Contribuţiile lumii arabo-islamice asupra Renaşterii europene-una dintre filele necunoscute ale istoriei

Progresul nu este un fenomen stabil şi nici sigur. Iar istoria, care are multe lucruri de spus, sau multe de ascuns, în funcţie de naratorul care încearcă reconstrucţia acesteia, este grăitoare în această privinţă.

Conul de umbră în care se află statele arabe în acest moment, practicile sociale cel puţin blamabile, analfabetismul, relaţia asimetrică dintre Est şi Vest în ceea ce priveşte dezvoltarea şi inovaţia nu sunt o continuare naturală a realităţii sociopolitice în care arabii au fost cufundaţi de la începutul istoriei. Lumea a fost scena eşecului istoric repetat şi auzim adesea că cea mai întunecată perioadă a istoriei este Evul Mediu, dar formularea corectă din punct de vedere istoric este „Evul Mediu european”. 

Mare parte a Evului Mediu european a corespuns perioadei de glorie a lumii arabo-islamice: extinderea Califatului arab în timpul Imperiului Umayyad şi, mai târziu, al celui Abbasid. Califatul arab nu se afla sub zodia unei servituţi voluntare în faţa unui Dumnezeu care interzicea progresul şi nici nu reprezenta ecoul unei culturi care se confrunta cu un deficit de identitate sau de originalitate. În mod ironic, dacă avem curajul să ne asumăm evidenţa, Europa suferea din cauza unei sterilităţi culturale, iar Biserica a fost cea care a asigurat cadrul optim pentru această contraselecţie a valorilor în momentul în care a prioritizat dezvoltarea teologiei în detrimentul oricărei alte ramuri ale cunoaşterii. Mai mult decât atât, s-a instalat un regim totalitar în care nicio manifestare a vieţii private, nicio practică şi nicio scriere nu puteau contrazice doctrinele Bisericii. Fără a reduce în vreun fel sau a ignora rolul pe care l-a avut mai târziu Biserica în protejarea cunoaşterii furnizate de Antichitate, trebuie să admitem faptul că primele secole de creştinism au reprezentat momentul în care o bună parte din textele clasice au fost distruse. În secolul VI, filosofilor le este interzis să mai predea, Academia, unde Aristotel a studiat pentru aproximativ 20 de ani şi unde s-au format cei mai importanţi gânditori ai Antichităţii, a fost închisă. 

Această persecuţie împotriva filosofiei este foarte importantă pentru a înţelege de ce foarte mulţi istorici susţin că între Aristotel şi Descartes nu s-a produs nicio operă de valoare, nu s-a înregistrat niciun progres intelectual. Recuperarea filosofiei şi ştiinţei produse în lumea antică s-a datorat fenomenului Bayt al-Hikma (Casa Înţelepciunii). Casa Înţelepciunii a fost întemeiată în secolul al IX-lea, la Bagdad- capitala Imperiului Abbasid, şi a fost cea mai mare bibliotecă a acelor vremuri. Cele mai importante opere ale lumii antice au fost traduse din greacă în siriacă, iar mai apoi în arabă şi depozitate în această mare bibliotecă. (De altfel, interesul califilor abbasizi nu s-a oprit doar la greci, au existat multe traduceri importante din limbi precum farsi sau hindi. Colecţia „1001 de nopţi” nu este o creaţie arabă, ci una multietnică. În ciuda reprezentărilor vizuale hollywoodiene, personajul principal al poveştii Aladin se naşte în China, nicidecum în lumea arabă.) Aceste opere au pătruns în spaţiul european prin centrele urbane aflate sub controlul arabilor/maurilor (ex.: Cordoba, Toledo), unde au fost traduse în latină, iar după Reconquista reproducerea acestor texte clasice a ajuns, în cele din urmă, în mâinile europenilor. Progresul ţărilor pe care astăzi le numim „Europa” a început.     

Însemnările acelor vremuri spun că traducătorii angajaţi de califul al-Ma`mun (majoritatea creştini sau evrei) primeau greutatea cărţilor pe care le traduceau în aur, atât de importantă era salvarea textelor antice. Tot aceleaşi surse susţin că în momentul cuceririi Bagdadului de către mongoli, apele râului Tigru au fost negre timp de trei zile din cauza cernelii cărţilor distruse de invadatori. În ciuda ambiguităţii acestor surse şi a simetriei aproape imposibil de reconstituit dintre epoca de aur a arabilor şi situaţia geopolitică actuală a Orientului Mijlociu, ştim cu siguranţă că parcursul în ascensiune al europenilor şi Renaşterea au fost influenţate de infrastructura ideatică furnizată de lumea islamică. 

FOTO Alhambra, Spania