Constanţa Vintilă-Ghiţulescu: Taifas şi iluzii de Anul Nou

La începutul veacului trecut, în fiecare vineri, pe Calea Victoriei, la numărul 51, etajul 1, şi în casa Torok, se grăbea să iasă de sub tipar jurnalul Moda Nouă.

Ascunşi sub prenume feminine – Eugenia, Margo, Floarea Magică, Thérèse, Sylvia, Camelia, dna Olga, High Life, dna dr.*, lumea masculină trasa încă drumurile femeilor prin viaţa de zi cu zi. Numerele din decembrie recompun atmosfera unor sărbători aşteptate, atunci, la fel de mult ca şi acum.

Era zăpadă în Bucureşti pe 19 decembrie 1903, iar Margo scria cît de mult şi-ar fi dorit să zburde cu sania: „A dat prima ninsoare, şi nimic nu mi se pare mai plăcut decît ca să mă plimb pe stradă, lăsînd să mă acopere fulgii de zăpadă. Prin tot oraşul s-a întins ca un covor alb şi saniile, cari au luat locul trăsurilor, alunecînd uşor pe zăpadă, transportă, în fuga lor, feţe îmbujorate de frig, dar strălucinde de plăcere şi de setea vieţei... Îmi aduc aminte că, acum un an, primăria interzisese societăţilor de tramvaiu ca să cureţe de zăpadă liniile, ci să le lase acoperite o săptămînă sau două, ca bucureştenii să guste deliciile plimbărilor cu sania! Şi, zău, ce bine mi-a părut de ştirea aceasta!“.

Pentru o ieşire în oraş, doamnelor şi domnişoarelor din iarna lui 1903-1904 li se propuneau ţesăturile din catifea: „iarna aceasta este foarte în favoarea catifelei de toate soiurile“, scrie un redactor oarecare, oferind o gamă cît mai variată de „catifele tăiate, cu cercuri, cu pătrate, cu frunze, cu trefle, cruciuliţe“, în nuanţe neutre, dar cu predilecţie pentru „catifeaua marmorată“, ornate cu dantele, satin sau atlaz. Rochiei de catifea i se asociază, cu delicateţe, o pălărie cenuşie cu „calotă béarnaise, cu mare bord întins garnisit cu hermină“. Şi pentru că tot este la modă catifeaua, atunci şi domnişorii cei micuţi ar trebui îmbrăcaţi tot în catifea: la matineu sau la prînzul de Crăciun, micuţii pot purta cu „graţie“ catifea albastră sau roşie şi chiar de „luizină gri“.

Pentru ieşit în oraş şi la cererea „mai multor cititoare“, dna dr.* recomandă şi oferă cîteva sfaturi utile pentru un machiaj reuşit: pudra „Peau d’Espagne“, albă sau roz, cu insistenţă pe evitarea „imitaţiunii“. Căci unele cucoane, de exemplu duduia Nini, chiar de aici din Bucureşti, s-au „fript“ cu un „gold-cream“ nu prea grozav. Întoarse apoi din frig, chiar dacă zăpada a fost „minunată“, cucoanele trebuie să fie foarte îngrijorate de nasurile roşii, deloc plăcute privirii. Aşa că un oarecare „Coafor“ le prepară următoarea reţetă „contra nasurilor roşii“: „borat de sodiu 12 grame, odicolon 25 gr, apă distilată de trandafiri 150 gr“. Spălat trei-patru minute cu acest amestec, nasul trebuie imediat să fie pudrat cu „pudră de scrobeală“. Pentru buze roşii se recomandă eternul odicolon frecat cu un „şerveţel aspru“, cîteva minute. Iar ca parfum: „Esbouquet“, venit din cea mai renumită parfumerie a lumii „Warwikstreet, Londra“ – după cum ne asigură Cocheta.

Doamnele vor fi primit şi sfaturi pentru pregătitul mesei de Crăciun sau de Anul Nou, reţete de clătite, savarine şi bezele, modalităţi practice şi „încîntătoare“ de aşezarea tacîmurilor sau de împodobirea bradului, de confecţionat feţe de masă şi de brodat şervete, de „aurit nucile“ sau de aşezat lumînările, şi cîte şi mai cîte.

Vor fi venit apoi şi marile sărbători atît de aşteptate, cu abuzuri din de toate, cu zgomote asurzitoare, cu alergături încolo şi-ncoace, cu clinchete de pahare şi zurgălăi, cu migrene şi indigestii, dar mai ales cu ceva cadouri... Or, cadourile trebuie să se supună aceloraşi reguli ale bunei-cuviinţe: să fie oferite doar de Anul Nou şi cu mare respect pentru natura unei relaţii: rudenie, amiciţie, simplă cunoştinţă etc.

Vor fi trecut şi sărbătorile, luînd cu ele tihna şi mai ales speranţele atît de necesare, dorite, cerute, implorate, oferite, scrise pe cărţi poştale sau petice de hîrtie, şoptite sub bradul de Crăciun sau în intimitatea budoarului. Dar... Amăgit de dulceaţa unei vieţi ferice ce s-ar fi aşternut exact pe 1 ianuarie, dar care n-avea să vină poate niciodată, un oarecare I.G. scrie, cîteva zile mai tîrziu, despre reveria Anului Nou, de mult apusă: „Iată, dragă George, că am trecut şi acest an nou! Cîte speranţe nu nutream în aşteptarea lui! Ce de idealuri de fericire, de timpuri mai bune, şi acum nimic din toate acestea, nimic! Cît e de trist acest lucru, dar trebuie să te supui soartei, să urmezi fatalele legi ale universului, şi să te conformezi lor. Trece şi anul acesta cum au trecut şi ceilalţi, fără ca să putem zice că am profitat întru ceva de experienţa pe care ne-o însuşim în fiecare zi“.

„Nu disperaţi şi nu vă simţiţi obosiţi“, Noul An va aduce cu siguranţă ceva bun. Nu se ştie însă pentru cine...

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.