Istorie

articolul anterior articolul urmator

Cilibiul

2
8 Apr 2020 11:31:46
Doina Ruşti

Când un om se îndrăgosteşte de o clădire care s-a demolat, venerează o stradă pe care n-a văzut-o în viaţa lui ori chiar e obsedat de un parfum despre care ştie doar de prin cărţi, atunci acel om  cu siguranţă o să-i contaminez şi pe alţii.

Poate e nebun. Poate e un fanatic. Oricum cam aşa se naşte tradiţia şi orgoliul c-ai avut strămoşi demni de laudă.

Când am citit undeva că în Bucureşti se afla un pod, numit al Cilibiului, primul impuls a fost să lărgesc povestea oricare ar fi ea, ceea ce am şi făcut în Homeric, unde un episod se petrece la acest pod.

În unele istorii se zice că Cilibiul (frumuşelul, stilatul) ar fi fost porecla stolnicului Constantin Cantacuzino (1639 –1716), considerat în mod unanim mintea luminată a Epocii Brâncoveneşti.

La tinereţe era distins dar chibzuit, nu făcea paradă de haine extravagante, deşi se îmbrăca după moda italienească, deoarece îşi făcuse şcoala pe-acolo. Desigur, era plin de texte şi de mofturi. Ştia câteva limbi de circulaţie, se ocupa de politica externă a Valahiei. A înfiinţat o tipografie, a instituit primele burse de studiu, a ridicat clădirile, numite azi în stil brâncovenesc. Şi-a implicat fratele în chestii culturale şi tot el l-a aşezat în scaun pe Brâncoveanu - nepot şi discipol. De asemenea, l-a dat jos.

Din păcate nu prea există portrete de-ale sale, cel mai cunoscut fiind cel de la Mânăstirea Horezu, postat mai sus. Dar aici era deja cam trecut. Aşa că vă invit să vi-l imaginaţi tânăr (poate îl photoshopaţi, iar dacă reuşiţi, trimiteţi-mi şi mie o copie).

La tinereţe nu putea să fie decât cilibiu şi cu siguranţă foarte expresiv. Cantemir, care nu-l suporta, zice c-avea întotdeauna o faţă plină de uluire. Dar nici el nu l-a cunoscut la tinereţe. Stolnicul era deja un om matur, când s-au văzut prima oară.

În faţa casei sale (aproximativ pe la Naţiunile Unite, de azi) era un pod peste Dâmboviţa, făcut pe cheltuiala stolnicului, aşa încât este normal să-i fi purtat numele. Totuşi, am nişte îndoieli asupra legăturilor dintre numele podului şi acest cărturar. De ce i-ar fi zis cineva înţeleptului stolnic frumuşelul” ori spilcuitul”? Şi-n limba turcă!

Iar ca să vă daţi seama de unde-mi vin îndoielile, am să vă povestesc câteva lucruri citite pe vreme când mă documentam pentru roman. După experimentul făcut de Lagâri Hasan Çelebi (1633), la Istanbul, cunoscut ca omul-rachetă, un tip care a zburat experimental (folosind praf de puşcă), au apărut o serie de imitatori, unii dintre ei ajunşi şi la Bucureşti, în anul 1666. Nu vă mai spun că numele lui Çelebi era invocat cu fiecare ocazie.

În acea vreme, spectacolele aveau loc exact acolo, pe Podul Cilibiului. Probabil că era impozant, având în vedere că stolnicul n-a făcut decât lucruri istorice. Nu ştim nimic despre spectacolul turcilor zburători, pentru că nu s-a găsit nimeni să consemneze, în schimb, în acelaşi an, 1666, are loc o logodnă domnească, povestită pe larg.

Cu această ocazie s-a organizat un spectacol grandios, un eveniment de proporţii aş zice cosmice, tot la acel pod. A fost un mega show cu actori şi acrobaţi, descris amănunţit în Cronica Bălenilor. Iar de aici începe să crească  şi visul, acea fantezie îmbătătoare, care risipeşte orice regret. Căci de ce există nostalgia, dacă nu să înflorească tristeţile?

La acest spectacol toată lumea bună a Bucureştiului a participat, întinzându-şi corturile înspre Mihai Vodă. Adică, au venit pregătiţi, cu tot confortul de-acasă, cu servitorime, cu chiolhanuri… Iar pe străzi se desfăşurau jocuri, mai ales la acel pod, înalt ca o scenă. Evenimentele s-au întins pe mai multe zile.

Saltimbancii au umplut malurile Dâmboviţei, făcând lucruri uimitoare, iar printre ei s-au aflat şi câţiva imitatori ai omului rachetă. Plus un cilibiu,  un pehlivan hindus, pe care cronicarul îl descrie cu entuziasm: era un bărbat iute, cu faţa închisă la culoare, care ştia să facă lucruri nemaivăzute.  În primul rând a sărit peste 8 bivoli înşiraţi pe pod, făcând tumbe în aer. Apoi şi-a legat părul de coada unui cal domnesc (prin urmare necunoscut lui) şi-a pus pe cineva să-i dea bice, însă calul nu s-a urnit. Era hipnotizat, împietrit. În sfârşit putea să alerge pe un şal foarte lung şi să treacă nevăzut printre braţele împletite ale oamenilor, lăsându-i pe bucureşteni cu gura căscată.

Nu cred că mai există în vreo cronică o descriere atât de amănunţită a unui spectacol din secolul al XVII-lea. Din acest motiv am încredere şi în ecoul pe care l-a lăsat pehlivanul hindus. Dacă l-a determinat pe cronicar, care deh - consemna doar faptele istorice - să povestească numerele acelui acrobat uimitor, cu siguranţă că şi locuitorii oraşului au fost marcaţi.

Nu mult după aceea, podul a început să se numească al Cilibiului.

Stolnicul avea pe-atunci 27 de ani, abia venise de la Adrianopol (de la şcoală) şi se pregătea să plece anul următor la Padova, ca să-şi desăvârşească studiile. Dacă era cilibiu? Normal că era. Dar prea puţină lume ştia de existenţa lui pe atunci. Cum zice Ionescu-Gion, nu era decât un “boier modest dar foarte destept şi foarte econom”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Mircea Nistor
8.04.2020, 13:07:12

Supranumele "çelebi' era utilizat în lumea otomană ,înainte de apariţia numelor de familie (după 1934..),pentru a desemna un urmaş de sex masculin al sultanului,ce nu avea drept de domnie.La noi a căpătat multiple înţelesuri de "distins ", "cultivat" ,"iscusit" .Anton Pann , "cel isteţ ca un proverb", era gratulat de contemporanii săi ca "cilibiu", cu sensul de vioi la minte,la conversaţie,iscusit la rime...

+2 (2 voturi)
Vanatorul/d.c.
8.04.2020, 19:26:30

Doina Rusti Va citesc intotdeuna cu placere, pentru ca intodeauna aflu ceva nou de la dumnevoasta. Nou pentru mine, desigur. In plus imi place stilistica naratiunii.

+1 (1 vot)
Modifică Setările