Istorie

articolul anterior articolul urmator

Cronicar prin memoriile Marelui Război: Fiica ambasadorului

5
22 Nov 2016 12:11:54
Dorin Stănescu

Călătoria noastră prin literatura memorialistică a Primului Război Mondial continuă cu un episod aparte, anume acela al Marelui Război văzut din perspectiva fiicei ambasadorului Franţei la Bucureşti, martor ocular şi actor al întâmplărilor petrecute în spaţiul românesc în perioada 1916-1917.

Aducem, astfel, în faţa cititorilor noştri pe Yvonne Blondel (1884-1971), o femeie remarcabilă cu un destin interesant şi tragic în acelaşi timp, un destin similar cu cel al majorităţii contemporanilor săi. Yvonne Blondel a fost fiica lui Camille Blondel, ambasador al Franţei la Bucureşti între anii 1907-1916.

Prin natura funcţiei deţinute de tatăl său, dar şi datorită popularităţii Franţei în spaţiul românesc, Yvonne Blondel a devenit o figură cunoscută în spaţiul românesc, care o apreciază, printre altele, şi pentru faptul că în 1909, la doi ani de la venirea sa la Bucureşti, a luat decizia de a se căsători cu un român. Bărbatul ales de ea - Ion Cămărăşescu era un tânăr bogat care-şi făcuse studiile la Paris în domeniul juridic. Yvonne Blondel s-a remarcat şi prin excentricităţile sale: pasiunea pentru automobile, pentru avioane, zborul cu avionul. Acest fapt a stârnit la vremea respectivă admiraţia unei societăţi în care femeile, considerate fiinţe slabe, îşi aveau rolul lor bine stabilit - se ocupau de gospodărie şi de copii.

În perioada anilor 1914-1916, atât Yvonne, cât şi tatăl său au militat constant pentru atragerea României în război, de partea Antantei. La scurt timp după ce România a intrat în război, Camille Blondel a fost înlocuit la post de către contele de Saint Aulaire; cu toate acestea el va rămâne în ţară şi, împreună cu familia sa, se va refugia la Iaşi.

Pe acest fundal, Yvonne a ţinut un jurnal în care şi-a consemnat întâmplările şi activitatea ei din perioada tulbure a anilor 1916-1917. Jurnalul Yvonnei Blondel, care este şi sursa acestui articol, a fost publicat în anul 2001 la Paris, iar Institutul Cultural Român a publicat şi versiunea în limba română patru ani mai târziu. 

Jurnalul său mărturiseşte, precum mai toate operele de acest fel, grozăviile războiului. Dar are un punct aparte, acela de a relata istoria românească din perspectiva critică a unei minţi formate într-o altă cultură, capabilă să se detaşeze, din când în când, de condiţionările şi limitele pe care le au, cum e şi normal, memorialiştii autohtoni. Demn este de remarcat şi faptul că din însemnările sale răzbate puternic dragostea faţă de români şi soarta lor. „Suntem agitaţi şi emoţionaţi. Îmi simt sufletul atât de profund român, încât vibrez toată împreună cu ţara mea de adopţie”, notează memorialista în jurnalul său, exact în momentul în care România intra în război de partea Antantei. La fel de emoţionant este descris şi momentul în care trupele române trec prin faţa reşedinţei din Silistra, unde aceasta se afla în acel moment. Curând, ea avea să asiste şi apoi să relateze evenimentele militare din Dobrogea, respectiv dezastrul de la Turtucaia din septembrie 1916 şi eforturile zadarnice ale românilor de a menţine această zonă.

Precum toate doamnele din înalta societate, Yvonne Blondel s-a alăturat Crucii Roşii, participând la pregătirea spitalelor de campanie, atât de necesare pentru îngrijirea răniţilor de pe frontul dobrogean, din septembrie 1916.

În octombrie, situaţia frontului românesc este una grea, în acest context, ochiul critic al franţuzoaicei remarcă haosul instalat pretutindeni: „Dumnezeule, cât de prost organizat este totul! Cine va putea vreodată să descâlcească acest ghem de dezordine, de neglijenţă, de lasă-mă -să- te- lasde las pe mâine. Retragerea lentă a trupelor române în faţa duşmanului provoacă mutarea Yvonnei Blondel la Brăila, în lunile octombrie şi noiembrie. Situaţia de pe frontul românesc şi veştile din ce în ce mai rele îşi pun amprenta şi asupra moralului autoarei, care notează că n-a mai putut scrie o perioadă din cauza grozăviilor prin care treceau oamenii.

Îşi reia însemnările pentru a consemna mai departe tabloul dezastrului românesc din decembrie 1916: armata înfrântă, sute de mii de refugiaţi într-un Iaşi arhiplin, lipsa de perspective şi speranţe care cuprinde lumea românească. Peste aceste evenimente se suprapune unul special, la care este martoră: Yvonne Blondel se află în trenul rămas în istorie ca fiind parte a celui mai mare dezastru feroviar din istoria României (despre acesta am scris mai demult - consemnând inclusiv mărturia Yvonnei Blondel), catastrofa de la Ciurea, din ianuarie 1917.

Jurnalul franţuzoaicei se continuă cu primele luni ale anului 1917, aceasta povestindu-şi activitatea sa de infirmieră şi relatând, în acelaşi timp, atmosfera Iaşiului măcinat de tifosul exantematic, de foame şi lipsuri. Însemnările sale se opresc în ziua de 14 martie 1917. Din diverse motive, valoroase mărturii asupra societăţii româneşti în Marele Război s-au pierdut, întrucât autoarea nu a mai putut lăsa posterităţii date despre întâmplările trăite şi nici istoria percepută prin filtrul personal.        

După război, traiectoria vieţii lui Yvonne se va schimba. Va părăsi România şi va divorţa de Ion Cămărăşescu. Ca o paranteză, acesta va fi ministru de Interne în 1921-1922, apoi după cel de-al Doilea Război Mondial avea să fie închis de către regimul comunist la Sighet, unde a şi murit în 1953. Yvonne s-a căsătorit din nou, în 1922, tot cu un român, Jean Postelnicu, şi s-a stabilit definitiv în România. Soţul său a fost arestat după venirea comuniştilor la putere şi eliberat, câţiva ani mai târziu, cu obligaţia de a avea domiciliu forţat lângă Bucureşti. Yvonne Blondel şi-a trăit ultimii ani ai vieţii cel mai probabil în lipsuri, aşa cum au trăit toţi membrii elitei interbelice care au supravieţuit prigoanei comuniste.

Am scris acest articol având dorinţa de a aduce în faţa dumneavoastră chipul luminos al unei franţuzoaice care a iubit România şi a luptat pentru ea. Memoria lui Yvonne Blondel trebuie recuperată şi valorizată în spaţiul nostru, împreună cu memoriile a mii şi mii de români care au făcut ceva pentru ţara aceasta în vremea Marelui Război.

În episodul următor, vom privi în jurnalul unei femei din familia Brătianu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Iulian Arion
22.11.2016, 17:21:41

Va recomand sa citi 707 zile sub cultura pumnului german. Este scrisa de reprezentantul guvernului ramas in Bucuresti pentru administrarea patrimoniului. Autoritatile germane de ocupatie au solicitat Closca cu puii de aur pe motiv este un tezaur gotic, iar gotii sunt stramosii lor. Este un fals istoric cu care au fost indoctrinati. Gotii de pe teritoriul Romaniei, ca populatie nativa, germanica (german era termenul utilizat de istoricii romani imperiali pentru a desemna populatia autohtona europeana, neorganizata intr-un stat ). Pe Columna lui Traian, dar si pe metopele de la Adamclisi sunt reprezentati ca luptand impotriva romanilor. Au parul strans intr-un coc deasupra urechii drepte. Herodot mentioneaza ca bastarnii (latina: bastarnae) au infiintat regat prin invingerea getilor in sec. V iaintea Erei Crestine, pe teriotoriul Moldovei, Baraganului, Munteniei pana la Olt. Au fost invinsi de Burebista si inclusi in regatul dacic. Ei nu au migrat niciodata in Germania!

+1 (1 vot)
Dorin Stănescu
22.11.2016, 22:17:14

Cunosc lucrarea lui Virgiliu N. Drăghicescu. Ocupantul german ar fi argumentat orice pentru a justifica jefuirea zonei ocupate. Prevederile inrobitoare ale Pacii de la Buftea-Bucuresti sunt cel mai bun argument in acest sens.

+1 (1 vot)
Iulian Arion
23.11.2016, 07:15:13

Autoritatile germane de ocupatie au practicat jaful sistematic. Ţăranilor le luau recoltele la un preţ şi le vindeau apoi strictul necesar la un preţ dublu. Le pusese cote la orice produse agricole, mai ceva decat comunistii. Clopotele le luau pentru ca aveau nevoie sa le transforme in uzinele de armanent in tuburi pentru proiectile. Au aparut in perioada interbelica multe carti. Unele le-am citit la digibuc punct ro.

+1 (1 vot)
Jean Maurer
24.11.2016, 19:51:07

Iulian Arion, sunt momente de viata si destine de oameni uluitoare care intr-adevar ar trebui sustinute public, pentru ca numai asa natia Romana se poate imbogati. Ar trebui facute filme de caltate cu astfel de evenimente, ar trebui sa existe emisiuni de televiziune. Pentru ca personal m-am saturat de indobitocirea la care suntem supusi sistematic de massmedia. Este inadmisibil sa consumam doar vedete tunate si fara chiloti, interlopi simpatici, sau politicieni inversunati. Nu asta este Romania adevarata.

+1 (1 vot)
Iulian Arion
24.11.2016, 20:26:50

Am avut un bunic, din partea tatalui care a luptat pe frontul din Moldova. A fost improprietarit in Baragan. In Ialomita, Calarasi, Braila sunt multe sate infiintate de colonisti. Se recunosc usor. Au strazile drepte pe directiile Nord-Sud sau Este-Vest. Am citit pe digibuc punct ro o carte in care autorul mentiona cum la Marasesti, unde a fost un macel, au luptat la baioneta. Soldatii romani erau in transeele din linia I. Terminasera munitia. Germanii executau bombardamente mult in spatele liniilor lor, zile in sir, pentru a nu putea fi aprovizionati. Germanii au iesit din transeele lor si se apropiau. Intentionau sa-i impuste ca pe caini in propriile santuri. Ofiterul a dat ordin soldatilor sa se dezbrace, ramanand doar in indispensabili. Cand germanii s-au apropiat la 20-25 de metri, ofiterul a fluierat energic iar soldatii au inceput sa urce scarile si sa iasa la atac. Soldatii romani i-au coplesit prin numar pe soldatii germani, care, dupa ce trageau primul foc, trebuiaia sa reincarce. In intervalul de timp de cateva secunde erau strapunsi de baionetele soldatilor romani care urlau: Uraaaa! Atunci din transeele germanilor au inceput sa traga mitraliorii, omorandu-i si pe romani si pe germani. Unii au supravietuit. Este total diferit de ceea ce vedem in filme. Atacul la baionet era o forma de supravietuire. Fara munitie, ar fi fost victime sigure, Toti cei din transee!

Modifică Setările