Istorie

articolul urmator

Cronicar prin memoriile Marelui Război. Departamentul Centenar? (I)

1
26 Aug 2016 11:11:23
Dorin Stănescu

La o sută de ani de la intrarea României în Marele Război, v-aş propune, dragi cititori, un exerciţiu de rememorare a acestuia, aducând în atenţia dumneavoastră gândurile, faptele celor care, la acea vreme, au fost martori oculari, participând la înfăptuirea istoriei şi, mai apoi, încercând prin scrierile lor, să transmită viitorimii povestea suferinţelor acelei generaţii.

Sincer, nu ştiu cu ce ritmicitate voi scrie (asta depinde de timpul meu liber) şi nici cum va fi receptată această rubrică, dar voi începe prin a vă spune cum s-a născut ideea de a face această cronică a vocilor Marelui Război.

Cea mai mare parte a articolelor publicate de mine în ultimii ani au privit subiecte dintr-un domeniu foarte drag mie, cel în care m-am specializat – istoria căilor ferate. Căci la noi căile ferate sunt istorie, dar asta este altă poveste... Fără să vreau, am deraiat de la istoria căilor ferate la istoria Primului Război Mondial. Am avut şansa să intru în contact cu specialişti, cercetători din străinătate, şi aşa am aflat, încă de prin 2012, de modul serios, temeinic în care lumea academică, guvernele occidentale au gândit cum să pună în valoare şansa istorică de a fi contemporani cu momentul împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea Marelui Război. S-au creat comitete, s-au alocat fonduri pentru restaurări de monumente, manifestări internaţionale, tipăriri de cărţi etc. În Marea Britanie a fost inclusiv o dezbatere asupra sumei de 50 milioane de lire alocată de guvern pentru acest gen de manifestări. Heritage Lottery Fund a oferit, anul acesta, 4 milioane de lire pentru acţiunile aniversare. Un alt fapt interesant: începând din 2009, 14 universităţi din opt ţări (occidentale), au scris şi obţinut finanţare de la UE pentru un proiect de patru ani, 2012-2016, având două teme pilot: Primul Război Mondial şi Cultura medievală. În cadrul proiectului s-au împletit cercetarea clasică şi cea de avangardă – digitalizarea istoriei. Proiectul, în valoare de 6 milioane de euro, a fost coordonat de irlandezii de la Trinity College Dublin. E de prisos să mai spunem că şefa de proiect a fost decorată de preşedintele Irlandei.

Întâmplarea a făcut ca în anul 2014 să particip la două evenimente interesante: o şcoală de vară la  Freie Universitat Berlin şi o conferinţă despre Căile ferate în Marele Război la Paris. Şcoala de vară a fost iniţiată de Cendari, unde eu, profesor de şcoală de ţară, m-am uitat ca mâţa-n calendar la modul în care tinerii cercetători din Occident discutau de digitalizarea conţinutului istoriei, de ontologii, smart search etc. E un decalaj fantastic între est şi vest. La un moment dat, un tip dintr-o ţară ex-sovietică a ţinut o prezentare în faţa celor 20-30 de participanţi. I-a sunat telefonul. A oprit prezentarea, a răspuns şi a vorbit în rusă la telefon, un minut. Lumea din sală a zâmbit, tipul la fel.

La Paris, guvernul francez a subvenţionat un colocviu internaţional intitulat Gările în război. Primăria arondismentului X a fost onorată să fie gazdă, iar gara Orient Expresului, Gare de L’Est, a fost locul unde o orchestră a interpretat cântece ale Marelui Război, iar nişte eleve au împărţit participanţilor biscuiţi Anzac (povestea lor aici).

Tema a fost foarte interesantă. A fost o excelentă analiză a rolului căilor ferate în Primul Război Mondial. Schimbul de idei cu participanţii a fost remarcabil. I-am tras pe toţi de limbă, despre cum e cercetarea istoriei feroviare în ţara lor... Am zâmbit amar, gândindu-mă că, în 2009 şi 2010, unii au râs de mine şi mi-au spus că nu li se pare istoria feroviară o temă de cercetare... Documentându-mă pentru această conferinţă, mi-a venit ideea de a începe să strâng memoriile româneşti ale războiului şi să încerc să scriu o lucrare de analiză istorică pe tema aceasta. Aşa s-a născut, de altfel, şi ideea de a deschide această cronică unde voi prezenta, în episoadele următoare, experienţele războiului.

În 2015, am avut două mari şanse: prima a fost aceea de a sta la Paris două luni şi de a studia prin bibliotecile de acolo Marele Război, iar a doua a fost bursa de trei luni obţinută de la Cendari la Trinity College Dublin. Proiectul meu a fost intitulat „Ulise în marele război. Călătoria cu trenul la sfârşitul Marelui Război”. Am putut observa din nou consistenţa şi seriozitatea cu care se desfăşoară atât cercetarea, cât şi organizarea ceremoniilor care amintesc oamenilor de istoria lor, cu bune şi rele. 

FOTO: Wikipedia

Anul acesta, guvernul francez, prin Mission Centenaire, a organizat o conferinţă internaţională cu 60 de participanţi. Tema a fost „Marile bătălii ale anului 1916”. Printre altele, o zi a fost dedicată unei vizite la alegere: Verdun sau la Somme. Am ales Verdunul. Este pur şi simplu fascinant, dar şi înspăimântător în acelaşi timp. În doar 11 luni, la Verdun s-au aruncat nu mai puţin de 60 de milioane de obuze. Rănile nu s-au vindecat nici azi, chiar dacă acum câteva luni doamna Merkel şi domnul Hollande, în buna tradiţie a reconcilierii franco-germane, au participat la o ceremonie comună dedicată memoriei celor căzuţi aici.

Ceea ce am descris în aceste rânduri sunt doar lucrurile văzute de mine. Aşa se desfăşoară în Occident recuperarea memoriei pierdute a unui război care n-a mai apucat să fie disecat de istorici. Cauza a fost izbucnirea următorului mare război. La noi în ţară, am înţeles că Guvernul a înfiinţat un Departament Centenar. Pare tardivă înfiinţarea, dar măcar centenarul anului 1918 poate fi aniversat aşa cum trebuie. Nu ştiu cine face parte din el ori dacă funcţionează, dar le-aş propune factorilor de răspundere două lucruri:

  • Un program naţional 2017-2018 adresat tuturor elevilor prin care în Şcoala Altfel, ori în alte perioade, Ministerul Educaţiei şi cel al Culturii să subvenţioneze vizitarea locurilor istorice importante ale Primului Război Mondial: Mărăşeşti, Oituz, Bucureşti - Arcul de Triumf, Alba Iulia - cetatea unirii şi a încoronării suveranilor României Mari, dar şi altele. La sfârşit, trei milioane de elevi vor cunoaşte istoria ţării.
     
  • Proiectarea periodică pe timp de noapte (un videoproiector şi calculator sunt singurele instrumente necesare), pe faţadele clădirilor administrative din localităţile ţării a numelor eroilor Primului Război Mondial, a portretelor suveranilor României Mari.
     

Ce ziceti, se poate?

P.S. Voi reveni cu un alt episod dedicat Memoriei Marelui Război.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ggggg Hhhhh
26.08.2016, 15:52:32

Câti supravietuiesc? EU cunosc doar unul.

Modifică Setările