FOTOGALERIE Arhitectura şi decoraţia interioară a casei arhitecţilor Gaetano Burelli şi Ion Mincu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
CasaBurelli-Mincu. FOTO  CdRom Case Vechi, pus la dispoziţie de Emanuel Bădescu
CasaBurelli-Mincu. FOTO CdRom Case Vechi, pus la dispoziţie de Emanuel Bădescu

Nu se cunoaşte cu exactitate anul construirii casei Mincu din str.Mercur/Arthur Verona nr. 19, posibil înainte de 1877 după cum indică plăcuţa monumentului istoric, dar ştim că înainte de a deveni casa familiei arhitectului Mincu, a aparţinut altui arhitect, italianul  Gaetano A. Burelly (Găetan/Gaietan Burelli) ce a ocupat şefia serviciului tehnic al Bucureştiului.

Strada Mercur se configurează la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la primul război mondial ca un reper pentru protipendada capitalei, aici avându-şi reşedinţa de-a lungul timpului: Titu Maiorescu, avocatul Mitilineu, Alexandru Marghiloman, D.A.Sturdza, arh.ing.Nicu Cerchez, Anastasie Simu, prinţul George Bibescu, membrii ai familiilor Creţeanu, Bărcănescu. Strada se întindea până la strada Poşta Veche (Nicolae Golescu de astăzi) şi grădina Episcopiei (Ateneul de astăzi), bulevardul fiind tăiat perpendicular abia după 1906.

Informaţii preţioase despre reşedinţele şi ambianţa în care a trăit şi lucrat arhitectul Ion Mincu (1852-1912) aflăm din lucrarea prietenului său, Nicolae Petraşcu (1859-1944, critic de artă, ziarist, diplomat) apărută în 1928 la editura Cultura Naţională. În perioada burlăciei cei doi au fost şi vecini, Mincu locuind pe strada Academiei într-un apartament cu 2 camere, la etajul 3, în casa doctorului Şteiner. Ulterior, Mincu a mai locuit împreună cu prietenul său, arh. Louis Blanc, într-o casă aflată pe lotul viitorului Muzeu Simu (magazinul Eva/Diverta) pe str.Mercur nr. 6.

Nu se cunoaşte cu exactitate anul construirii casei unde va locui Mincu pe str.Mercur/Arthur Verona la nr. 19, posibil înainte de 1877 după cum indică plăcuţa monumentului istoric, dar ştim că înainte de a deveni casa familiei arhitectului Mincu, a aparţinut altui arhitect, italianul Gaetano A. Burelly (Găetan/Gaietan Burelli) ce a ocupat şefia serviciului tehnic al Bucureştiului.

În expoziţia din sediul O.A.R. se află panouri cu informaţii ce prezintă planul casei Burelly şi a dependinţelor. Se observă o casă cu parter înalt şi pivniţe, având un plan simetric, tipic perioadei neoclasice, construcţia fiind plasată pe latura estică a lotului, spre strada Pitar Moş. Suprafaţa construită era de 499, 13 m.p. şi se pot face următoarele identificări: antreu, anti-salon, salon, cabinet de toaletă, spaţii cu evidentă funcţie de reprezentare, cu deschideri mari ale ferestrelor ce dau spre cele două artere; spaţiile nenumite, amplasate în spate şi lateral faţă de intrare, sunt destinate folosirii private, cel mai probabil dormitoare, realizându-se o delimitare a vieţii publice de cea personală a familiei ce a avut 3 fiice Burelly. Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-a căsătorit în 1889 cu Alexandrina, una dintre fiicele arhitectului Burelly, deci putem presupune că şi el a vizitat această proprietate către sfârşitul secolului al XIX-lea. Fresca de la intrare poate fi şi ea încadrată în stilul neoclasic prin chenare şi decoraţia simetrică, inspirată din stilul pompeian.

Dependinţele se află pe latura nordică a parcelei de teren, forma neregulată, de Z, indicând diferite etape de achiziţie a terenului şi de construcţie. Se pot observa: şopron, grajd, camere de servitori, bucătăria, privată, cămara. Restul parcelei era destinat curţii şi grădiniţei.

În cursul anului 1890 proprietatea trece în posesia arhitectului Ion Mincu. Primele documente identificate în arhive (A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic, dosar 43/1890) sunt legate de lucrările de ”reparaţiuni radicale” la ”faţadele, zidăriile şi tencuielile” casei. În planul alinierii străzii Dimitrie A.Sturdza/Mercur din 29 martie 1891 (A.N.D.M.B., fond P.M.B.Alinieri, dosar 310) apar simultan la nr. 15 cei doi arhitecţi proprietari, I.Mincu şi Burelli pe parcela de colţ cu strada Pitar Moş(u), ceea ce indică posibilitatea ca o perioadă de timp cei doi şi familiile lor să fi coabitat. În vecinătatea stângă (vest), atât în 1890 cât şi în 1891, apare proprietatea prinţului George Bibescu (1833-1902).

Stilul casei din strada Mercur ce poate fi recompus din relatările şi din fotografii de epocă era unul eclectic, în care se îmbinau piese de mobilier neo-renascentist cu ţesături orientale, peste care se suprapun sculpturi, obiecte de artă, instrumente muzicale şi arme, totul încărcat de vegetaţie exotică. De remarcat sobele şi şemineul, preponderent neoclasice, dar şi cu un exemplar neo-renascentist şi unul neo-baroc, prezente şi astăzi în interioare.

„În holul de lângă intrare, în care îi plăcea lui să stea mai mult, întâlneai caramanii şi covoarele orientale, suspendate la ferestre şi pe pereţi, cari micşorau lumina ca într-o biserică; la dreapta şi la stânga, mici banchete de lemn sculptat, după desenurile date de el, la Şcoala de Arte şi Meserii, unde era profesor de sculptura lemnului; scaune originale, obiecte de artă bisericească. ”(p.22)

Biroul arhitectului Mincu ne apare retras, la colţul străzii Mercur cu strada Pitar Moş: ”În fund şi la dreapta (...) sombru cu vitraliuri colorate, cu perdele de un roş palid, cu biblioteca şi masa lucrate la un ebenist din Paris, din lemn de nuc, cu coloane răsucite, lucioase şi moi ca mătasa. ” (pp.22-23) Păşind cu memoriile lui Petraşcu în mână, interioarele descrise de acesta se recompun întocmai: plafoane, lustre, friza cu medalioane de profeţi vetero-testamentari şi sfinţi apostoli, birourile, dulapurile-strane.

În 1900 arhitectul Mincu îl desemnează pe antreprenorul Iosef Piantini (A.N.D.M.B., fond P.M.B.Tehnic, dosar 263/1900) cu scoaterea umezelii din zidărie şi schimbarea unei părţi a învelitorii dependinţelor din curte (corpul ce astăzi adăposteşte birourile O.A.R.). Acesta îi relata lui Nicolae Petraşcu ”Am lucrat cu toţi arhitecţii români şi cu Mincu mai mult decât cu alţii.” (p.42)

În iulie 1914 Eliza Mincu (1863-1939), prin intermediul arhitectului Simion Vasilescu, fostul ucenic al soţului ei, solicită repararea corpului de dependinţe ce adăpostea spălătoria, camera de servitor şi toaleta.

Ulterior casa s-a aflat în posesia urmaşelor arh.Mincu, a familiei Băbeanu, de la care Ordinul Arhitecţilor din România a cumpărat casa. Procesul de restaurare s-a încheiat la sfârşitul lunii octombrie 2012, când casa Mincu a fost deschisă publicului. Până în 16 decembrie 2012 aici sunt expuse fotografiile lui Victor Velculescu sub titlul ”Mincu-un secol înainte”.

Mâine, 6 decembrie, ora 12, la Biserica Stavropoleos, are loc slujba de comemorare a arh.Ion Mincu, ce s-a stins exact cu 100 de ani în urmă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite