A fost Emil Bodnăraş agent KGB racolat de ruşi prin metoda Julieta?

În eseul publicat în numărul anterior despre reflectarea în presă a dezertării lui Emil Bodnăraş invocam un text mai amplu publicat de mine cu ani în urmă într-o publicaţie  despre care nu mai ştiu nimic. Simt nevoia să-l redau aici.

Despre Emil Bodnăraş vine vorba la un taifas TV cu Maior dr. Florin Şperlea, pe cât de tînăr, pe atît de serios istoric militar, redactor şef al revistei „Document“, oficios, ca să-i zic aşa, al Serviciului Istoric al Armatei.

L-am invitat în studio pentru o discuţie despre Serviciul Istoric al Armatei, mai precis despre cartea sa dedicată istoriei acestui Serviciu:  în slujba muzei Clio.

După pipăirile de la început, ca să văd dacă nu-i cumva unul dintre procurorii vremurilor de azi, vânători de recompense în istorie, găsesc de cuviinţă să discut şi despre alte lucruri. M-am convins că e un cercetător echilibrat, discipol al nuanţelor, lucru rar în generaţia sa, definită prin radicalitatea otovă.

Nu ştiu cum am ajuns la Emil Bodnăraş, unul dintre subiectele mele favorite. Cred că plecând de la cartea lui Florin Şperlea „De la Armata Regală la Armata Populară“. M-am interesat de memoriile generalilor puşi la zid pentru participarea lor în Campania din Est; aşa  a venit vorba despre Emil Bodnăraş. Ba nu, a venit vorba când interlocutorul mi-a rezumat cartea sa dedicată sovietizării armatei noastre, sovietizare definitivă după ce Emil Bodnăraş a devenit Ministru al Forţelor Armate.

Îl întreb de-a dreptul:  a fost Emil Bodnăraş agent NKVD? Îmi răspunde: singura dovadă, descoperită la Moscova, e o notă că ar fi urmat Şcoala NKVD.  Numai că e vorba de un an când el nu dezertase încă. Despre trecerea la ruşi, interlocutorul are propria variantă: Bodnăraş, ofiţer strălucit, începe să aibă probleme în clipa când la conducerea unităţii de la Cernăuţi vine un nou comandant. De aia dezertează.

Nu sunt pe fază. Dacă aş fi fost, ar fi trebuit să replic:  acesta nu-i un motiv pentru un ofiţer român să fugă la ruşi.  Tocmai la ruşi.  Putea să demisioneze din Armată.

În locul acestei replici vin cu amănuntele găsite în cartea din ale cărei pagini mi s-au trimis câteva xeroxuri. Un fost coleg de Şcoală Militară de la Timişoara susţine că Emil Bodnăraş a fost victima unei racolări după metoda Julieta. NKVD-ul i-a vârât în pat o balerină ce s-a dovedit până la urmă agentă sub acoperire. În emisiune nu-mi amintesc autorul şi nici titlul cărţii. Ajuns acasă, iau fişele pentru eseul despre Bodnăraş. Cea izvorâtă din carte am intitulat-o „Cum a ajuns spion“. O găsesc uşor.

Trebuie să precizez, înainte de a o reproduce întocmai, că într-o zi, după ce tipărisem în „Jurnalul Naţional“ un eseu despre Emil Bodnăraş (de la care pornind, m-am gândit la un studiu mai amplu, nici azi încheiat) m-am pomenit cu un plic. Câteva pagini xeroxate aveau alături epistola unui binevoitor, care spunea că-mi citise textul şi că-mi trimite, în ajutor, paginile dintr-o carte apărută după 1989, trecută cu vederea de către comentatori.

Am notat asta pentru a dezvălui că subiectele de istorie interesează şi publicul larg. Iată fişa:

Cum a ajuns spion

În memoriile sale, „Prizonier 12 ani“, tipărite la Editura „Pămîntul românesc”, Ion Pârvulescu,  fost coleg cu Emil Bodnăraş doi ani la o şcoală specială de ofiţeri de artilerie din Timişoara, avansează următoarea ipoteză: Emil Bodnăraş era ofiţer de artilerie la Sadogura, 12 kilometri distanţă de Cernăuţi. La barul „Pajura neagră“ a cunoscut o dansatoare: „Dansatoarea s-a recomandat aşa cum era cunoscută la bar, ca refugiată poloneză (în realitate era spioană rusă)“.

Emil Bodnăraş îndeplinea în garnizoana Sadogura funcţia de şef al mobilizării. Avea şi relaţii la Statul Major. Cunoştea rusa (tatăl lui era ruten din nordul Sucevei, de la Iaroslovat), germana (maică-sa era nemţoaică).

Între cei doi s-a înfiripat un amor. Rusoaica rămânea în apartament şi-i fotografia „tot ce o interesa din dosarele secrete la care lucra“. Şi-a mai făcut ceva aşa-zisa dansatoare: „L-a mai îmbrobodit cu povestea unui văr care nu se poate descurca, rugându-l pe Bodnăraş s-o ajute să-i permită să meargă pe câmpul de instrucţie să vândă soldaţilor diferite cântece patriotice pe care le scria chiar el, fiind foarte talentat. În realitate, permisese intrarea pe câmpul de instrucţie a unui spion“.

Recrutarea a urmat calea clasică. Într-o zi dansatoarea i-a cerut relaţii la care el nu avea acces, arătându-i ce obţinuse între timp. El s-a înfuriat, ea s-a deconspirat şi l-a luat cu maşina peste Nistru, şantajându-l că-l va da în gât. Florian Şperlea profită de prilej pentru a face o dezvăluire:  Emil Bodnăraş şi-a păstrat în seif Dosarul de la Siguranţă.

Mă văd obligat să mă întorc la poteca principală a dialogului: Serviciu Istoric. Enigma Emil Bodnăraş rămâne mai departe nedezlegată. Cum era de aşteptat.

Şi cum era de aşteptat, încordarea de a o dezlega n-a avut alt efect decât şi mai marea ei încifrare.