Istorie

articolul anterior articolul urmator

160 de ani de la naşterea lui Delavrancea. „Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul întărit cu oasele înaintaşilor noştri”

0
11 Apr 2018 14:31:28
Autor: Dana Mischie
Barbu Ştefănescu Delavrancea
Barbu Ştefănescu Delavrancea

Astăzi se împlinesc 160 de ani de când s-a născut scriitorul, avocatul şi omul politic Barbu Ştefănescu Delavrancea. Avea abilităţi uluitoare de oratorie care l-au ajutat când l-a apărat pe Caragiale de exemplu, la un proces unde s-a intrat pe bază de bilet. Delavrancea a fost şi primar al capitalei, reuşind, în mai puţin de doi ani de mandat, să pună în practică proiecte precum filtrarea apei potabile sau introducerea tramvaielor electrice.

De-a lungul anilor, bucureştenii s-au plâns de diverse probleme care afectează capitala, de la trafic aglomerat, la existenţa unor zone insalubre, iar cel mai adesea, se plâng cu privirile îndreptate spre primărie.
Au existat, totuşi, în istoria Bucureştiului, primari care au trecut peste interesele personale ale unor indvizi, luând măsuri pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşului. Unul dintre aceşti primari a fost şi scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea (11 aprilie 1858- 29 aprilie 1918), un patriot care-şi dorea ca românii să trăiască într-un singur stat, şi care, folosindu-se de talentul său oratoric, într-un mandat de nici doi ani, a modernizat Bucureştiul.
 
Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost mezinul unei familii mari- erau nouă copii- din mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, Bucureşti. Tatăl, Ştefan Tudorică Albu, a fost împroprietărit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza şi Kogălniceanu, iar mama acestuia, Iana, venea dintr-un sat de clăcaşi, de pe moşia familiei Filipescu. 
 
Barbu Ştefan a învăţat să scrie şi să citească cu ajutorul diaconului Ion Pestreanu, de la biserica Sfântul Gheorghe cel Nou. La Şcoala de băieţi nr.4 va ajunge să se numească „Ştefănescu”, Spiridon Danielescu fiind cel care îi adaugă sufixul „escu”. 
 
Ştefănescu s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, în 1878, iar ulterior, din 1882, a mers să se specializeze la Paris, dar nu şi-a luat doctoratul. În 1912, a devenit membru al Academiei Române. Activitatea lui Delavrancea a fost variată, fiind profesor suplinitor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, avocat, scriitor şi ziarist,  A publicat articole în ziare precum  „România liberă” şi „Epoca”, „Lupta literară”, „Revista Nouă” sau „Voinţa naţională”. 
 
Pseudonimul „Delavrancea” şi l-a luat în 1884.
 
Cititorilor de literatură, Delavrancea le este cunoscut în special pentru nuvelele „Bunicul”, „Bunica”, „Domnul Vucea” sau „Hagi Tudose”, dar mai ales pentru trilogia istorică  „Apus de soare” (1909), „Viforul” (1910), „Luceafărul” (1910). 
 

Patriotismul lui Delavrancea

Barbu Ştefănescu Delavrancea era admirat şi respectat din mai multe motive, însă două dintre acestea cântăreau- sau poate, impresionau- mai mult: abilităle sale oratorice, respectiv patriotismul. Scriitorul era mândru de felul de a fi al românilor. În septembrie 1902, de exemplu, într-o conferinţă, acesta afirma că „bravura, uneori având aerul nepăsării de viaţă şi de moarte” este caracterul esenţial al românilor, caracter ce reiese din întreaga noastră istorie. „Altfel, am fi pierit de pe faţa pământului, când ne gândim la poziţiunea pe care a avut-o şi o are ţara românilor”. 
 
Pentru Delavrancea, patriotismul însemna un sentiment care răscoleşte toate puterile din om, ridicându-l în anumite clipe, mai presus de propria-i existenţă. În acele clipe, „îl face să moară de bunăvoie pentru liniştea şi mărirea unor urmaşi pe care nu-i va cunoaşte şi nu-l vor cunoaşte”.
 

„Patria este înlăuntrul nostru, şi o ducem cu noi peste ţări şi mări, şi numai când suntem departe şi în singurătate, ne trec fiorii amintindu-ne de unde ne-am rupt, şi nu găsim mângâiere decât în restrişte şi în lacrimi.

Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri....

Patria nu vine de la pământ, nici din vreo lucrare a câmpului, nici din vreo abstracţiune, ci dintr-o noţiune concretă, de la paterde la patres, din părinţi, moşi şi strămoşi. Părinţii, moşii şi strămoşii ne sunt patria noastră; ei cari au vorbit aceeaşi limbă, care au avut acelaşi dor, aceleaşi suferinţe, aspiraţiuni, sunt adevărata noastră patrie!

De aceea, patriotismul este simţământul activ şi covârşitor al generaţiilor actuale care binecuvântează părinţii, moşii şi strămoşii, mai mult ca pe ele, adeseori învrăjbite în vrăjmăşii, dar totdeauna unite în amintirea celor din trecut”- Barbu Ştefănescu Delavrancea, într-un discurs przentat la Ateneul Român, invitat de Societatea „Tinerimea Română”, la 24 ianuarie 1915 (citat în „Teme şi variaţiuni”, de Boldea Iulian). 

Avocatul lui Caragiale. Intrarea, pe bază de bilet

Discursul impecabil al lui Delavrancea avea o atracţie magnetică pentru oameni, lucru evident mai ales în momentul în care acesta l-a apărat pe Ion Luca Caragiale în procesul pe care i-l intentase unui publicist pe nume Constantin Al. Ionescu-Caion, pe care îl acuzase de calomniere. Caion l-ar fi acuzat pe Caragiale că drama „Năpasta” ar fi fost plagiată, după opera unui dramaturg ungur.
 
Nenea Iancu nu putea să îşi aleagă un avocat mai bun. Avocatul Delavrancea a reuşit să demonteze toate acuzaţiile. 
 
Scandalul în care era implicat dramaturgul devenise evenimentul anului, astfel că, în ziua procesului, au venit să asiste foarte mulţi oameni, astfel că judecătorul a decis ca aceştia să fie lăsaţi să intre pe bază de bilet. 
 
„Cum, domnilor?... Un popor întreg admiră pe Caragiale! Admiraţiunea trece peste Carpaţi. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Şi pe acest om să-l acuzi, sprijinit de falsuri, că operele lui sunt jafuri literare? Dar asta însemnează a izbi în credinţa, în admiraţiunea şi în fala românilor! Şi ce s-ar fi întâmplat dacă criticul impostor nu ar fi fost prins?”, pleda Delavrancea.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu adunam noi această mulţime de probe? O mândrie a ţării ar fi fost veştejită, nu numai Caragiale înfierat! Şi ce idee şi-ar fi făcut străinii de noi românii? Că suntem un popor care ne sărbătorim pungaşii, că gloriile noastre se întemeiază pe jaf, că geniul nostru este o ruşine, că n-avem nici conştiinţă, nici demnitate!“, a susţinut Delavrancea în pledoaria finală.
   

Un primar capabil

Barbu Ştefănescu Delavrancea a deţinut mai multe demnităţi publice, precum primar al Bucureştilor (iunie 1899- februarie 1901.), ministru al Lucrărilor Publice (29 decembrie 1910 - 27 martie 1912), ministru al Industriei şi Comerţului (din 10 iulie 1917), respectiv deputat. 
 

Ajuns în funcţia de primar, prima măsură luată de Delavrancea a fost aplicarea legii repausului duminical. În scurtul său mandat, avea să schimbe complet Bucureştiul, convingând consilierii să accepte măsurile, prin atuul său principal, oratoria.

A înlocuit tramvaiele trase de cai, cu cele electrice, fapt ce a strânit, în mod firesc, rumoare.

„Suferim astăzi de revoltătorul spectacol al cailor încovoiaţi de povara vagoanelor când le trag la deal, mai suferim de sluţirea bulevardelor prin plasă de fire a tramvaiului electric. De amândouă aceste neajunsuri vom scăpa;vor dispare caii înlocuiţi prin electricitate;va dispărea şi urâta plasă de fire de pe bulevarde”, spunea Delavrancea.

Când a propus iluminatul public electric, Delavrancea a întâmpinat noi probleme, dar, până la sfârşitul mandatului său, bucureştenii vedeau şi trecerea acestei măsuri din plan teoretic în plan practic. 

Probabil că una dintre cele mai de impact măsuri luate de primarul Delavrancea a fost sistemul de prelucrare şi filtrare a apei. A cerut construirea unei staţii de captare a apei, în Bragadiru, iar uzina electrică de la Ciurel a fost mutată la Grozăveşti, mărindui-i-se instalaţia cu un motor şi trei generatoare. De asemenea, la Cotroceni, a fost construit un rezervor pentru înamagazinarea apelor captate, cu o capacitate de 7000 de metri cubi.

Au urmat lucrări de adâncire a Dâmboviţei, între Grozăveşti şi Ciurel, şi s-au reparat malurile. Toate acestea au făcut ca, la sfârşitul mandatului lui Dela­vrancea, apa consumată de bucureşteni să fie curată, limpede şi potabilă şi să scadă mortalitatea pentru febră tifoidă, povesteşte istoricul Cătălin Petruţ Fudulu. Mai mult, în acest scurt mandat, Delavrancea a excutat lucrări de aliniere pe 120 de străzi din centrul oraşului, dar şi la periferie, printre acestea numărându-se şi Calea Victoriei, Dudeşti, Calea Rahovei. A continuat cu prelungirea Bulevardului Coşbuc, realizarea străzii Pantelimon şi aplicarea teresamentului pentru Parcul Filaret.  

De asemenea, primarul-scriitor a avut grijă să transforme şi cel mai insalubru cartier de la acea vreme, care era Tei. Delavrancea a solicitat curăţarea şi pavarea lui, precum şi construirea de şanţuri pentru scurgerea apelor. Tot el a introdus şi obligativitatea abonamentului la ridicarea gunoiului, şi a înfiinţat abatoarele pentru animale mici- vite,porci, miei, capre- care erau, până la acel moment, tăiate în curţile oamenilor.

Prezenţa lui Delavrancea la cârma oraşului a fost simţită şi în domeniul cultural: a sprijinit cu fonduri tipărirea „Istoriei Bucurescilor”,de Ionescu Gion, şi a înfiinţat o şcoală profesională de meserii pentru a-i forma şi pe românii săraci într-o meserie. 

 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii