Istorie

articolul anterior articolul urmator

În căutarea fericirii

3
14 Jan 2013 19:36:11
Gavril Dejeu

În cabinetul directorului bibliotecii “Astra” atârnă pe perete un minunat portret de tinereţe al lui Eminescu. Inspiră putere, frumuseţe, încredere fizionară în, se pare, numai el ştia ce. Ne întâlnim peste câteva zile cu ziua sa de naştere, prilej de neţărmurită pioşenie, de retrăire pe putinţele noastre, a miraculosului freamăt poetic ce a cuprins cu genială străfulgerare plaiurile şi sufletele româneşti.

La ceas aniversar, mă aplec asupra uneia dintre întrebările ce le-a lăsat în urmă: acest om s-o fi apropiat de limanurile fericirii?

Am citit pe ici pe colo, păreri concluzive: nu. Deşi fire elegant - vulcanică, debordând energie fizică şi dincolo de măsură spirituală, adjudecându-şi din fragedă tinereţe inepuizabilele resorturi izvorîte din puternicia naturii, din cunoaşterea sufletului omenesc în devenire istorică sau în frământările lui contemporane, deşi a cunoscut iubirea dar şi deznădejdea peste închipuire, întrebării nu-i este lesnicios răspunsul pentru simplul motiv că ea se raportează la geniu, la absolutul ce depăşeşte sfera de percepţie a omului de rând. Unde domnesc alte imbolduri, alte motivaţii.

Trebuie că geniul este silit să facă faţă propriilor provocări lăuntrice, irezistibile, care-l proiectează pe orbită siderală împreună cu bagajul saturat al cunoaşterii omeneşti, dar care nu-i mai este sieşi îndestulător. Eminescu a ieşit din matcă nu numai datorită poeziei ci şi necesităţii imperative de a-şi cerne genialitatea poetică pe fundalul cunoaşterii. Aşa se face că deşi n-a ajuns un titrat, a stăpânit ca nimeni altul, datorită firii fără astâmpăr iscoditoare, tainele vremii sale. Acestui rost lăuntric i-a răspuns cuprinderea cu propriile simţuri şi trăiri a tuturor plaiurilor româneşti, a emoţiei şi glasului românesc, acestui rost i-a dedicat câţiva ani de studiu şi cercetare la Viena şi Berlin unde şi-a apropiat cele mai avansate cunoştinţe la zi în domenii de fond menite a împlini o personalitate.

Decât că, odată ajuns la limita cugetării, focul lăuntric l-a smuls dintre rânduri, l-a proiectat în zona genialităţii, forţamente a singurătăţii, urmând astfel inexorabil soarta atâtor multe alte spirite; într-o lume a valorilor supreme, dar departe, mult prea departe de rădăcină, de chemarea aluatului care l-a zămislit. De unde dorinţa de reîntoarcere, în căutarea unui dram de linişte, de împăcare, de fericire.

Acestui rost şi-a dedicat sieşi şi prin sine tuturor, metaforicul Luceafăr, chitesenţă a tot ceea ce a putut scoate la iveală poezisul românesc, alături şi pe măsură cu tot ceea ce a dat omenirea în sfera emoţiei poetice. Nu reuşeşte de unul singur. Prea s-a « rupt » de matcă. Prea s-a încorsetat în mrejele celeste. Nu este scăpare decât recurgând la înţelegerea Demiurgului, care-l dojeneşte pentru că nu acceptă nemurirea deja dobândită, ca formă supremă a fericirii. Iată marea dilemă  căreia i se cere să-i facă faţă.

Om sau geniu nemuritor în lumea singurătăţii ? I-a găsit Eminescu răspuns ? Da şi nu!  Da, pentru că trăindu-şi genialitatea, a rămas conştient de nemurirea ei, detaşat de mărginirea « cercului strâmt ». Este un adevăr incontestabil: lutul atâtor genii s-a topit dar genialitatea lor a rămas, pulsează peste vremuri şi va încălzi sufletele omeneşti atâta vreme cât acestea îşi vor dovedi capacitatea asimilării ei. ”Trăind în cercul vostru strâmt, Norocul vă petrece, Ci eu ÎN LUMEA MEA MĂ SÂMT, NEMURITOR . . .” Nu, vor zice antiopinenţii, pentru că genialitatea l-a smuls din valurile căldurii şi solidarităţii umane, hărăzindu-i zona celestă dar ”rece ” a singurătăţii. Dacă-i raportăm propria mărturisire la ultimii ani de creaţie conştientă, timp în care se ”naşte” Luceafărul, se poate accepta că, la vârsta deplinei maturităţi, de la care pornesc îndeobşte marile izbânzi creatoare, poetul şi-a văzut împlinită menirea astfel că, a primit cu detaşare atât distanţarea de lumea fremătândă a mediocrităţii, cât şi perspectiva cenuşie a unui sfârşit dramatic. Este sigur însă că, fericirea, atâta cât l-o fi încercat, a cantonat-o în seva genialităţii sale creatoare care l-a propulsat, împreună cu ea, spre sferele inefabile ale credinţei şi creaţiei spirituale omeneşti.

Meditând pe marginea subiectului propus, gândul te duce spre un alt titan al spiritualităţii, iscoditor şi el în căutarea fericirii, cu “uneltele” asemănătoare ale cugetului poetic: Goethe. S-a făcut de atâtea ori comparaţie între Faust şi Luceafărul, cele două titanice poeme. Cu un secol mai devreme, Goethe îşi trimite mesagerul prin lume în căutarea fericirii, în condiţiunile şi viziunea vremii sale. Pactul cu Mefisto se încheie cu buna ştiinţă a Demiurgului, lăsându-i lui Faust deplina libertate dar şi responsabilitatea în a-şi pune chezăşie sufletul la alegerea între bine şi rău.

Era transpunerea în vână vizionar-poetică a câştigurilor cugetării filozofiei vremii, a celei kantiene cu deosebire, al conceptului liberului arbitru, rod al prefacerilor epocale în gândirea secolelor XVII şi XVIII, reprezentate de curentul iluminist în Franţa şi de corespondentul său Sturm und Drang, în Germania. Mefisto n-a realizat că pentru un om epuizând limitele cunoaşterii, fericirea nu poate fi găsită în manifestări frivole, saturate de plăceri lumeşti trecătoare, astfel că ispita lui devine perdantă în clipa în care, întorşi fără vre-un câştig din periplu, Faust însuşi sesizează miracolul: libertatea, creaţia, roade ale efortului omenesc.

Prin muncă, hărnicie şi solidaritate, poporul smulge mlaştinii oceanice fâşia de pământ pe care îşi va întemeia viaţa în libertate. ”Acestui rost îi sunt cu totul închinat, Mijeşte încheierea-nalt-a-nţelepciunii : Îşi merită viaţa, libertatea-acela numai, Ce zilnic şi le cucereşte ne-ncetat. ” … ”Aş vrea să văd asemenea devălmăşie, Să locuiesc cu liberul popor pe liberă câmpie, Acelei clipe aş putea să-i spun, întâia oară: Rămâi că eşti atâta de frumoasă ! ” ... ”Şi presimţind o fericire, ce înaltă se-nfiripă, Eu gust acum suprema clipă”. ( Traducere Lucian Blaga).

După care, se înalţă la ceruri, adastă în aceleaşi sfere celeste ca şi Hiperyon, împăcat cu sine şi cu nemurirea, expresie a aceleiaşi miraculoase genialităţi. Căutările şi mijloacele sunt diferite, dar cei doi titani ai poeziei sfârşesc în a-şi da mâna în conştiinţa că genialitatea spiritului omenesc ne poate apropia, deopotrivă pe ei şi pe noi de limanurile împăcării cu noi înşine, de limanurile fericirii.

În preajma aniversării venirii pe lume a unui miraculos fenomen, a mândrului nostru Eminescu, vom încerca, la relecturarea uimitoarei lui creaţii, scăldată în nimb poetic înveşmântat în ritm şi melodie, apropierea fremătând-emoţională de valorile supreme ale creaţiei spirituale omeneşti.

Acest text a fost scris în 2011, cuprins în volumul ”România pe orbita reformei”. Aricolul este republicat cu prilejul aniversării naşterii lui Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Vanatorul/d.c.
14.01.2013, 23:03:09

Impresionant acest elogiu adus Luceafarului! Si ce "muzicalitate" are frazarea, pe alocuri aproape shakespiriana...Frumos...

+1 (3 voturi)
Dumitru Rizoaica
15.01.2013, 20:44:58

Cel mai mare Omagiu adus lui Eminescu de ziua lui, este preocuparea noastra pentru prezentul si viitorul Romaniei! Tu ,romane, pe care dintre cele doua “politici” o alegi pentru viitoul Tarii si al urmasilor tai? Actuala “politica pentru Ciolan’, sau “politica pentru Patrie”? (Aceasta alegere va indica nivelul de responsabilitate cetateneasca sau de indobitocire, al poporului roman). “Politica pentru Ciolan”, este ceea ce traim, noi si Romania, de 23 de ani! Adica acest cadru democratic, care permite ca politicienii si functionarii publici sa fie Lacomi, Mincinosi, Hoti, Tradatori, Iresponsabili, Nesimtiti, etc. “Politica pentru Patrie” (adica pentru Tara si popor, caci Patria este poporul, iar nu tagma jefuitorilor!), este aceea in care VICIILE amintite mai sus nu mai sunt posibile si admisibile, iar alegerile vor fi “pe bune”, si nu “farse” penibile ca acum, deoarece se va oferi alegatorilor un criteriu obiectiv de formare a optiunii de vot! Cu alte cuvinte, “politicii pentru Patrie” ii corespunde un alt cadru democratic, care se obtine din cel actual, caruia i se aduce doua amendamente! Cadrul democratic rezultat, prin amendarea celui actual, se va numi Noul Cadru Democratic, si este prezentat pe blogspotul “Dreptate pentru toti”! De ce politicienii si functionarii publici nu vor mai putea “practica” viciile amintite mai sus? Pentru ca toti acestia vor depune un Juramant implicativ (J.i.), prin care isi vor gaja acuratetea actiunilor si a comportamentului lor, atat cu sanatatea si fericirea lor, cat si cu cele ale celor mai dragi si apropiate fiinte, printr-o solicitare explicita catre Divinitatea Ocrotitoare si Rasplatitoare a familiei lor, de a abate cele mai cumplite nenorociri asupra-le, daca isi incalca cele asumate! Nicio persoana normala si responsabila nu-si va incalca Juramantul, pentru ca nu va putea accepta ca fiintele ce ii sunt dragi si apropiate, sa fie tinta posibila a celor mai cumplite nenorociri, asa cum s-a invocat prin Juramant! Oricat ar parea de DUR, un asemenea Juramant este NECESAR daca vrem sa ne “salvam” din mocirla morala in care ne adancim cu fiecare zi! Numai cei lipsiti de exercitiul ratiunii, vor fi tentati sa “aprecieze” eficienta acestui Juramant privind spre “altii”, si nu verificandu-i eficienta mai intai asupra lor! NU trebuie luati in seama toti cei care sustin ca ei nu si-ar incalca acest Juramant, dar “sigur” personajul politic X sau Y si l-ar incalca! In cazul “politicii pentru Patrie” votul va fi dat in cunostinta de cauza, si este exclusa manipularea ca regula, deoarece alegatorului i se ofera un criteriu OBIECTIV de formare a optiunii de vot, si anume criteriu APARTENENTEI la o comunitate, etnica sau sociala (a saracilor, ori a bogatilor). Minoritatea maghiara foloseste acest criteriu al APARTENENTEI la o comunitate de 23 de ani, votand partidele comunitatii maghiare! In plan social exista comunitatea celor saraci, care, atat in Romania cat si oriunde in lume, sunt reprezentati de Stanga politica, si deci vor vota partide de Stanga, iar comunitatea celor bogati va fi reprezentata de Dreapta politica, si deci vor vota partide de Dreapta! Apartenenta alegatorului, la o comunitate sau alta, este optiunea lui intima, la stabilirea careia are in vedere starea lui materiala, atasamentul lui fata de dreptatea sau nedreptatea sociala, etc.! “Politica pentru Ciolan”, va fi agreata doar de mafioti si de cei indobitociti, pe care nu-i deranjeaza faptul ca politcienii si functionarii publici sunt Lacomi, Mincinosi, Hoti, Tradatori, Iresponsabili, Nesimtiti, etc., si ca Romania se prabuseste! Bucuresti, 14-01-2013. Dumitru Rizoaica, fost detinut politic.

+1 (1 vot)
Tagetes
18.01.2013, 15:04:00

Dle Dejeu ati uitat esenta : De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste, Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi? De ce boala şi moartea să fie partea voastră, Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri? Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă, Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!

Modifică Setările