Cannes: Bursa favoriţilor la premii

Javier Bardem şi Juliette Binoche au făcut nişte roluri de excepţie în filmele cu care sunt prezenţi pe Croazetă şi au mari şanse la premiile pentru interpretare. Bardem joacă în „Biutiful“, regizat de Alejandro Gonzales Inarritu, iar Binoche, în „Copie conformă“, lungmetrajul cineastului iranian Abbas Kiarostami.

Pe Alejandro Gonzales Inarritu nu l-am aşteptat în zadar. Cu atât mai mult cu cât aveam de ce să fim cu inima strânsă. Cineastul mexican se despărţise de cel mai preţios şi fidel colaborator al său, Guillermo Arriaga, scenaristul primelor trei filme, „Amores perros", „21 de grame" şi „Babel".

Mai citeşte şi:

Elogii la Cannes: „Diavolii de români nu pot face filme proaste“

Din fericire, am recunoscut în „Biutiful" (titlu ce reproduce o ortografie de elev) energia vizuală, orchestrarea sonorităţilor, umplerea cadrului ca pe o tapiserie, adică tot ceea ce aduce creaţiei sale o vibraţie aparte.

Un rol ca un tur de forţă

Într-o Barcelonă marginală, exclusă circuitului turistic (un vârf al magicei Sagrada Familia abia se zăreşte, prin geamul unui spital) un bărbat (Javier Bardem) nu are odihnă. Trebuie să asigure, cu orice preţ, traiul celor doi copii aflaţi în custodie.

Condamnabile sau nu, expedientele de pe urma cărora îşi câştigă existenţa cer multă alergătură: este dealerul muncitorilor asiatici angajaţi la negru, confecţioneri şi vânzători ai mărfurilor cu mărci false, desfăcute în stradă; le asigură şi un loc unde să-şi pună capul, îi apără dând, la rândul lui, şpagă. Mereu numără bani - murdari, se înţelege -, dar poate fi el, oare, văzut cu ochi răi? Abia dacă mai are timp să se ocupe şi de el.

Ascunde copiilor boala, cancerul, până în clipa în care fiica cea mare îşi dă seama. Ultimele zece minute din film sunt tulburătoare: iminenta despărţire de copii este deturnată într-o istorie despre un inel de familie, transmis din fiu în fiu. Nu ştii ce anume e mai preţios: obiectul sau povestea în sine.

Javier Bardem îşi îngăduie rar să se lase descoperit, cu garda jos. Chinul personajului său de a nu fi ghicit, este, pentru un actor, un adevărat tur de forţă care îl trimite direct în prima linie a candidaţilor la Premiul de interpretare. De altfel, se pare că laurii ce vor încununa actorii sunt cei care încolţesc primii.

Un film marca Juliette Binoche

Pe lista destinată femeilor am mai aşezat numele Juliettei Binoche, protagonista lui Kiarostami din „Copie conformă". Actriţă muzicală, din familia unor Jeanne Moreau, Fanny Ardant, Binoche, cu chipul ei, pe care stările nu întârzie mai mult decât spargerea unui val, urmat de altul şi altul, stă tot timpul pe ecran.

Este atât de prezentă, încât abia mai avem vreme să ne întrebăm: avem sau nu de-a face cu un film de Kiarostami? Cel mai cunoscut cineast iranian, şef de şcoală imitat până la exasperare, a lucrat pentru prima oară în afara ţării sale, în Toscana cea ondulată, în ale cărei peisaje poveştile de dragoste neduse până la capăt par şi mai triste.

O scurtă întâlnire între o franţuzoică, proprietara unei galerii de artă şi un specialist englez în depistarea originalului sau a „copiei confome" îşi pierde treptat, de-a lungul a câtorva ore, conturul real, al momentului, devine un mic teatru al trecutului încorporat în prezent, un teatru regizat de femeie şi căruia bărbatul (baritonul englez William Shimell) îi răspunde ezitant.

Singurul debut din competiţie, „Fericirea mea", a impus şi un nume nou: al regizorului ucrainean Serghei Loznitsa, viguros şi dur în călătoria eroului său, văzută ca o alunecare în infern, filmată de Oleg Mutu. În ultimul sfert de oră al acţiunii apare şi actorul nostru Vlad Ivanov, în rolul unui „căpitan de la Moscova", umplut de sânge. Probabil că a încasat pumni cât pentru o viaţă.