Aducem Basarabia Acasă: 14 mai - mesaje de susţinere din diaspora

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diaspora românească acordă o susţinere puternică mesajului purtat de tinerii din România. Aceştia sunt alături de campania ADUCEM BASARABIA ACASĂ şi trimit permanent mesaje de susţinere.

Campania ,,Aducem Basarabia acasă” a găsit un larg ecou în rândul comunităţilor de români stabiliţi în afara graniţelor. Ziua de marţi s-a remarcat prin mesajele de susţinere primite din partea românilor solidari de la distanţă fizică de sute de km cu dezideratul reîntregirii naţionale.
Dan Tănasă, jurnalistul şi luptătorul pentru drepturile românilor de pretutindeni ne-a asigurat că susţine campania noastră tocmai din Spania, de la Madrid. Ne-a trimis şi o fotografie în acest sens, iar noi îi mulţumim pe această cale.

image

La sediul de campanie din Bucureşti am primit cu mare bucurie vizita lui Gabriel Aldişi, un român care lucrează în agricultură în Italia, în oraşul Barletta. Domnul Aldişi nu a venit cu mâna goală, ci cu 56 de semnături strânse din rândul românilor care muncesc în peninsulă. Originar din Câmpulung Muscel, Gabriel Aldişi recunoaşte că i-a fost dificil să colecteze semnăturile, deoarece românii plecaţi peste graniţe sunt mai degrabă preocupaţi de câştigul material. Aflat în România în concediu de două săptămâni, pentru sărbătorile pascale, s-a gândit că ar fi util să ne cunoască şi să ne aducă semnăturile. Alături de acestea, românul nostru din Italia ne-a arătat şi nişte abţibilduri personalizate cu mesajul ,,Aducem Basarabia acasă”, create chiar de el.

image

O altă supriză plăcută care ne-a motivat în efortul strângerii de semnături a fost participarea la emisiunea Fresh Matinal, de la postul Antena 1 Cluj, a voluntarilor noştri din capitala istorică a Transilvaniei. Alexandra Marcu, coordonatorul judeţean al campaniei şi Octavian Căldărari, român basarabean din inima Ardealului, au explicat cum se desfăşoară campania pentru Basarabia, care este obiectivul ei şi de ce ar trebui clujenii să semneze pentru Basarabia.

<a href="http://basarabia-acasa.ro/voluntarul-zilei-luiza-volf/" rel="bookmark" title="Read Voluntarul zilei: Luiza Volf">Voluntarul zilei: Luiza Volf</a>

Luiza Volf impresionează prin energia inepuizabilă. Strânge semnături pentru Basarabia oriunde se deplasează prin ţară. O putem întâlni, însă, cel mai des, la unul dintre corturile din Bucureşti: în Romană, la Piaţa Unirii sau la Universitate.

Preşedinte al Asociaţiei Provulcan-Abrud, a decis ca alături de campaniile desfăşurate pentru protejarea resurselor şi mediului României să se implice activ în aducerea Basarabiei acasă. Ne-a povestit că a făcut cunoştinţă cu subiectul ,,Basarabia” încă din şcoală, pe vremea când se învăţa, în primul rând, istoria tuturor românilor. Apoi a descoperit cu plăcere mesajul ,,Basarabia e România” pe poduri, pe ziduri, afişat la meciuri, la marşuri, la evenimente festive legate de istoria populaţiei şi a teritoriului de peste Prut.

,,Nimic mai natural, deci, de a ajuta ca această rana a trecutului să fie ştearsă“, ne comunică cu seninătate. Luiza Volf este de părere că războiul dezrădăcinării noastre ca neam a trezit conştiinţa românească. ,,Sunt aceşti tineri care militează din tot sufletul ca România să intre în normalitate, adunându-şi copiii în Grădina Sa”, ne transmite.

Activista Luiza Volf este unul dintre cei mai dedicaţi voluntari ai campaniei noastre, iar modestia sa şi încrederea în cauza reîntregirii naţionale ne-au determinat să o desemnăm ,,voluntarul zilei”.

Mâine poate veni rândul tău! Înscrie-te la basarabia acasa.ro/voluntari.

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite