Artişti de patrimoniu şi artişti de top

0
Publicat:
Ultima actualizare:

VALOARE Lucrările autorilor de patrimoniu, cum sunt Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Nicolae Tonitza, apar în licitaţiile toamnei, de la noi sau din străinătate.

Trei alerte „Nicolas Jon Grigorescu", venite de pe cel mai important site mondial dedicat pieţei de artă, Artprice.com, anunţă o relansare a interesului pentru pictura clasică românească.

Prezent în două licitaţii româneşti şi una newyorkeză la sfârşitul acestei luni, Nicolae Grigorescu este primul pictor „forjat" în licitaţiile din România care ajunge să aibă un preţ omogen în licitaţiile naţionale şi internaţionale. Indiferent de piaţa pe care sunt propuse, cele trei lucrări beneficiază de evaluări comparabile.

Un „Car cu fân" deschide, pe 23 octombrie, la casa Alis, seria lucrărilor de Grigorescu propuse în licitaţii. Opera beneficiază de o catalogare efectuată de istoricul de artă Remus Niculescu şi are o evaluare de 190.000 de lei (echivalent 41.600 de euro). Este primul „car cu boi" propus în licitaţii în ultimele luni, după ce precedentul, „Care cu boi la asfinţit", fusese vândut cu 52.500 de euro în martie.

În perioada precedentă ultimei vânzări, timp de peste un an, minimum un car cu boi a apărut în fiecare lună în licitaţiile naţionale sau interna¬ţionale. Recordul intern pentru o lucrare din această serie este de 230.000 de euro, preţ stabilit de „Cârciumă la Rucăr" în martie 2011, când tabloul în cauză a devenit, pentru scurt timp, cel mai bine vândută pictură românească. Vânzările ulterioare au retrogradat tabloul pe locul 4 în topul personal al pictorului.

În străinătate, o altă pictură din serie a stabilit la 104.000 de dolari recordul internaţional al celui mai important pictor român. Alături de „carul" de la Alis, alte tablouri de Grigorescu vor intra în licitaţiile de pe 31 octombrie, desfăşurate simultan în România, la Artmark, şi în SUA, la Bonhams.

Ștefan Luchian, debut la 96 de ani de la moarte

Regula stabilită în ultimii ani era, grosso modo, că pictorii care au murit în ţară sunt de interes local, iar cei care şi-au trăit ultimii ani peste hotare au deschidere internaţională, dar sunt rar prizaţi în România. Limitele (şi autolimitările) încep să devină mai flexibile, pe măsură ce opere ale avangardiştilor se vând la Bucureşti, iar pictorii ataşaţi patrimoniului naţional beneficiază de deschidere internaţională.

Un exemplu este Luchian, prezent în ultimele luni cu lucrări în licitaţii din Elveţia, Franţa şi SUA. La 96 de ani de la moarte, Ştefan Luchian poate beneficia de o autentică relansare internaţională dacă lucrarea sa propusă la Bonhams New York, „Natură moartă cu garoafe", va fi adjudecată.

Tabloul, un ulei pe pânză, 43 x 42,5 cm, are o evaluare de 54-69.000 de euro, preţ perfect comparabil cu cotele stabilite la Bucureşti.
Conform Indexului pieţei româneşti, cota medie pentru Luchian a fost în acest an de 62.900 de euro, cu un maxim de 100.000 şi un minim de 19.767 de euro. Ultimele cinci picturi vândute au fost, exclusiv, tablouri florale, o adevărată marcă de autor care îl poate impune pe Luchian cu uşurinţă alături de alţi maeştri ai genului, precum Fantin Latour.

Topurile, vândute la bucată

Toate numele importante ale artei româneşti se află în licitaţii în săptămânile care urmează. Pe 31 octombrie, Artmark organizează Licitaţia Toamnei, subintitulată la un moment dat „Top 100 mari pictori români", cu focus pe Tonitza, Theodorescu-Sion, Pallady, Ressu, Ciucurencu, Marcel Iancu şi, evident, aproape o sută alţii.

O selecţie din aceeaşi listă apare şi în licitaţiile de la Alis şi Goldart, pe 23, respectiv 25 octombrie. Alături de aceştia, lucrări interesante şi/sau valoroase mai sunt propuse sub semnături ca Harry Guttman, Dan Hatmanu sau Marcel Guguianu. De asemenea, prin volum sau prin importanţa lucrărilor, săptămânile viitoare îi remarcă pe Sabin Bălaşa, Corneliu Baba şi Adam Bălţatu.

Cele mai scumpe picturi Ion Theodorescu-Sion

1. „Compoziţie cu motive româneşti" (Artmark, 2010), 38.000 de euro
2-3. „Palermo" (Artmark, 2010), 26.000 de euro
2-3. „Pe malul apei"
(Artmark, 2010),
26.000 de euro
4. „Compoziţie cu ţărănci la răscruce" (foto) (Artmark, 2011), 20.000 de aeuro
5. „Natură moartă cu ulcică şi fructe" (Artmark, 2010), 18.500 de euro
6-8. „La obor" (Goldart, 2011), 18.000 de euro
6-8. „Sâmbătă la amiază" (Goldart, 2012),
18.000 de euro
6-8. „Tulpanul roşu" (Artmark, 2010), 18.000 de euro
9. „Visare" (Alis, 2011), 17.073 de euro
10. „Compoziţie cu motive româneşti" (Artmark, 2011), 16.500 de euro

Ultimele vânzări Dumitru Ghiaţă: peste 50.000 de lei

Încă două lucrări semnate Dumitru Ghiaţă au fost adjudecate la începutul acestei luni. Ele au fost propuse de casa de licitaţii Alis, iar preţurile obţinute au fost: 22.000 de lei pentru uleiul „Peisaj din Baia de Aramă" şi 30.000 pentru o lucrare în tehnică similară, „Natură statică cu flori, cărţi şi mere" (foto). Vânzările pentru semnătura artistului sunt influenţate de un record obţinut în primăvară la casa Artmark, atunci când tabloul „Târg la Mehedinţi" a fost adjudecat la valoarea de 18.500 de euro.

A mai urmat, în iulie, o altă vânzare importantă pentru cota pictorului, un 14.500 de euro, preţ obţinut pentru lucrarea „Înserare la Balcic". Ulterior, în septembrie, alte patru tablouri semnate Dumitru Ghiaţă au fost vândute în casele de licitaţii bucureştene.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite