Cine a făcut Unirea?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulă în spaţiul nostru, în prag de Centenar, teza potrivit căreia Marea Unire a fost făcută la masa verde, exclusiv de diplomaţi şi politicieni, secondaţi de un lobby consistent al fraţilor greco-catolici, profitând de slăbiciunea Rusiei bolşevice etc.

Înainte de orice, însăşi chestiunea autorului unităţii românilor este profund discutabilă. Oricine încearcă sau va încerca, la anul, să opereze reducţii prin atribuirea meritului acestui proiect multisecular va atenta la mesajul centenarului însuşi. Nu acesta este răspunsul pe care suntem datori să îl dăm la campania antiunire care se anunţă de la Budapesta şi care, în mod cert, va fi reluată şi de Moscova. Altfel spus, împlinirea primului secol românesc de unitate, cu amputările ulterioare, nu este ocazia unei concurenţe interne. Dimpotrivă.

Apropierea anului 2018 trebuie să prilejuiască un cu totul alt tip de reflecţie şi să pună în dezbatere complet alte teme. Una urgentă: asimilarea organică a istoriei acestui secol din care, cum nu obosesc să aduc aminte, peste jumătate s-a consumat în orori şi abuzuri. De la dictatura regală la cea legionară şi militară şi până la cea comunistă, primul secol românesc al unităţii în modernitate oferă de departe nu doar argumente de satisfacţie. Motiv să vedem în următorul secol şansa de a repara, cât se mai poate, şi mai ales de a evita greşelile de până acum.

O altă temă, direct legată de cea anterioară: tocmai pentru că nu am putut acumula o tradiţie a libertăţii, avântul fiind sistematic frânt de caracterul mizerabil al multora dintre cei care ne-au condus, iar nu doar de contextul internaţional, este momentul de a ne pune întrebarea despre profilul viitoarelor elite. Cine va conduce România în 2118? Un minim exerciţiu de imaginaţie ne va confirma, pentru a nu ştiu câta oară, că teritorialitatea nu este singura condiţie a statalităţii. Că avem fundamental nevoie de o investiţie umană care să se întindă pe mai multe generaţii.

Şi totuşi: cine a făcut Unirea? Răspunsul la această întrebare este şi soluţia menţinerii unităţii. Ei bine, dincolo de oportunităţi, evidente şi dovedibile istoric, marele actor al propriei noastre unităţi am fost tot noi, românii care chiar dacă am trăit în provincii separate, sub regimuri politice diferite, fiind periodic victime ale ciocnirilor tectonice dintre marile imperii, am reuşit să păstrăm legătura cu pânza freatică a unei comuniuni exprimate prin limbă, credinţă, tradiţii şi prin tot ceea ce unii contemporani, beneficiari ai unităţii, vor să ne convingă că nu mai este necesar. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite