Amanţi celebri, prinşi în mrejele mării: Eminescu şi Veronica, Missy şi Zizi. De ce s-a refugiat Regina Maria în castelul de la Balcic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Maria, în amurgul vieţii, în castelul de la Balcic Sursă foto balcic.net
Regina Maria, în amurgul vieţii, în castelul de la Balcic Sursă foto balcic.net

Marea, decorul care inspiră iubiri de-o viaţă sau aventuri de-o vară, este cea mai tăcută a confidentă a îndrăgostiţilor care i-au încredinţat secretele şi jurămintele.

De pe malul mării a fost inspirat Mihai Eminescu să-i scrie epistole de amor Veronicăi Micle. Luceafărul i-a promis muzei sale că vor petrece aici, un timp, înlănţuiţi şi binecuvântaţi de marea cea mare. Vacanţa de la Constanţa a rămas încă un dor neîmplinit al poetului-nepereche, care avea să se stingă din viaţă la exact 7 ani după popasul de la băi.

Era iunie 1882, când Hotel D`Angleterre din Constanţa, pe locul căruia se află astăzi Hotelul Intim, primea vizita unui turist-nepereche: Mihai Eminescu. Poetul venise la mare pentru 10 zile pentru a-şi trata afecţiunile de la picioare. Eminescu a ocupat o cameră pe colţ, la mansardă, de la ferestrele căreia marea i se înfăţişa în toată grandoarea.

„Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, şi rămân al tău. La anul să ştii că venim amândoi aici“, scria Luceafărul la 16 iunie 1882. Coincidenţă tulburătoare: peste 7 ani, la 16 iunie 1889, România era deja îndoliată de moartea Poetului său.

Mihai Eminescu Veronica Micle
Bustul lui Mihai Eminescu şi statuia Veronicăi Micle de la Constanţa

La Constanţa, Mihai Eminescu n-a mai revenit niciodată, dar marea a fost inclusă în testamentul său literar. În poezia „Mai am un singur dor“, apărută în decembrie 1883, Eminescu îşi mărturisea ultima dorinţă: să fie înmormântat la malul mării.

Poetul a rămas la mare, pe faleza Cazinoului din Constanţa, unde bustul său din bronz, realizat de sculptorul Oscar Han, a fost dezvelit la 15 august 1930, de Ziua Marinei, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a principelui Mihai. Vegheaţi de Farul Genovez, Eminescu o ţine în braţele nevăzute pe Veronica Micle, privind amândoi în largul mării.

Missy şi Zizi, iubiţii de la mare

La sânul mării s-au adăpostit alţi îndrăgostiţi celebri, care şi-au consumat pasiunea înfruntând o lume întreagă. Cea mai îndrăgită membră a Casei Regale din România, Regina Maria, a trăit aici iubiri mistuitoare. Una dintre ele a scandalizat curţile imperiale ale Europei.

Se întâmpla la finele anilor 1800, când Maria - alintată Missy şi deja mamă a doi copii – s-a îndrăgostit de chipeşul ofiţer Zizi Cantacuzino. Principesa Maria a petrecut un sejur la Constanţa, pe un vas ancorat în largul mării, la bordul căruia se afla şi ofiţerul Cantacuzino. Pasiunea pentru Zizi a făcut-o pe alteţă să nu mai ţină cont de nimic. La plecarea din Constanţa, principesa Maria şi-a luat rămas bun de la oficiali, de pe vapor, la braţul ofiţerului Cantacuzino.

regina maria balcic

La auzul veştii că Maria este însărcinată, Regele Carol însuşi a intervenit pentru stoparea relaţiei cu Zizi Cantacuzino. Ofiţerul a fost exilat, iar principesa - trimisă la părinţii săi, la Coburg, unde a dat naştere celui de-al treilea copil.

Regina Maria s-a refugiat la Balcic, unde şi-a construit un mic castel cu o grădină splendidă, a cărei terasă este situată deasupra mării. Spre sfârşitul vieţii, alteţa s-a retras cu amintirile ei pe domeniul de la Balcic. Şi ea a dorit să fie legănată pentru totdeauna de foşnetul mării, dar îşi doarme somnul de veci la Sinaia.

image
regina maria balcic

Vă mai recomandăm

FOTO Dorinţele neîmplinite ale lui Mihai Eminescu. Marea, ultimul lui dor

FOTO Gestul regal care a scandalizat Europa. Regina Maria şi amintirile iubirilor ei, adăpostite la Balcic

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite