Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Zona lirică

5
13 May 2016 19:19:09
Daniel Cristea-Enache
Marin Sorescu
Marin Sorescu

Cu excepţia volumelor din „La Lilieci“, mult mai puţin prizate de public şi receptate entuziast de critică pentru elementul novator de limbaj, atitudine şi discurs mixând liricul, epicul şi dramaticul, Sorescu ilustra o poezie care nu doar se livrează ca poezie, ci se şi explică şi „traduce“ ca atare.

Nimic de acest fel în „Puntea“, carte scrisă (dictată) pe patul de suferinţă şi subintitulată „Ultimele“. Sunt chiar ultimele texte ale poetului, perfect conştient că acesta este sfârşitul şi observând „cu interes“ propria agonie. Chiar elementul biografic devine neimportant. Două-trei poezii proiectează episoade din „desfăşurătorul“ vieţii celui care scrie, acum, la cartea morţii. Una dintre ele, „Veşti“, rămâne sfâşietoare pentru cei care ştiu că un poet ca Sorescu a murit într-un context poluat de ideologic, în anii marii noastre vrajbe politico-intelectuale: „Ziarele informează cititorii/ Cu oarecare ironie/ Despre starea mea penibilă./ Ba c-aş fi sub morfină,/ Ba că mi-aş petrece/ Ultimele zile la ţară./ N-am timp să fac precizări,/ Să dau dezminţiri/ Şi n-am nici putere./ «Ştirile despre moartea mea/ Sunt exagerate»,/ Spunea Mark Twain/ Ieşit şi el dintr-o boală./ Oricum, de ce ar trebui/ Să-ţi fie ruşine/ Când suferi/ Nici fiarele/ Nu se atacă între ele/ La adăpătoare.“

Epicul colocvial

Dar mediaticul, politicul, anecdoticul, chiar biograficul devin irelevante pentru noua experienţă poetică, ieşită din apropierea omului de moarte, pentru a o asista. Omul care va muri nu mai este, în acest caz, un personaj încorporând (simbolic) şi ilustrând o moarte abstractizată prin condiţia ei de generalitate. În „Puntea“ nu suferă şi nu va muri Omul, ci acest personaj în carne şi oase, poetul scriind despre suferinţa lui.

Bolnavul se agaţă de realitate, de viaţă, de făpturile şi obiectele ei; poetul, urmărindu-l îndeaproape, purifică, decantează şi esenţializează. Poezia se scutură de anecdoticul suculent din „La Lilieci“ şi elimină tot ceea ce ar putea însemna un „balast“. Centrul de greutate s-a deplasat. Savoarea limbajului, epicul colocvial al unei comunităţi rurale, inserturile ironice, în el, ale autorului hiperinteligent au dispărut cu totul. Rămâne în pagină un lirism fundamental; în cinci versuri foarte scurte, precum în „Plecare“, o poezie poate spune totul: „Mă întorc cu faţa/ Spre perete/ Şi le spun prietenilor/ Îndureraţi:/ Mă întorc repede.“.

Mediaticul, politicul, anecdoticul, chiar biograficul devin irelevante pentru noua experienţă poetică, ieşită din apropierea omului de moarte, pentru a o asista.

„Cartea morţii“ (titlul unei poezii) este, pe de o parte, esenţializată la maximum, decantată într-un lirism aproape pur; iar pe de alta, particularizată intens şi dramatic, devenind una cu pielea şi „bubele“ bolnavului cu sfârşitul aproape. Dacă „lumea“ se reduce acum la elementele ei fundamentale şi la puntea care o desparte, încă, de un „dincolo“ întrezărit, poezia nu mai poate fi desfăşurată şi pletorică, acordată cu discursul fiecărui personaj, dialogică şi monologică într-un chip susţinut. Ea va fi de un lirism aproape pur, centrat pe experienţa eului care traversează boala, bolile, observându-se şi observându-le efectele.

Poetul e mai mereu un observator lucid şi ironic al propriilor suferinţe şi un interpret al lor, uneori. În timp ce durerea creşte până la stadii insuportabile, iar „ruina obrazului“ şi a întregului corp este tot mai vizibilă, poezia din „Puntea“ păstrează distanţa, creând şi utilizând o perspectivă, folosind un unghi fie religios, fie filozofic, fie, pur şi simplu, omenesc. Spaţiul în care sunt desfăşurate, la o intensitate rar întâlnită în lirica noastră, experienţele poetului care va muri se decupează, tot mai frecvent, din lumea vizitatorilor mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi, a familiei şi a tovarăşei de viaţă.

Structură dramatică

„Viaţa“ se retrage, din cadru, cu ei; ca şi cu animalul credincios, cu copacii care trimit „răvaşe“ de încurajare şi semnale de susţinere; cu obiectele domestice, atât de familiare, personale, lăsate în aria vechii existenţe, în acelaşi contur, tot mai îndepărtat, al lumii. Printr-o uimitoare convergenţă, poezia se dispensează de „straturile“ ce o fac aderentă la viaţă (a suferindului şi a celorlalţi) şi, implicit, de variatele registre puse în valoare, anterior, prin mobilitatea soresciană. Deşi impulsul autorului este de a rămâne, aşa zicând, un Sorescu tipic, de a apela la ironie, la codificare parabolică, la structură dramatică şi la inserturi comic-reflexive ori subtil-parodice, instinctul de mare poet corectează unghiul şi îşi creează zona lirică în care se poate manifesta.

Patru dintre cele mai puternice poezii ale volumului sunt duse exact în această zonă şi făcute să intre în rezonanţă cu ea. Ele sunt distribuite aproape simetric, în deschiderea cărţii morţii şi la finalul ei. „Scară la cer“ e o capodoperă: „Un fir de păianjen/ Atârnă de tavan,/ Exact deasupra patului meu.// În fiecare zi observ/ Cum se lasă tot mai jos./ Mi se trimite şi/ Scara la cer / zic,/ Mi se aruncă de sus!// Deşi am slăbit îngrozitor de mult,/ Sunt doar fantoma celui ce am fost,/ Mă gândesc că trupul meu/ Este totuşi prea greu/ Pentru scara asta delicată.// - Suflete, ia-o tu înainte,/ Pâş! Pâş!“.

Sorescu a găsit, pe patul de moarte, puterea de a se ridica deasupra propriei experienţe de sfârşit, de a o circumscrie şi a o integra.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Papa Raţă
14.05.2016, 17:56:20

Dar când își vor deschide cu patimă și contemporanii noștri ,,scara sufletelor,, către mirificul universal al lirismului .. - o potecă ce i-ar mai sustrage din vacarmul insiduos și hilar al politicului, spre a se regăsi și contura mereu un proaspăt și relevant viitor ? Dar mai ales: spre a se regăsi în spațiu și timp..

+2 (2 voturi)
PETRE GRIGORESCU .
14.05.2016, 22:11:00

Aveţi DEJA un comentariu (cel al lui @Papa Raţă) EXTREM de CRUD, formidabil, succint, acid, acerb, FIX perfect !!!! Dar prea cifrat indirect „snob” pentru cine ar dori să şi priceapă cîte-ceva !!! MARIN SORESCU este cu adevărat un POET, dar ROLUL pe care şi L-A Jucat în contextul Decimărilor Comunist-ideologice-ABOMINABILE, Este Tocmai PARADOXUL dilemei abdicării intelectuale care ASTĂZI, duce LENT la Prelungirea-Acceptată „politic-corect” a unei CRIME în MASSĂ, de un Abominabil fără precedent în istorie , şi care, nu va fi Niciodată, nici judecată, nici pedepsită ! Marin Sorescu şi Poezia Crimei sfertco-intelectualismului ATROCE ! P.S. Cît despre rolul lui Daniel Cristea-Enache între unele şi altele FERIŢI-VĂ cu dezinvoltură în modul cel mai Eficace URGENT !

0 (2 voturi)
Papa Raţă
15.05.2016, 07:40:48

Ionică, arunci petarde în jur și cuvintele irump isteric... Mai calm, mai calm.. și vino cu idei, sugestii la subiecte, ca să avansezi de la (-) la (+).. Ia, plantează o poezie originală aci să se bucure și Daniel Cristea-Enache..

PETRE GRIGORESCU .
15.05.2016, 21:20:51

Lara lara liru liru-i lirica s-a dus demult într-o formă fadă uni sekx şi şandramale că aşa-i mai mult şi fetid interesant. Domnul Critic Literar DeCe-Ee face parte Din SISTEM, SistemuL de demult, profund, adînc, vomit. Cum aş putea încerca să-i dau a recita şi critica Versurile-mi care nu-s pentru astfel de poli-trucaţi criticşi literacsi. Am mai încercat o dată cu-unul care ne înţelegeînd Nimic s-a-apucat de cap plîngîndu-se că nu poate descifra Acelaşi Stil în naivitatea-mi oferindu-i Chestii colosal superbe Diferite şi Diverse infinit. DECI : nu-i AICI nici spaţiul, locul, timpul, nici momentul a ne tăvăli în cloaca Celor care Toţi au făcu un pact, chiar Pactul, cu al Diavolului Negru-ROŞU asasin pervers şi-ATRĂGĂTOR complet cu cei Travestiţi Perverşii Comuniştii cică zişi şi-orighinali, boli, cancere şi viruşi ai demenţei, El cu Ei, şi intelectualii împreună „zei” morbizi perfizi Zonastic !

PETRE GRIGORESCU .
14.05.2016, 22:46:24

ZONELE se întrepătrund DIABOLIC ! despre Chestia ASTA, domnul D.C.-E. TACE nu doar profund, Dar şi „criminal” SUBTIL! Este Normal, aceasta-i este „MEZERIA” !

Modifică Setările