Controverse: mareşalul Ion Victor Antonescu

Pe 1 iunie 1946, mareşalul Ion Victor Antonescu a fost executat după o judecată cu sfârşit prestabilit, cu o condamnare dată de către un tribunal care nu avea nici o competenţă legală să facă acest lucru. Cu toate acestea el a fost încadrat ca şi "criminal de război", condamnare care este valabilă şi astăzi.

Din punct de vedere juridic mareşalul Ion Victor Antonescu este la momentul de faţă considerat "criminal de război". Nici o hotărâre judecătorească ulterioară nu a anulat această încadrare, asta deşi tribunalul care a luat această decizie nu avea nici o competenţă legală pentru a face acest lucru.

De altfel pe acelaşi model zeci de mii de buni români au fost ulterior condamnaţi la moarte sau aruncaţi în temniţele comuniste unde şi-au găsit moartea. După 1946 ocupanţii sovietici conduşi de Ana Pauker aveau să instituie un regim de teroare şi exterminare a întregii intelectualităţi românişti. Acest lucru avea să se sfârşească abia în august 1958 atunci când armata sovietică se retrăgea, România devenind singura Ţară din blocul comunist care nu mai era ocupată militar.

Răscoala din 1907

Ion Victor Antonescu a fost un militar desăvârşit, la care impunerea legii trecea peste orice alt reper uman. Foarte puţini ştiu faptul că el a avut roluri importante în mai toate evenimentele istorice ale secolului XX. 

Ca de fiecare dată legat de acţiunile lui există numeroase controverse. În 1907 avea un rol determinant în stingerea răscoalei pe de o parte având elogii cu privire la modul în care a salvat ţăranii de la moarte, în timp ce alţii îl acuză că a tras direct în aceştia. Sursele şi modul de expunere diferă în mod subiectiv, dar rămâne rolul său în cadrul acestor evenimente. 

Este greu să priveşti momentele de atunci cu ochii şi reperele morale de acum.

Cucerirea Budapestei din 1919

În 1919 Ion Victor Antonescu avea să aibă un rol determinant în ocuparea Budapestei de către trupele române. Varianta oficială este aceea că am eliberat de sub ocupaţia ideologică bolşevică Ungaria dar şi Europa, mutând cu jumătate de secol drama comunistă ce avea să vină.

În fapt România şi-a urmărit interesele şi în timp ce unii duceau negocieri politice pentru recunoaşterea Unirii cu Transilvania, pe frontul de luptă forţele armate ofereau argumente militare. Ori practic în 1919 România a pus cu mult curaj comunitatea internaţională în imposibilitatea de a mai exista varianta oferirii Transilvaniei către Ungaria din moment ce armata română se află acolo.

Relaţia cu legionarii

I s-au adus acuze lui Antonescu că la preluarea puterii şi-a adus alături pe legionari. Ceea ce nu se spune este faptul că la doar câteva luni distanţă acesta avea să restrângă capacitatea acestei mişcări de a acţiona. De asemenea trebuie făcută o distincţie clară între Mişcarea Legionară dinainte de moartea Căpitanului şi cea de după, când la conducerea acesteia a apărut agentul nazist Horia Sima şi care a deturnat mişcarea cu ajutorul Germaniei.

În fapt după 1940 conducerea mişcării s-a distanţat de valorile promovate până la acel moment şi a încercat să introducă un regim de teroare profitând de drama pierderii unei părţi din Ardeal şi a Basarabiei.

Antonescu a fost chemat să preia conducerea Ţării însă într-un moment de anarhie şi revoltă populară. Antonescu a fost nevoit să îşi aducă alături pe liderii mişcării de la acel moment tocmai pentru a putea face linişte în Ţară. Absolut niciodată el nu a fost de acord cu nerespectarea legii, mareşalul fiind un legalist desăvârşit.

Relaţia cu evreii

Cea mai grea acuză care i se aduce lui Antonescu este regimul de teroare impus evreilor. 

În fapt în timpul conducerii lui Antonescu România se ocupa sub ocupaţie militară germană. Orice gest de nesupunere ar fi dus automat la căderea regimului. El a fost nevoit să aibă o strategie prin care totuşi să menţină o relativă putere de decizie în România. În fapt a instituit o legislaţie antisemită, poate cea mai dură din Europa, dar care nu era aplicată. 

„A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu în timpul procesului său –montat de comunişti – am confirmat că Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste... Eu am fost martorul unei scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în moment de grele încercări din tim- 4 Marius Lulea purile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor... El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria, a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică. „ - 1956, testamentul dr. Wilhelm Filderman preşedintele Federaţiei Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România.

1944 - refuzul de capitulare

Se spune despre Antonescu că ar fi refuzat să încheie pace cu Imperiul Sovietic şi că a prelungit astfel războiul. În fapt mareşalul a dorit să încheie o pace dar condiţionată.

Realitatea ulterioară a arătat că a avut dreptate deoarece pacea a însemnat de fapt ocupaţia României dar şi a unei jumătăţi de Europa timp de jumătate de secol cu consecinţe dezastruoase chiar şi astăzi.

Toţi cei care au participat atunci la arestarea şi condamnarea sa ulterioară au avut exact aceeaşi soartă, Stalin instituind un regim de exterminare a intelectualităţii româneşti.

S-au scris mii de cărţi despre Antonescu şi majoritatea conţin mult subiectivism. În fapt fiecare are dreptul să se informeze, să analizeze şi să decidă ce a fost Antonescu şi importanţa rolului său istoric.