Istorie

articolul anterior articolul urmator

Campania britanică secretă de „propagandă neagră” care a vizat inamicii din timpul Războiului Rece

2
16 May 2022 03:46:16
Autor: Gabriel Niţulescu
Foto: EPA-EFE / Graniţa dintre Egipt şi Israel la Marea Roşie Taba. Una dintre zonele vizate de propaganda neagră britanică.
Foto: EPA-EFE / Graniţa dintre Egipt şi Israel la Marea Roşie Taba. Una dintre zonele vizate de propaganda neagră britanică.

Marea Britanie a stârnit tensiuni, haos şi violenţă în Africa, Orientul Mijlociu şi Asia, potrivit unor surse desecretizate.

Guvernul britanic a desfăşurat o campanie secretă de „propaganda neagră” timp de zeci de ani, vizând Africa , Orientul Mijlociu şi părţi ale Asiei cu pliante şi rapoarte din surse false care viza destabilizarea inamicilor din timpul Războiulu Rece prin încurajarea tensiunilor rasiale, semănarea haosului, incitarea la violenţă şi întărirea ideilor anti-comuniste, au scos la iveală documente recent desecretizate.

Efortul, desfăşurat de la mijlocul anilor 1950 până la sfârşitul anilor 70 de o unitate din Londra care făcea parte din Ministerul de Externe, s-a concentrat pe inamicii din Războiul Rece, cum ar fi Uniunea Sovietică şi China , grupurile de eliberare de stânga şi liderii pe care Marea Britanie i-a văzut  ca ameninţări la adresa intereselor sale.

Campania a încercat, de asemenea, să mobilizeze musulmanii împotriva Moscovei, promovând un conservatorism religios mai mare şi idei radicale. Pentru a părea autentice, documentele încurajau ura faţă de Israel.

Documentele guvernamentale britanice declasificate recent dezvăluie sute de operaţiuni extinse şi costisitoare.

„Aceste documente sunt printre cele mai importante din ultimele două decenii. Este foarte clar acum că Regatul Unit s-a angajat într-o propagandă neagră mai consistentă  decât au presupus istoricii şi aceste eforturi au fost  sistemice, ambiţioase şi ofensive. În ciuda negărilor oficiale, acest lucru a mers cu mult dincolo de simpla dezvăluire a dezinformării sovietice”, a spus Rory Cormac, un expert în istoria subversiunii şi a informaţiilor care a găsit materialul respectiv când cerceta arhivele pentru noua sa carte, How to Stage a Coup: And Ten Other Lessons from The World of Secret Statecraft, care va fi publicată luna viitoare.

Departamentul de Cercetare Informaţională (IRD) a fost înfiinţat de guvernul laburist de după al doilea război mondial pentru a contracara atacurile propagandistice sovietice asupra Marii Britanii. Activităţile sale au reflectat operaţiunile de propagandă ale CIA din Războiul Rece şi eforturile ample ale URSS şi ale sateliţilor săi.

The Observer a dezvăluit anul trecut campania majoră a IRD în Indonezia din 1965, care a contribuit la încurajarea masacrelor anticomuniste care au făcut sute de mii de morţi. Acolo, IRD a pregătit pamflete pretinzând a fi scrise de patrioţi indonezieni, dar de fapt au fost create de propagandiştii britanici, cerând indonezienilor să elimine PKI, pe atunci cel mai mare partid comunist din lumea necomunistă.

Dar miile de documente desecretizate, studiate de Cormac oferă de departe cea mai extinsă perspectivă de până acum asupra operaţiunilor de dezinformare ale IRD.

„Britanicii au fost doar un actor dintre mulţi şi un actor destul de minor, în comparaţie cu cantitatea de material produsă şi diseminată de jucătorii mai mari”, a spus Cormac, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Nottingham.

„Marea Britanie nu a inventat pur şi simplu material, aşa cum au făcut sovieticii în mod sistematic, dar au intenţionat cu siguranţă să înşele publicul pentru a transmite mesajul.”

IRD a angajat 360 de oameni la apogeul său la mijlocul anilor '60. Cu toate acestea, Unitatea sa editorială specială extrem de secretă, responsabilă pentru efortul de propagandă neagră, era mult mai mică. De la baza sa într-un birou nedefinit din Westminster, unitatea a folosit o varietate de tactici pentru a manipula opinia publică. Una era destinată să producă „rapoarte” trimise pentru a avertiza alte guverne, jurnalişti selectaţi şi grupuri de reflecţie despre „subversiunea sovietică” sau despre ameninţări similare.

Rapoartele au cuprins fapte atent selectate şi analize, adesea culese din informaţiile furnizate de serviciile de securitate britanice, dar păreau să provină de la analişti şi instituţii aparent independente care au fost în realitate înfiinţate şi conduse de IRD. Unul dintre primele dintre acestea, înfiinţată în 1964, a fost Comitetul Internaţional pentru Investigarea Organizaţiilor Frontului Comunist.

O altă tactică a fost să falsifice declaraţii ale instituţiilor şi agenţiilor oficiale sovietice. Între 1965 şi 1972, IRD a falsificat cel puţin 11 declaraţii de la Novosti, agenţia de presă de stat sovietică. Una dintre acestea a urmat înfrângerii Egiptului în războiul de şase zile din 1967 împotriva Israelului şi a subliniat furia sovietică faţă de „risipa” Egiptului a armamentului şi materialelor pe care Moscova le-a furnizat ţării.

IRD a falsificat, de asemenea, literatură care pretindea să provină de la Frăţia Musulmană , o organizaţie islamistă de masă care a avut o mulţime de urmăritori în Orientul Mijlociu. Un pamflet a acuzat Moscova că a încurajat războiul din 1967, a criticat calitatea echipamentului militar sovietic şi i-a numit pe sovietici „atei cu limbă murdară” care i-au văzut pe egipteni ca fiind puţin mai mult decât „ţărani care au trăit toată viaţa cu superstiţii islamice recţionare”.

IRD a creat, de asemenea, o organizaţie islamistă radicală complet fictivă numită Liga Credincioşilor, care i-a atacat pe ruşi ca necredincioşi şi a învinuit înfrângerile arabe (ce foloseasu armament rusesc) pe lipsa credinţei religioase, o opinie standard în rândul conservatorilor religioşi la acea vreme.

„De ce este naţiunea arabă în acest moment afectată de atâta durere şi dezastru? De ce au fost învinse forţele curajoase în jihad de sioniştii păgâni răi?... Răspunsurile se găsesc [cu uşurinţă]... plecăm repede de la calea cea bună, urmăm cursul ales pentru noi de comuniştii-atei pentru care religia este o formă de boală socială”, se spunea.

Astfel de afirmaţii au devenit din ce în ce mai răspândite în Egipt în anii următori, pe măsură ce o renaştere a religiei a măturat statul laic.

O declaraţie emisă de IRD în februarie 1967 a pretins, de asemenea, că provine de la Frăţia Musulmană şi afirma că Egiptul ar fi folosit arme chimice în lupta sa împotriva unei coaliţii de conservatori şi triburi religioase din Yemen, susţinute de Marea Britanie şi Arabia Saudită.

Pliantele IRD fac ecoul altor afirmaţii făcute de islamiştii radicali, susţinând că nelegiuirile militare nu trebuie puse pe seama „ateilor sau imperialiştilor sau evreilor sionişti”, ci „a egiptenilor care se presupune că sunt credincioşi”.

„Aceşti ucigaşi egipteni au mers prea departe în ipocrizia lor fără a fi pedepsiţi, dar nu mai pot pretinde că sunt credincioşi în Dumnezeu şi în Profetul Său şi în cartea Sa sfântă”, se spunea într-un pliant, în care se întreba: „Dacă egiptenii trebuie să meargă la război, de ce nu-şi îndreaptă ei armatele împotriva evreilor?”

Cormac a spus că, la fel ca în mare parte din acţiunile IRD, afirmaţiile făcute erau exacte din punct de vedere real, dar tonul şi sursa falsă au fost concepute pentru a induce în eroare. Pliantele despre Yemen urmăreau să facă presiuni asupra conducerii egiptene să accepte încetarea focului.

Alte materiale au evidenţiat opinia slabă pe care Moscova a avut-o asupra Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei şi ajutorul limitat oferit de sovietici grupărilor naţionaliste armate palestiniene. Acest lucru a fost pus în contrast cu atitudinea mai implcată a chinezilor, în încercarea de a extinde diviziunea dintre cele două puteri comuniste.

O iniţiativă majoră s-a concentrat pe subminarea regimului lui Ian Smith din Rhodesia, fosta colonie care şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Marea Britanie în 1965, în încercarea de a menţine dominaţia minorităţii albe.

IRD a înfiinţat un grup fals de Rhodesieni albi care s-au opus lui Smith. Pliantele sale l-au atacat pentru că a minţit, creând „haos” şi paralizând economia. „Întreaga lume este împotriva noastră... Trebuie să punem o piedică cât încă ne putem salva ţara”, a spus unul.

Încercările de a-i izola pe naţionaliştii africani implicau uneori incitarea la tensiuni rasiale. La începutul anului 1963, IRD a falsificat o declaraţie din partea Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat, o organizaţie sovietică, care i-a numit pe africani ca fiind necivilizaţi, „primitivi” şi slabi din punct de vedere moral. Falsificarea a fost acoperită de presa de pe tot continentul, multe ziare reacţionând deloc cumpătat.

Un fals similar în 1966 a subliniat „întârzierea” şi „imaturitatea politică” a Africii. Un altul, o declaraţie pretinsă a agenţiei Novosti, a dat vina pe rezultatele academice slabe la o universitate internaţională din Moscova, pe calitatea studenţilor negri africani înscrişi acolo. IRD a trimis peste 1.000 de exemplare la adrese din întreaga lume dn ţările în curs de dezvoltare.

Cormac a spus că nu există nicio îndoială că responsabilii politici de rang înalt britanici ştiau despre activitatea IRD.

În 1964, prim-ministrul conservator, Alec Douglas-Home, a spus IRD să vizeze Ghana de teama că preşedintele său, Kwame Nkrumah, se orientează spre Moscova. Luni mai târziu, noul ministru de externe laburist, Patrick Gordon Walker, a încurajat Ministerul de Externe să menţină „potenţialul de propagandă neagră şi să producă din când în când material de propagandă”. Walker a fost deosebit de interesat de stimularea tensiunilor rasiale între africani şi chinezi.

Ca şi în majoritatea acestor eforturi, impactul campaniilor IRD a fost adesea greu de judecat. Cu o ocazie, oficialii IRD au putut raporta că un ziar din Zanzibar a tipărit unul dintre falsurile lor despre rasismul sovietic şi că publicaţia a provocat un răspuns furios. Aceasta a fost văzută ca o realizare majoră. Oficialii au fost, de asemenea, încântaţi când presa din Kenya a folosit materiale false despre războiul de şase zile din 1967 şi când ziarele din mare parte din lumea islamică au tipărit un buletin fals Novosti despre conflict. Ocazional, ziarele occidentale au folosit fără să vrea şi materiale IRD.

Deşi IRD a fost închis în 1977, cercetătorii găsesc acum dovezi că eforturi similare au continuat aproape încă un deceniu.

„Noile documente sunt deosebit de semnificative ca un precursor al eforturilor mai moderne de a pune informaţii în domeniul public.

„Liz Truss are o „celulă de informare guvernamentală”, iar serviciile de informaţii din domeniul apărării trimit zilnic tweet-uri despre comploturi ruseşti şi câştigă avantaje în războiul informaţional, dar pentru o mare parte a Războiului Rece, Marea Britanie a folosit mijloace mult mai viclene. ”, a spus Cormac.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

ADvarul
16.05.2022, 10:04:22

Da, nu s-au desfiintat in 1977. Dovada sunt articolele din Adevarul, emisunile de la Diigi 24 (unde am auzit pronuntandu-se "Kiiv"), postaci deliranti ca wakki si clonele (Dacxxx, Mandrean, etc)

OmTacut2
16.05.2022, 13:12:35

A căzut comunismul in Europa dar propaganda neagra continua si in zilele noastre. Multe, foarte multe articole din masa media sunt texte de propaganda si nu articole de informare si de analiza imparțiala.

Modifică Setările