Istorie

articolul anterior articolul urmator

VIDEO // Conferinţele „Historia”: Aradul la 1900, „Mica Vienă”

0
23 Aug 2019 13:47:55
Autor: Historia ro
Sala „Regele Ferdinand” din Primăria Arad, gazda Conferinţelor „Historia”
Sala „Regele Ferdinand” din Primăria Arad, gazda Conferinţelor „Historia”

Impozanta sală „Regele Ferdinand” din Primăria Arad a găzduit miercuri cea de-a doua ediţie a Conferinţelor „Historia” la Arad. De această dată, subiectul central al conferinţei l-a constituit „Aradul la 1900. Mica Vienă”.

În prezenţa unui numeros public au fost dezbătute nu doar subiecte istorice, ci şi cele ce ţin de arhitectura, dezvoltare economică, de viitorul oraşului Arad, dar şi de securitatea României. Invitaţii speciali au fost Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, Marius Diaconescu, profesor universitar, istoricii arădeni Corneliu Pădurean şi Doru Sinaci. Dezbaterile au fost moderate de Ion. M. Ioniţă, redactor-şef „Historia. Conferinţa a fost organizată cu susţinerea Centrului Municipal de Cultură Arad şi sprijinul kika România 
 
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, după acţiunea Memorandului iniţiată de către conducerea Partidului Naţional Român, Aradul a devenit un important centru al luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Într-un raport înaintat în acea vreme de comitele suprem al Aradului Ministerului de Interne al Ungariei se afirma că „Aradul a început să fie centrul luptei de emancipare naţională a românilor din întreaga Ungarie”. La Arad, la începutul secolului XX, s-a constituit un grup de politicieni, adepţi ai modificării tacticii politice a Partidului Naţional Român (P.N.R.). Politicienii arădeni Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Mihai Veliciu, Aurel Suciu, Ioan Russu-Şirianu, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Ştefan Cicio-Pop doreau reluarea de către partid a activităţii parlamentare sistate în anul 1881. Spre acest grup de politicieni s-au îndreptat redactorii ziarului „Tribuna” din Sibiu, după ce au intrat în conflict cu conducerea P.N.R. Astfel că, după sistarea lui la Sibiu, ziarul a reapărut la Arad, începând cu 1 ianuarie 1897, după calendarul iulian, sub denumirea de „Tribuna Poporului”. În următorii ani, numărul cititorilor a crescut – aşa că, în anul 1900, apărea la Arad cel mai important şi cel mai căutat ziar al românilor din Transilvania. În anul 1895, în ciuda poziţiei partidului, grupul de politicieni arădeni a hotărât să reia activitatea politică, candidând la alegerile pentru congregaţia comitatensă (consiliu judeţean). Iniţiativa lor s-a dovedit un succes, românii având iarăşi reprezentanţii lor în acest organism comitatens.
 
Mai multe articole despre istoria oraşului Arad, în numarul din luna august al revistei „Historia” .

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii