30 septembrie 1938 - ziua când Cehoslovacia a încetat să existe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În abila manipulare pusă în scenă de Adolf Hitler timp de aproape cinci ani, ziua de 30 septembrie a constituit apogeul politicii de compromis susţinută de Franţa şi Marea Britanie. O politică întreruptă brusc în cazul Poloniei, ceea ce a dus la un război continental, pe care, din analizele recente, se pare că nici măcar Adolf Hitler nu îl dorea ( nu atunci, cel puţin).

Munchen, 29 septembrie 1939, spre seară. Hitler, Mussolini, Daladier şi Chamberlain, liderii celor patru mari puteri europene, discută criza sudetă. Există o numeroasă minoritate germană în Cehoslovacia. Hitler susţine că nici maghiarii, polonezii, ucrainienii sau slovacii nu-şi doresc să trăiască în statul condus de la Praga. Mussolini înaintează termenii cu aerul unui mediator imparţial, iar Hitler îşi manifestă conciliatorismul, acceptându-i. Singurul compromis? Regiunea sudetă urma să fie ocupată treptat, până la 10 octombrie şi nu brusc, la 1 octombrie. Aparenţa unui diktat a fost evitată. Cei doi dictatori îşi joacă rolul magistral; liderii europei democratice sunt depăşiţi de situaţie.

Chamberlain se pierde în detalii financiare inutile; Mussolini încearcă să aducă în discuţie pretenţiile prietenilor maghiari, ceea ce îl înfurie pe Hitler. Cei patru se aşează să semneze; descoperă că nu au cerneală în călimara ornamentală. Reprezentanţilor cehoslovaci, care aşteaptă în anticameră, le este refuzată o audiere. La 2 dimineaţa sunt convocaţi de Daladier şi Chamberlain şi li se arată înţelegerea. „E o sentinţă fără drept de apel şi fără vreo posibilitate de modificare”, spune încruntat democratul Daladier. „O acceptaţi până a doua zi la orele 17 sau suportaţi consecinţele”. Chamberlain cască, fără să spună un cuvânt. Va declara mai târziu că „eram obosit, o oboseală plăcută”.

Tot ulterior, preşedintele cehoslovac, Benes, a pretins că ameninţarea poloneză privitoare la Tesin constituise impulsul final spre capitulare. Polonezii au plătit scump, după doar un an, revizionismul agresiv pe care îl afişaseră în tot acest timp...Tot Benes, după încheierea războiului, spunea, admirând Praga din palatul prezidenţial: „Nu este frumos? Singurul oraş central-european care nu a fost distrus. Şi totul mi se datorează”.

La 30 septembrie, Chamberlain şi Hitler s-au întâlnit din nou. Declarându-se încântat de rezultatul reunirii, primul-ministru britanic a propus emiterea unui declaraţii comune, a cărei schiţă a fost salutată cu entuziasm de Hitler.

La întoarcere, taciturnul Daladier, care se aştepta să fie întâmpinat de o mulţime ostilă, a fost surprins de uralele cu care a fost primit. Chamberlain, după ce a fluturat hărtia semnată cu Hitler la scara avionului, avea să declare în aceeaşi seară, de la fereastra reşedinţei din Downing Street 10: „Cred că este pacea zilelor noastre”. Sărmanul Chamberlain, nu prea a fost profet...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite