A murit Hajdu Gyozo. Un om modest, un maghiar adevărat şi un patriot român, pentru care armonia româno-maghiară a reprezentat principalul scop în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu Hajdu Gyozo si Adrian Paunescu
Imagine cu Hajdu Gyozo si Adrian Paunescu

Zilele trecute România şi-a celebrat cu fast Centenarul Marii Uniri. În aceste momente de sărbătoare autentică, de mândrie a faptului că suntem români şi aparţinem acestei ţări minunate, pe patul unui spital din Târgu Mureş se stingea din viaţă, la 88 de ani, Hajdu Gyozo, un om de o calitate deosebită, un adevărat exemplu pentru generaţiile viitoare de copii români şi maghiari.

Fost redactor şef, mai bine de 40 de ani, al revistei scriitorilor maghiari din Transilvania Igaz Szo, preşedintele, de peste 28 de ani, al Asociaţiei culturale româno-maghiare Egyutt-Împreună şi redactor şef al revistei omonime, acest om nu a făcut altceva decât să urmărească permanent, pe tot parcursul carierei sale, aducerea împreună a celor două culturi, română şi maghiară. A scris mii, probabil zeci de mii de articole referitoare la relaţiile româno-maghiare, a tradus zeci de cărţi în română şi maghiară ale poeţilor şi scriitorilor celor două ţări, a organizat sute, poate mii de evenimente culturale dedicate îmbunătăţirii relaţiilor româno-maghiare.

Aproape în fiecare zi de 1 decembrie a organizat, în Bucureşti sau Târgu Mureş, acţiuni culturale, prin care a încercat să demonstreze că este o minciună teza actualilor politicieni ai UDMR şi a oficialilor ungari, potrivit căreia Ziua Naţională a României reprezintă o zi de doliu. De altfel, Hajdu Gyozo a fost unul dintre puţinii jurnalişti maghiari care au avut curajul să îşi asume condamnarea publică a doleanţelor autonomiste ale UDMR şi a altor organizaţii maghiare, a avut curajul să spună că toată această luptă, susţinută puternic de Budapesta, nu reprezintă altceva decât o himeră, un mod prin care maghiari cu funcţii bine plătite în administraţia centrală şi locală înţeleg să îşi păzească scaunele! 

Am avut onoarea, în urmă cu câţiva ani, să îl cunosc pur întâmplător pe acest om. M-a impresionat pur şi simplu modestia sa, felul său simplu de a privi lucrurile şi în acelaşi timp profunzimea acţiunilor sale. Fără să beneficieze de ajutorul financiar al niciunei instituţii culturale din România, hulit permanent de UDMR pentru că nu susţinea politica acestei organizaţii, Hajdu Gyozo a crezut permanent în destinul său, acela de a apropia oamenii simpli, români şi maghiari, independent de opţiunile lor politice. M-a impresionat, de asemenea, viziunea asupra vieţii.

Autodefinit ca un om puternic de stânga, jurnalistul maghiar nu a avut niciodată intenţia de a se îmbogăţi de pe urma acţiunilor sale. Din contră, se mândrea cu faptul că singura sa avere, una nepreţuită însă, sunt cărţile şi articolele lăsate în urma sa, cultura pe care a încercat să o creeze prin ceea ce a făcut mai bine de 68 de ani. Şi aşa şi-a trăit propria viaţă. Scriind permanent, cu o vitalitate extraordinară, chiar şi la 88 de ani, cu o minte agilă, de invidiat, un om care prin energia şi buna sa dispoziţie te făcea să crezi că în faţa ta este o persoană de 30 de ani, dornică să ia viaţa în piept. În faţa sa, oameni autodefiniţi ai culturii maghiare, precum Marko Bela, Kelemen Hunor sau Suto Andras sunt mici copii. În faţa activităţilor lui Hajdu Gyozo de apropiere a poporului român şi maghiar prin cultură, acţiunile Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale sunt minuscule, dacă nu inexistente. 

Din păcate cu trei zile înainte de 1 Decembrie, cu trei zile înainte de Centenarul Marii Uniri, Dumnezeu a vrut să îl ia în cer pe Hajdu Gyozo. Poate a vrut să stea acolo de Centenar, lângă marele său prieten Adrian Păunescu, împreună cu care a scris istorie în publicistica română. Fără să exagerez, consider că acestui om simplu îi datorăm multe lucruri, însă cea mai importantă este ideea că poporul român şi cel maghiar trebuie să trăiască în pace şi linişte. Optimismul, modestia, aprecierea lucrurilor mărunte, simple, accesibile oricui sunt învăţăminte lăsate în urmă de filosofia de viaţă a omului de presă maghiar. Şi la toate aceste lucruri aş adăuga încă unul: coloana vertebrală. 

Click aici pentru continuarea articolului pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite