Când Serviciile Secrete se implică în campania electorală

În campania electorală de anul acesta, una dintre cele mai pasionante prin scrutinul deschis multor rezultate, se discută şi despre implicarea serviciilor secrete româneşti în desemnarea viitorului preşedinte al României.

Nu ştiu dacă SRI şi SIE se implică în stabilirea viitorului lor şef suprem. Dacă se implică, habar n-am cum o fac şi pentru cine o fac.

Dacă mi s-ar cere o părere, aş spune că o fac prost şi o fac pentru mai mulţi. Ştiu însă  - şi pot spune câte ceva  - despre cum s-a implicat CIA în victoria lui John Kennedy asupra vicepreşedintelui Richard Nixon la scrutinul crucial american din 8 noiembrie 1960.

Campania electorală a fost dominată zdrobitor de ceea ce se numea Provocarea Fidel Castro. Deşi la început salutat de Casa Albă ca un lider în stare să rezolve problemele Cubei lui Fulgencio Batista, Fidel Castro i-a supărat rău pe americani prin măsurile care contraveneau intereselor financiare ale companiilor împlantate în insulă.

Pe acest fond, la propunerea lui Richard Bissell, director adjunct al CIA pentru Operaţiuni speciale (Lovituri de stat, sabotaje, asasinate) pe 17 martie 1960, preşedintele  D. Eisenhower aprobă o operaţiune de debarcare a unei armate de mercenari în Cuba, pentru a declanşa mişcarea insurecţională împotriva lui Fidel Castro.

Pe 13 iulie 1960, senatorul John Kennedy e nominalizat de Convenţia Democrată candidat la alegerile din noiembrie 1960. Din partea Republicanilor, candidează vicepreşedintele Richard Nixon.

După cum scrie  Jim Rasenberger în „The Brilliant Disaster: JFK, Castro, and America's Doomed Invasion of Cuba's Bay of Pigs“, volum apărut în 2011 la Scribner, dând curs unei reguli americane, stabilite în 1952, directorul CIA, Allen Dulles îl pune la curent pe candidatul John Kennedy (deşi era al Opoziţiei!) cu unele chestiuni de politică externă. În Memo adresat lui Eisenhower după briefing, Allen Dulles n-a suflat o vorbă despre dezvăluirea făcută celui care era adversarul vicepreşedintelui republican Richard Nixon:

Operaţiunea plănuită de CIA de debarcare în Cuba. Răsturnarea lui Castro domină campania electorală din 1960 dintre candidatul Democraţilor John Kennedy şi cel al Republicanilor, vicepreşedintele Richard Nixon.

Deşi personal credea că o politică ostilă faţă de Castro nu face altceva decât împinge Cuba în braţele sovieticilor (ceea ce era perfect adevărat, la origini Revoluţia cubaneză corespunzând realităţilor din Caraibe), Kennedy îşi face un program din denunţarea a ceea ce el numea politica moale a republicanilor faţă de Fidel Castro. Treptat-treptat, deşi Richard Nixon era unul dintre adepţii debarcării în insulă, dar nu putea spune nimic despre asta, candidatul Kennedy se detaşează ca un adept al punerii lui Castro cu botul pe labe. Richard Nixon pledează zadarnic pe lângă CIA pentru ca debarcarea să aibă loc înainte de alegeri. 

Culmea e că pe Kennedy îl va ajuta să apară drept principalul adversar al lui Castro însuşi Fidel Castro. Prezent la Sesiunea Adunării Generale ONU de la New York, unde pune la cale cel mai mare spectacol mediatic planetar, luând cuvântul pe 26 septembrie 1960, într-un discurs de patru ore şi jumătate, cel mai lung din istoria Naţiunilor Unite, Castro îl face pe Kennedy „un milionar analfabet şi ignorant“. Notează Jim Rasenberger:

„John Kennedy nu-şi putea dori un sprijin mai bun decît cel dat de Fidel Castro. Să fii insultat personal de Duşmanul numărul unu al Americii era, în plin sezon politic al anului 1960, o adevărată binecuvîntare“.

La cea de a patra dezbatere televizată, dintre John Kennedy  şi Richard Nixon, cea din 21 octombrie 1960, considerată de mulţi istorici drept decisivă pentru victoria lui Kennedy,  contracandidatul democrat i-a dat şah adversarului pledînd ca SUA „să ajute deschis forţele anticastriste din interiorul şi din afara Cubei“.

În după-amiaza lui 20 octombrie 1960, cu o zi înaintea dezbaterii, John Kennedy face să apară în ziarele de seară sub formă de scurgeri, idei din intervenţia sa de a doua zi.

Titlurile sunau cam aşa: „Kennedy pledează în favoarea intervenţiei americane în Cuba“; „Kennedy cheamă la sprijinirea forţelor cubaneze rebele“.

Cei doi candidaţi se aflau la egalitate. Nixon, care nu numai că  ştia de Operaţiunea secretă, dar mai mult, o şi coordona, a fost pus într-o mare dilemă. Despre ea, el va scrie mai târziu, în articolul „Cuba, Castro şi John F. Kennedy” din numărul pe noiembrie 1964 al revistei Reader Digest:

„Eram confruntat cu o situaţie de rişcă: pajură – câştig eu, cap – câştigă el. Dacă în dezbaterea televizată aveam să dezvălui programul  de antrenament al CIA... i-aş fi anulat şansele lui Kennedy. Dar, dacă aş fi făcut-o, proiectul ar fi fost compromis. N-aveam de ales – securitatea programului trebuia protejată“.

Aşadar, Nixon a ales să protejeze Operaţiunea. Asta i-a fost însă fatal. Mai întâi, pentru că americanii, obsedaţi de chestiunea Cubei,  au judecat candidaţii după fermitatea faţă de Castro.

Culmea e astfel că Richard Nixon, unul dintre cei mai înrăiţi adversari ai liderului cubanez a apărut alegătorilor ca un ins favorabil lui Castro, dându-i posibilitatea lui Kennedy să-l atace incorect pentru pasivitate.

Apoi, dilema interioară s-a tradus într-o anumite derută, catastrofală la o confruntare TV judecată de americani în planul imaginii.

Se poate spune că John Kennedy a câştigat scrutinul şi prin această mare porcărie: ştiind că Richard Nixon nu poate face publică Operaţiunea, deşi aceasta se pregătea intens, l-a acuzat ca făcînd parte dintr-o Administraţie bleagă cu Fidel Castro, deoarece nu întreprinde nimic  pentru ajutorarea rebelilor anticastrişti.

Porcăria era cu atât mai mare cu cât el nu era adeptul unei politici de forţă faţă de Fidel Castro. Cum însă electoratul cerea o politică de forţă, s-a manifestat ca omul dispus să-l răstoarne pe Castro printr-o invazie.

Viaţa s-a răzbunat însă pentru această ticăloşie. Eisenhower i-a lăsat în braţe debarcarea din Golful Porcilor. Deşi intuia că va fi un dezastru, deşi contravenea politicii sale profunde, John Kennedy n-a avut încotro:a autorizat ca preşedinte Debarcarea din Golful Porcilor, din 17 aprilie 1961, care a fost, vorba cărţii lui Jim Rasenberger „The Brilliant Disaster“.