Artista Ioana Nemeş a murit în urma unui stop cardiac, la numai 32 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Nemeş, considerată unul dintre cei mai importanţi artişti români de pe scena de artă contemporană, a încetat din viaţă la New York, în seara zilei de 23 aprilie, în urma unui stop cardiac. Ea avea numai 32 de ani.

Conform dorinţei artistei şi a familiei acesteia, trupul său va fi incinerat în New York. Data incinerării va fi anunţată ulterior, după finalizarea procedurilor necesare în astfel de situaţii, informează Mediafax.

"Este inutil să spunem cât regretăm dispariţia unei prietene minunate, a unui om fabulos şi a unui artist genial", se arată în comunicatul remis de Răzvan Ion, co-editor al revistei Pavilion şi co-director Bucharest Biennale (Bienala Internaţională de Artă Contemporană Bucureşti).

Vedeţi aici câteva dintre lucrările artistei

Ioana Nemeş inaugurase primul său solo show din New York, într-unul dintre cele mai importante spaţii de artă din Statele Unite ale Americii, Art-In-General, şi se afla în rezidenţă Art-In-General & Pavilion.

Ioana Nemeş (1979 - 2011) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din generaţia ei. Lucrările sale au fost expuse la SecessionVienna (2010), Istanbul Biennial, (2009), Smart Project Space Amsterdam (2009), U-Turn Copenhagen (2008), Prague Biennial (2007), Bucharest Biennial (2006) şi Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2006). A obţinut rezidenţe la IASPIS Stockholm (2010), Kulturkontakt Vienna (2004), Art-In-General (New York) şi a primit Future of Europe Art Prize din partea Galerie Für Zeitgenössische Kunst, Leipzig (2007).

Ultima postare a artistei pe site-ul ioananemes.ro anunţă: "Dacă sunteţi în New York pe 19 aprilie, veniţi! Voi avea o discuţie cu editorialista New York Times Andrea Codrington, despre artă, design, obsesii şi orice altceva".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite