Istorie

articolul anterior articolul urmator

Cronicar prin memoriile Marelui Război. Din câmpiile Flandrei la Mărăşeşti - Literatură, poezie, memorialistică (II)

2
30 Aug 2016 14:03:03
Dorin Stănescu
Bătălia de la Passchendaele, 1917 - FOTO Frank Hurley
Bătălia de la Passchendaele, 1917 - FOTO Frank Hurley

Marele Război a lăsat urme adânci în conştiinţa generaţiei  care a trăit efectiv acest cataclism.  S-a vorbit despre o lume frumoasă , acea celebră La Belle Epoque, pe care, precum  altădată paradisul pierdut, au evocat-o, post factum, supravieţuitorii. „Acest război European este cea mai mare catastrofă a istoriei  din ultimele sute de ani, ruinele speranţelor  celor mai sfinte în fraternitatea umană…”, a scris profetic, în 1914, Romain Rolland.

Este greu de explicat de ce milioane de oameni şi-au părăsit vieţile tihnite, visurile şi speranţele şi s-au năpustit cu armele unii asupra altora: Noi eram cetăţeni ai oraşelor industriale (citoyens industrieux), noi am devenit asasini, hoţi şi incendiatori... zice scriitorul austriac Robert Musil, el însuşi fost combatant. Un posibil răspuns poate fi acela că politicienii au vrăjit, au hipnotizat cu vorbele lor meşteşugite minţile adormite ale oamenilor care i-au urmat orbeşte. Iată o poveste la care şi generaţia actuală ar trebui să fie atentă…

Războiul a adus, ca de obicei, pierderi umane incomensurabile. În Marea Britanie, uriaşele jertfe umane date de armata engleză pe fronturile din Franţa şi Belgia i-au determinat pe istorici să folosească adesea termenul de generaţie pierdută. O întreagă generaţie de intelectuali a pierit pe front. Cu ei a murit ceea ce poate să moară într-un bărbat de 18-19 ani: proiectele de carieră, visurile, iubirile, frumuseţea necunoscută a vieţii. Tineri ce au scris pe cărţile poştale întrebări existenţiale către femeile din viaţa lor: Mă iubeşti? Şi n-au mai apucat să afle răspunsul. La Muzeul din Verdun sunt expuse câteva scrisori tulburătoare, nu contează dacă sunt ale unor soldaţi germani sau francezi, ci că au fost scrise în ziua când au murit. Îmi aduc aminte în mod special de una, în care autorul spunea: cred că voi supravieţui acestei zile… 

Paradoxal, războiul a creat şi o generaţie de poeţi ai tranşeelor, unii au supravieţuit războiului, alţii nu, doar versurile lor. Poezia de război a avut mare succes în Occident. Una dintre ele a determinat ca macul să devină, în cultura britanică, un simbol al sângelui, al jertfelor de pe fronturile anilor 1914-1918, dar şi un simbol al ajutorării celor care au nevoie. În 1915, pe frontul din Flandra, un medic canadian, John McCrae (foto dreapta), şi-a pierdut în lupte un prieten. Inspirat, a scris versurile următoare:

Pe Câmpiile Flandrei

Printre crucile care, rânduri-rânduri
Ne marchează locul; şi sus pe cer
Lăstunii zboară, cântând bravi
Deşi de-abia se-aud printre bubuituri de tun.

Noi suntem morţi. Şi nu demult
Noi am trăit, simţind zorile, văzând strălucirea soarelui
Am iubit şi am fost iubiţi, si acum zăcem
În câmpiile Flandrei.

Preia tu cearta noastră cu duşmanul
Ţie îţi aruncăm din mâinile noastre ce au căzut
Torţa; fii tu cel ce o ţine sus
Dacă nu vei păstra credinţa noastră, a celor ce am murit,
N-o să dormim, deşi macii o sa crească
Pe câmpiile Flandrei.

(traducere preluată de aici)

In the Flanders field (Pe câmpiile Flandrei) a fost publicată în ziarul londonez Punch, în 8 decembrie 1915, şi a devenit, cumva, poezia unei generaţii pierdute.

Frapant este faptul că Marele Război a fost şi războiul unei generaţii puternic alfabetizate. Spre exemplu, 99% dintre soldaţii armatei germane ştiau să scrie şi să citească. Prin comparaţie, în spaţiul nostru procentul era 35%. Aşa se explică imensa producţie epistolară, scrisorile trimise de soldaţi de pe front. Un francez interesat de fenomen, Jean Norton Cru, vorbea prin anii ’20 de câteva milioane de astfel de scrisori existente în cuferele şi scrinurile din casele Franţei. Unele au fost editate, altele se mai păstrează şi astăzi în arhivele de familie. Alături de scrisori stau jurnalele cu însemnările de pe front ale combatanţilor şi fenomenul este completat de marile romane ale literaturii universale dedicate subiectului Marelui Război.

În spaţiul românesc s-a scris puţin în vreme de război. Cine au fost cei care au scris? Memorii au scris în general ofiţerii armatei, unii le-au publicat după război, alţii le-au păstrat în familie. Majoritatea  ofiţerilor memorialişti a fost formată din rezervişti, cu precădere învăţători de profesie. Au mai scris  câţiva subofiţeri, iar din ceea ce am cercetat până acum a rezultat că soldaţii sunt cel mai puţin activi din acest punct de vedere. Explicaţia este aceea a lipsei ştiinţei de carte. Dintre civili sunt câteva femei, în majoritate aparţinând elitei, politicieni, scriitori şi, surprinzător, câţiva copii. Cele mai multe lucrări memorialistice, epistole ori opere literare au fost publicate în perioada interbelică. După aceea, nu a mai existat în mod special un interes pentru acest subiect. Aşa au dispărut şi s-au distrus o mulţime de urme scrise ale acelor timpuri. Prin anii ’80 a fost publicată o bibliografie a lucrărilor de memorialistică dedicată războiului unde erau inventariate 500-600 de cărţi de memorialistică publicate. Astăzi, centenarul Primului Război Mondial a făcut ca numărul acestora să sporească, dar nu substanţial. Pare că abia acum redescoperim însemnările înaintaşilor noştri.

Regele Ferdinand şi Regina Maria în mijlocul trupelor

Şi totuşi este remarcabil că numeroase familii scot la lumină azi astfel de documente ori le-au donat arhivelor. Nu am idee câte astfel de manuscrise se află în depozitele arhivelor din ţară. Păcat că nu există bani pentru editarea unora dintre aceste documente ale memoriei. Remarcăm aici o lucrare aparte şi se cuvine să aducem şi pe această cale un omagiu postum profesorului clujean Nicolae Bocşan, coautor alături de Valeriu Leu, al unei antologii de memorii – Marele Război în memoria bănăţeană 1914-1919.

În episodul viitor vom vorbi despre romanele româneşti ale Marelui Război.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

catalin toader
30.08.2016, 19:04:27

Bun articolul si laudabil efortul autorului. Nu inteleg nici eu surdina care staruie pe aceasta perioada, pe care altii o numesc "Marele Razboi". Poate acum, cand se apropie centenarul Unirii sa se mai schimbe cate ceva.

+2 (2 voturi)
Mircea Nistor
30.08.2016, 21:20:45

Măcar acum,la aniversarea unui secol de la Primul Război Mondial, suntem datori să înțelegem evenimentele care au dus la izbucnirea sa ,precum și modul defectuos în care "învingătorii" au gestionat pacea și care a stat la originea celui de-al Doilea Război Mondial.Am pus "învingătorii" între ghilimele,pentru ca nimeni n-a avut de câștigat din război.Din contră, am asistat la o degradare umilitoare și neliniștitoare a umanității și moralității, în contrast izbitor cu progresele furnizate de știință și tehnologie... și care s-au canalizat spre "rafinarea" măcelului...

+2 (2 voturi)
Modifică Setările