Blestemul tezaurului „Cloşca cu puii de aur”: de ce s-a sinucis Alexandru Odobescu?

Cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur”, tezaurul a fost descoperit în martie-aprilie 1837

Moartea lui Alexandru Odobescu, în 1895, a fost mai puţin înţeleasă şi mai mult romantizată, totul punându-se pe seama unui chagrin d’amour, coroborat cu un aşa-zis blestem al „Cloştii cu puii de aur”.

 Mai exact, ar fi fost vorba de scandalul iscat de relaţia extraconjugală a istoricului cu Hortensia Racoviţă, dar şi de neputinţa de a publica în întregime cartea cu care se identifica, cea despre tezaurul de la Pietroasa. În cele ce urmează, radiografiem perioada şi aşezăm în context gestul lui Odobescu, oferind şi câteva posibile explicaţii.

Orice s-ar spune, tragica dispariţie oferea ziarelor vremii şansa de a vorbi fie de un „roman”, fie de o „catastrofă”. Cel puţin „Gazeta Poporului” utiliza ambii termeni, adăugând, pentru a se vinde şi mai bine, o doză în plus de mister: „[…] amicul ce ne comunică aceste amănunte, cu cea mai sinceră emoţiune, ne roagă să-i păstrăm anonimul, dintr-un exces de delicateţă”. 

Să mori în zodia Caragiale

Cu un gust morbid pentru gesturile „de dinainte de”, s-a vorbit şi de cele două scrisori de adio, pentru „amicul” Anghel Demetriescu şi pentru familie, „prenotate” în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 1895. Mai există însă una, către Petru Poni, atunci ministru al Instrucţiunii Publice: din ea reiese că sinuciderea lui era, în primul rând, o chestiune de onoare, ivită din neputinţa de a dovedi, cu acte în regulă, buna întrebuinţare a banilor daţi de stat pentru amenajarea unui muzeu de mulaje. Iar evocările contemporanilor vorbesc cu insistenţă de o „nemăsurată poftă de cheltuieli” (Iancu Cerchez), de vreme ce „averea lui o cheltuise şi p-a nevesti-sii” (Teohari Antonescu). 

Citeşte continuarea articolului pe site-ul historia.ro!