1 decembrie 1918 - niciun accident istoric sau mână divină: un act premeditat şi inevitabil

1 DECEMBRIE 1918 reprezintă un act premeditat, bine gândit şi la care naţiunea română a lucrat în mod continuu începând cu anul 1848, iar din 1859 în mod organizat ca şi stat. Aducerea românilor într-un singr stat a reprezentat o muncă constantă dusă nu doar de elita politică şi culturală ci mai ales de către popor. Nu e nici o mână divină, nici un act ancestral extraordinar, este pur şi simplu premeditare şi persistenţă. Unirea era inevitabilă.

Este un fals istoric să afirmăm că în 1918 am avut pur şi simplu noroc. Partea proastă este că personalităţi din România ce se pretind a fi istorici vin şi susţin cu uşurinţă această idee falsă. În ultimii 27 de ani am trecut de la un proces de mitizarea a istoriei la unul de minimizare. Ruşine să le fie lor.

Dar nu este adevărat. Actul de la 1 decembrie a fost un act premeditat şi care nu mai putea fi întârziat. În fapt putem spune că el a fost amânat până în 1 decembrie 1918 şi problema nu se punea de "dacă" se va întâmpla acest lucru ci de "când".

A fost vorba de un plan de care înaintaşii s-au ţinut indiferent de cât de grele au părut timpurile la un moment dat. Pentru Unire s-a muncit mult şi în mod conştient.

România a finanţat în mod continuu activităţile patriotice ale românilor din Transilvania încă de când s-a format ca şi stat. Elita culturală din România a susţinut în mod continuu un program de educaţia patriotică  în care Transilvania, Basarabia şi Bucovina reprezentau elementele centrale tocmai pentru că erau teritorii locuite majoritar de români şi revendicate, chiar dacă nu printr-un discurs popular şi oficial.

Luaţi scrierile lui Eminescu, ale lui Iorga sau ale oricărei mari personalităţi româneşti: totul ducea spre misiunea de educarea a poporului în spirit naţional şi de Unitate a Românilor, de credinţă a existenţei unui stat Român care să înglobeze toate teritoriile locuite majoritar de români. Aşa ceva nu putea duce decât la Unire.

Ori educaţia patriotică este ceva ce acum ne lipseşte, de unde şi nivelul scăzut al încrederii şi de aici multe alte consecinţe. Slăbeşti încrederea poporului în Ţara lui şi atunci totul se va prăbuşi... şi iată că parcă astăzi trăim astfel de timpuri. Nu întotdeauna avem nevoie de orice adevăr ci doar de acel adevăr ce ne poate creşte încrederea în noi. Funcţionează şi la companii, asociaţii sau orice alt fel de grup organizat.

Faptul că România nu a intrat în război în 1914 nu reprezintă un accident ci un act premeditat: am cerut ceva şi nu ni s-a oferit acel ceva. Opoziţia lui Brătianu la dorinţa lui Carol nu a reprezentat un act întâmplător ci o manifestare a dorinţei românilor aflaţi în contradicţie cu regele lor.

În 1916 am intrat în război tocmai pentru ca evenimentul de la 1 decembrie 1918 să aibă loc, nu pentru altceva. În 1917 am trecut graniţa spre Basarabia nu pentru a salva o naţiune moldovenească ci pentru a crea condiţiile necesare Unirii Basarabiei cu România. Tot în 1918 s-a  făcut de români o puternică campanie patriotică în Bucovina şi care a dus în cele din urmă la Unirea cu această provincie istorică.

Sunt multe de spus despre premeditarea Unirii Basarabiei cu Regatul României dar nu aici este locul şi timpul să facem asta... dar un lucru este clar: nu a stat nimeni cu mâinile în sân ca să îi cadă ceva din pom... pomul a fost bine de tot scuturat, că şansele să nu cadă ceva erau ca şi inexistente.

În 1919 armata română s-a dus şi a ocupat Budapesta. A fost un act premeditat şi cu scopul expres ca Unirea de la Alba Iulia să fie impusă, dacă s-a decis ca ea să nu fie oferită. Nu ne-am dus acolo să îi salvăm pe unguri de bolşevizare. Asta este pentru naivi. Ne-am dus acolo pentru ca Unirea să fie recunoscută, căci cui putea să rămână Transilvania din moment ce armata română se afla la Budapesta. De altfel Ungaria a încercat armat să redobândească acest teritoriu, pretext perfect ca armata Română să se asigure că obţine o capitulare totală. Cine ar fi avut atunci curajul ca învingătorului să i se ia totul, când tocmai dovedisem că o România cu Transilvania şi Basarabia reprezintă o România puternică în faţa Rusiei... şi aşa a fost.

Nu a fost nici o mână divină la 1 decembrie 1918. A fost multă muncă, încredere, determinare, au fost sute de mii de români ce au murit pe front pentru o Românie întregită, a fost multă educaţia patriotică dusă în teritoriile locuite de români, au fost mulţi bani pe care regatul şi oamenii din regat i-au folosit pentru a susţine cauza românească.

Am avut marele noroc că imperiile cele două au căzut. Un alt fals istoric. Lupta de emancipare naţională a românilor şi efortul sistematic depus de regat pentru subminarea puterii celor două a fost una din cauzele principale ale căderii acesta, mai ales al celui habsburgic. România a susţinut în mod organizat încă din  1859 toate mişcările de emancipare naţională din imperiu tocmai pentru a-l slăbi. Am fost primul popor din Europa de Est ce şi-a căpătat libertatea şi am folosit această libertate pentru a ghida resursele naţionale spre atingerea idealului naţional. Românii au reprezentat un element determinant în prăbuşirea imperiului habsburgic.

Astăzi suntem obligaţi să continuăm lupta şi să premedităm mai departe evenimentele pentru ca Basarabia să revină acasă. Nu va fi nici o întâmplare atunci căci ceea ce România şi românii construiesc astăzi face ca şi inevitabilă unirea în perioada următoare...

Pe 1 decembrie ne vedem la Alba Iulia, locul Unirii tuturor românilor. Începând cu ora 08.00 se va porni în Marşul Unirii de la Gară şi va fi  cea mai mare manifestaţie unionistă ce a avut loc în România după 1989, ca să nu spunem cea mai mare manifestaţie la modul general.