1899: sfârşitul lumii, Caragiale şi cometa profesorului Falb

Rudolf Falb (1838-1903), un respectabil geolog austriac specializat în prognozarea cutremurelor, a prezis în 1894 că Pământul se va ciocni cu o cometă şi că va fi distrus în mare parte de aceasta. Evenimentul ar fi urmat să se producă pe 1 noiembrie 1899 (13 noiembrie stil nou), iar contemporanii au aşteptat evenimentul nu fără emoţii.

Într-o epocă în care ştiinţa era considerată atotputernică, iar predicţiile savanţilor erau mai respectate decât miturile şi calendarele civilizaţiilor străvechi, profesorul austriac Rudolf Falb, un respectabil geolog specializat în prognozarea cutremurelor, a dobândit o notorietate mondială prin predicţia referitoare la o posibilă ciocnire a pământului cu o cometă, eveniment care ar fi urmat să se producă pe 1/13 noiembrie 1899.

În martie 1894, Falb prezentase Academiei Imperiale de Ştiinţe din Viena o predicţie referitoare la o serie de evenimente care ar fi urmat să se producă în anul 1899, şi care ar fi culminat cu ciocnirea Pământului cu o cometă. Astfel, potrivit lui Falb, anul 1899 ar fi urmat să debuteze, în lunile ianuarie şi februarie, cu furtuni maritime, uragane şi tornade de o anvergură fără precedent, care urmau să afecteze mai ales coastele Americii de Nord. Către sfârşitul lunii martie erau aşteptate cutremure şi furtuni devastatoare, iar în iulie şi august – cutremure subacvatice şi valuri marine devastatoare care ar fi urmat să separe California şi Florida de continentul nord-american, transformându-le în insule. În sfârşit, pe 1/13 noiembrie, planeta ar fi urmat să intre în coliziune cu o cometă cunoscută sub denumirea de cometa lui Biela, a cărei trecere prin apropierea Pământului fusese privită cu emoţie şi în anul 1832.  

Este probabil că aceste afirmaţii ar fi trecut neobservate dacă profesorul Rudolf Falb nu ar fi fost autorul unor celebre predicţii referitoare la cutremure, care se adeveriseră şi îl făcuseră faimos în întreaga lume. Astfel, în 1893, el anunţase guvernele şi presa mondială despre iminenţa unui cutremur major în insula Zante şi, într-adevăr, cutremurul prognozat se produsese la câteva zile după acest avertisment. În martie 1893, Falb fusese invitat să ţină o conferinţă despre cutremure în faţa membrilor Turist Clubului din Viena. El solicitase însă amânarea conferinţei pentru data de 13 aprilie, anunţând că, cu puţin timp înaintea acestei date, va avea loc în Austro-Ungaria un cutremur de mare intensitate. Şi, într-adevăr, pe 8 aprilie 1893, sudul Ungariei de atunci a fost afectat de un cutremur major. Refuzând să se considere un profet, Falb afirma că predicţiile sale sunt întemeiate exclusiv pe observaţia ştiinţifică. Atât doar că unul dintre elementele luate de el în calcul, influenţa Lunii asupra miezului pământului, era privit cu scepticism de comunitatea ştiinţifică a epocii.

În ce priveşte evenimentele anului 1899, într-adevăr, în lunile ianuarie şi februarie au fost înregistrate pe coastele Americii de Nord uragane, tornade şi furtuni care au fost asociate de contemporani cu predicţiile lui Rudolf Falb. Ulterior, însă, din fericire, nimic din ceea ce prezisese Falb nu s-a mai întâmplat.

Cu toate acestea, evenimentele au provocat, pretutindeni, o anumită emoţie, pentru că omenirea pare să fi avut întotdeauna, ascunsă undeva în moştenirea sa genetică, convingerea că existenţa sa pe această planetă va avea cândva un sfârşit.

Printre cei care s-au referit la acest moment a fost şi Ion Luca Caragiale, care, într-un articol publicat în ziarul ”Universul”, descrie starea de spirit de care era stăpânit: „Pe de o parte căutam cu tot dinadinsul să găsesc păreri savante cari să tăgăduiască posibilitatea cataclismului; iar pe de altă parte, şi mai cu dinadinsul dădeam crezământ părerilor cari înclinau a confirma prevederile lui Falb. Îmi plăceau cele dintâi, dar cele de-al doilea mă stăpâneau”. Acelaşi episod i-a oferit însă marelui Caragiale inspiraţia pentru a scrie savuroasa schiţă ”Despre cometă – prelegere populară”. Aici, pedagogul emininke D. Mariu Chicoş Rostogan, acuzat de elevul său Ionescu şi de mama acestuia („nişte loaze”) că n-ar fi venit la şcoală pe 1 noiembrie de frica cometei, ajunge în ziua următoare, după ce şi-a redobândit curajul, „la concluziunea aceea, cum că n-avem să ne temem de sfârşitul lumii, carele nu se poate”.