Ce ne face pe noi români?

Susra foto: Envato Elements

De cîteva zile încoace, de când echipa naţională de fotbal a Franţei a început să câştige partidă după partidă, observ o creştere semnificativă a sentimentelor de superioritate rasială, propagată prin mediile de socializare online.

Concret, este vorba de aluziile referitoare la originile „neeuropene” ale jucătorilor francezi (fiindcă da, toţi jucătorii din echipa naţională a Franţei au cetăţenia franceză). În mod natural, mă gândesc: cine suntem noi să-i judecăm pe alţii?

Ne numim astăzi români, „demni urmaşi” ai dacilor şi ai romanilor. Să vedem: Dacia pre-romană era o uniune instabilă de triburi provenind din culturi diferite (sarmatică, celtică, tracică şi germanică). Scurta ocupaţie romană a adus populaţii din toate colţurile imperiului, care s-au amestecat cu populaţia locală. Mai apoi au venit, pe rând: goţii (germanici), gepizii (germanici), hunii (asiatici), avarii (turanici), bulgarii (slavi), pecenegii şi cumanii (turcici), maghiarii (fino-ugrici). În primele secole ale mileniului al doilea, în spaţiul numit astăzi românesc au fost aduşi colonişti din alte zone ale Europei, cei mai importanţi fiind saşii, veniţi să apere tânărul stat maghiar de incursiunile tătare, mutaţi fiind din zona Ardenilor (astăzi Belgia şi Luxemburg).

La descălecatul principilor transilvăneni Dragoş (venit din Maramureş în Moldova) şi Negru (coborât din Ţara Făgăraşului în Argeş), populaţia avea o influenţă culturală cumanică, dacă e să ne luăm după toponimie şi după numele proprii. Alfabetul folosit în primul document scris în română consemnat istoric (scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, sec. XVI) era cel slavon...

Contextul geopolitic a făcut ca după marea schismă din 1054, când s-a produs separarea (profund politică) a religiei creştine în răsăriteană (ortodoxă, influenţată de Imperiul Bizantin, deja profund ataşat culturii şi limbii greceşti) şi apuseană (latină), populaţia de pe teritoriul actualei Românii să adere la dogma răsăriteană (un rol important avându-l şi jocurile politico-militare dintre bizantini şi bulgari).

Au urmat secole de frământări, la fel ca în orice parte a Europei. Diferenţa a fost că teritoriul „nostru” s-a aflat întotdeauna la intersecţia marilor drumuri comerciale şi la periferia unor mari entităţi statale care s-au format de-a lungul timpului (Regatul Ungariei, Marele Ducat al Lituaniei, din care s-a desprins mai apoi Polonia, Hoarda de Aur, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic -- devenit în sec. XIX Austro-Ungar, Imperiul Rusiei). Doar conflictul permanent între aceste mari puteri (unele devenite super-puteri) a făcut ca noi să nu fim astăzi asimilaţi complet unei culturi sau alteia.

Am fost pe rând vasali Regatului Ungariei, Regatului Poloniei, Marii Porţi Otomane, Imperiului Ţarist. Am fost conduşi de greci (perioada fanariotă). Am re-latinizat limba română abia în secolul al XIX-lea, când am început să fim influenţaţi, ca toate popoarele Europei, de curentul naţionalist, care a dus la formarea statelor contemporane (şi la atrocităţile secolului XX). Şi, nu în ultimul rând, am fost spălaţi la creier de un regim totalitar absurd, condus de semidocţi. În timp ce majoritatea statelor civilizate înţelegeau pericolele naţionalismului (adică învăţau din propriile greşeli), comuniştii locali îndesau în capul oamenilor idei toxice precum „dacii cei viteji şi patrioţi”, „neatârnarea neamului” şi alte baliverne care vor ajunge la coşul de gunoi al istoriei. Toate acestea pentru a-şi justifica acţiunile şi dogmele totalitare.

Aşadar, ce ne face pe noi români? Pentru mine e simplu. Ceea ce facem astăzi. Noi, ca indivizi. Avem o cultură, avem tradiţii, vorbim aceeaşi limbă.

Unde ne uităm, în trecut (şi oare e adevărat tot ce am învăţat la şcoală la istorie?...) sau în prezent şi apoi cu încredere spre viitor?

Cum ne permitem să judecăm oamenii după culoare? Câteva milenii de expunere diferită la soare au dus la depigmentare (da, la început toţi aveam pielea brună, surpriză!). Câteva milenii de condiţii climatice diferite au accelerat evoluţia socială (dar se vede clar că nu şi pe cea cognitivă) şi economică, astfel încât Europa a dominat lumea. Modul în care a dominat-o este evident dubitabil, mărturie stând atrocităţile înfiorătoare pe care „albii” le-au comis în numele religiei, al superiorităţii rasiale sau al dogmelor religioase. Sau, pe scurt, au înţeles totul anapoda. Nu mai pun întrebarea despre cum ne permitem să judecăm oamenii după religie, pentru că este clar că, din moment ce propria istorie o vedem atât de nuanţat, nu avem cum să înţelegem contextele psihologiilor colective care au dus la formarea anumitor dogme religioase (întotdeauna strâns legate de contextele politice ale vremurilor)...

Eu propun ca înainte să judecăm nişte copii talentaţi la fotbal, care au muncit enorm pentru rezultatele pe care le-au obţinut, să ne uităm atenţi în oglindă şi să ne punem întrebarea simplă: „cine sunt eu?” Vă garantez, multe lucruri interesante pot ieşi de aici. Sau nu, depinde dacă e cineva acasă...

Cine suntem noi să-i judecăm pe alţii? Noi le judecăm trecutul colonialist (aşa cum l-am înţeles noi). Ei în schimb ne judecă prezentul (aşa cum îl văd ei, astăzi). Restul e can-can.

În încheiere, ţin să vă amintesc că toată această polemică are loc pe a treia planetă (în ordinea apropierii de stea) a unui sistem solar care este cât un grăunte de nisip pe o hartă în format A4 a galaxiei noastre (Calea Lactee). Această galaxie este cât un grăunte de nisip în mega-cluster-ul de galaxii Laniakea, unul din miliardele de mega-clustere care formează Universul vizibil.

P.S. Şi totuşi mi-am dorit să câştige Croaţia. Pentru că au meritat. Noi când punem România pe hartă? Şi aici nu mă refer la fotbal...