Complexul fratelui risipitor...

In pragul unei toamne ca acum, cu doar un lustru in urma ("Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri..."!), "visam" intr-un "accent" ca sunt absolvent de liceu si ma pregateam sa dau la Litere. Cineva

In pragul unei toamne ca acum, cu doar un lustru in urma ("Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri..."!), "visam" intr-un "accent" ca sunt absolvent de liceu si ma pregateam sa dau la Litere. Cineva imi recomandase un manual tocmai bun pentru recapitularea materiei inainte de examen. Luandu-l la citit, manualul respectiv l-a dezgustat pe elevul care ma inchipuiam, pana acolo ca el s-a razgandit sa mai dea la Litere: trecusera zece ani de la revolutie, dar continutul si "stilul" manualului il intorceau cu decenii in urma, in plina "revolutie culturala" din timpul comunismului. Eminescu, de pilda, din cele cateva zeci de pagini ale acelei carti de scoala din 1998 era cel din "Cantarea Romaniei" din ultimul deceniu al regimului totalitar, cand, sarbatorit in "avanpremiera" la ziua de nastere a "geniului Carpatilor", pe umerii poetului national incepeau sa curga rauri de epitete "inaripate" ce urmau sa-l incoroneze delirant si apoteotic pe "ctitorul" Romaniei socialiste. Un rau mai mare nu i se putea face poetului national infasurat in "module" de discurs apologetic, ramase neclintite in depozitul spectacolului grotesc al sarbatoririi lui in stil ceausist. Aberatiile encomiastice se insirau dupa cum urmeaza: "Nu incape nici o indoiala ca M.E. este - cel putin deocamdata - singurul geniu autentic... Este scriitor national si universal intrucat imbina (gratie genialitatii sale) sentimentele unui neam cu sentimentul lumii. De ce anume putem compara Lacul sau cu cel al lui Lamartine si La Steaua cu corespondenta lui Schiller fara a putea vorbi de vreo incercare de pastisa? Pentru ca geniile se intalnesc undeva, in sfera absolutului... E. a fost, este si va fi singurul nostru geniu autentic... El este titan prin tot ce a produs... Este, de fapt... un tot singular...". "Luceafar", "arhanghel", "arheu", "martir" si "Crist" al nostru, poetul national dintr-un asemenea manual, validat de ministerul de resort, va sfarsi alungandu-i pe eventualii sai cititori, cu atat mai iute pierduti pentru literatura cu cat sunt mai tineri si mai nepasatori de cele vesnice. Pus in fata acestui "Eminescu" schimonosit de stilul "mitizant" si patriotard, elevul meu s-a razgandit sa mai dea la Litere... Intre timp, a avut loc o "revolutie" onomastica (!) a programei scolare, numita "curricula", precum si o reforma a manualelor devenite alternative. Atat de "alternative", incat, ca reactie la sablonul nesuferit de mai inainte, unele manuale au inceput sa preia trecutul indepartat, "taind" capete de scriitori si domnitori, "demitizandu-i" intr-un stil devastator, pana acolo incat unii au vazut in aceasta "revizuire" de tip parodic un nou atentat la istoria si cultura nationala, echivalent cu acela savarsit de istoricul Mihail Roller in prima perioada a dictaturii comuniste din Romania. Aflate ori nu la remorca unor ideologii autohtone sau de import, liber consimtite ori de comanda, asemenea salturi uriase de la exaltare la denigrare si de la "mitificare" la ponegrire par sa fie, din nefericire, niste constante izvorate in buna masura din complexele culturii si literaturii romane. Se prea poate ca exceptiile doar sa confirme regula: saltul de la o extrema la alta in perceperea si calificarea valorilor nationale, periodic (ciclic) ridicate in paradis si coborate in abis exprima o nesiguranta congenitala a spiritului romanesc. Un spirit osciland mereu intre obsesia latinitatii (romanitatii) pe care o impartasim cu altii si revolta "fondului nostru nelatin" pe care nu-l impartim cu nimeni. Intr-un manual recent, exceptional printr-un rar echilibru intre antiteze, criticul Eugen Simion, coordonatorul volumului ("Limba si literatura romana", manual pentru clasa a XII-a, alcatuit de Eugen Simion, Florina Rogalski si Daniel Cristea-Enache, ed. Corint, 2002), defineste "din avion" cateva dintre elementele specifice ale literaturii romane. Doua mi se par esentiale si ele ne duc chiar spre originea nesigurantei ce ne face sa pendulam, vesnic nehotarati, sovaielnici ca Hamlet ori doar ca "magarul lui Buridan" intre alternative sau extreme. Prima dintre aceste note specifice e formulata astfel de Eugen Simion: "obsesia, totusi, a unitatii spirituale centrata pe ideea latinitatii este esentiala. Faptul se vede si in sfera fantasmelor, miturilor, a temelor prioritare. Un singur exemplu: tema dublului, care vine si revine in literatura. Dublul este fratele occidental care a plecat (o data cu retragerea trupelor romane, in 271, sub Aurelian) si nu se mai intoarce. Exista o intreaga mitologie literara in jurul acestei obsesii. Tipatul cronicarului, "Noi de la Ram ne tragem", ascunde, deopotriva, o certitudine, o mandrie, dar si un complex: complexul celui parasit de fratele risipitor. Complexul se transforma, apoi, intr-un orgoliu si un stalp de sustinere". Dar tocmai fiindca izvoraste dintr-un complex, orgoliul va lua de-a lungul istoriei culturii si literaturii romane forme (intensitati) nu o data nefiresti, exacerbate si ireconciliabile, transformand interlocutorii (istorici, scriitori, critici, cititori) in adversari, iar dialogul in monolog. Cu un admirabil calm (echilibru!) academic, autorii vor ilustra, direct sau indirect, in analizele lor aceasta idee profunda, ce tine de filozofia culturii romanesti, dovedind astfel ca un "simplu" (!) manual contine schita unui veritabil "tratat", fara insa a-si trada ratiunea prioritara, aceea educativa. Ideea alternantei, a "dublei origini" cu consecintele ei creatoare - inclusiv formele si accentele nesigurantei benefice, fertile sau, din contra, maligne si paralizante - serpuieste, ca sa zic asa, in paginile acestei exceptionale carti de invatatura. Manual care nu mizeaza pe mijloacele seductiei frivole si publicitare si nici pe "lingusirea" prezumatelor asteptari ale unor tineri aflati la varsta deciziilor importante, ci pe stiinta de carte, echilibru, sobrietate, subtilitate. A doua nota specifica din cele douasprezece enuntate rapid de Eugen Simion in scurtul, dar substantialul capitol final intitulat "Identitatea culturii romane" izvoraste din cea de mai inainte. Iesind din complexul nesigurantei provocate de "dubla origine" si ingratitudinea "fratelui risipitor", "Literatura romana - scrie Eugen Simion - este pusa si se pune singura in cauza mereu, se culpabilizeaza. Valorile sunt aproape sistematic contestate, ierarhiile sunt periodic demolate. Spiritul polemic este excesiv si criticii literari isi pierd o mare parte din timp incercand sa repare ceea ce au stricat inaintasii lor sau invers: sa darame, in momente de criza morala, ceea ce au construit altii. "Revizuirea" depaseste marginile normalitatii si risca sa devina o maladie a spiritului critic. Partea buna a acestui fenomen negativ este ca operele sunt impiedicate astfel sa imbatraneasca..." Nici aceasta idee nu este absenta din excelentul manual de la Corint, insa, in virtutea necesarului caracter conservator al lucrarilor destinate scolii, ea este intrucatva intoarsa. "Revizuirile" nu lipsesc, dar ele imbraca aici forma "discriminarilor pozitive", recuperand tacit, fara polemica deschisa (inadecvata intr-un manual), opere marginalizate si autori prejudiciati in larma postdecembrista a cotidienelor "razboaie" literare. (Doua exemple: "1907" si "Cantare omului" ale lui Tudor Arghezi si, dintre autori, poetul Adrian Paunescu...). Construit pe cateva idei majore despre cultura si literatura romana si redactat de o echipa de excelenti profesionisti, manualul de la Corint este, nu ezit sa spun, o sarbatoare a spiritului. Nu stiu cati vor profita de ea, dar sunt sigur ca macar aceia cu ochii spre Litere nu vor lasa cartea din maini. Desigur, cu conditia s-o deschida...