Crăciun până pe 16 ianuarie, când trebuie să stai acasă la tine, lângă buturuga aprinsă în vatră, visând la zinul lunii februarie.