Istorie

articolul anterior articolul urmator

Cronicar prin memoriile Marelui Război: Generalul care ne-a oprit ofensiva din Ardeal în 1916

13
6 Dec 2016 12:26:38
Dorin Stănescu
FOTO MApN
FOTO MApN

La sfârşitul lunii august 1916, armata română înainta triumfal în Transilvania. În doar câteva zile toate luptele cu armata imperială austro-ungară au fost câştigate de către soldaţii noştri. Campania militară iniţiată de români părea un galop de sănătate. Dar, din păcate, auspiciile favorabile aveau să se transforme într-un coşmar pentru armata noastră.

Dezastrul de la Turtucaia a fost urmat de oprirea ofensivei din Transilvania şi de replierea strategică a românilor pe Carpaţi, apoi de retragerea lentă spre Moldova din toamna anului 1916.

Artizanii succeselor armatelor germane şi austro-ungare în faţa armatei noastre au fost doi lideri militari cu greutate în spaţiul german - feldmareşalul August von Mackensen, unul dintre rarisimii comandanţi care au purtat titlul de mareşal în imperiul german (acest titlu era conferit numai celor care obţinuseră victorii importante) şi Eric von Falkenhayn.

Episodul din această săptămână  este dedicat memoriilor generalului Eric von Falkenhayn (1861-1922). O succintă biografie a acestuia ni-l prezintă drept o figură de prim plan a scenei militare germane. Falkenhayn a fost ministru de război (1913-1915), şef al Statului Major General (1914-1916), comandant al Armatei a 9-a din Transilvania (septembrie 1916 - mai 1917), comandant al grupului de armate din Palestina (iulie 1917 - februarie 1918) şi comandant al Armatei a X-a din Lituania (1918-februarie 1919).

În istoriografia occidentală, Falkenhayn rămâne drept comandantul german în palmaresul căruia se contabilizează eşecul operaţiunii de la Verdun, o zonă cu o puternică simbolistică în imaginarul franco-german. Verdunul a fost printre ultimele fortăreţe cucerite de germani în umilitorul război din 1870-1871, valenţa sa fiind aceea a rezistenţei pentru francezi, iar pentru germani, locul unde s-a împărţit imperiul carolingian în anul 843, punându-se bazele viitoarei Germanii. Verdunul părea a fi cheia câştigării Marelui Război. Drept mărturie a eforturilor şi a mizei forţelor beligerante stau cele  60 de milioane de obuze lansate şi cei un milion de oameni ucişi în lupte. La Verdun, Falkenhayn a marşat pe războiul de uzură, care s-a dovedit ineficient. În plus, opinia sa că pe frontul de est nu erau necesare concentrări de forţe, iar Rusiei îi trebuia oferit un armistiţiu rezonabil, l-au făcut să intre în dizgraţia împăratului. Wilhelm al II-lea, l-a înlocuit de la comanda operaţiunilor de la Verdun, considerând că generalii Hindenburg şi Ludendorff sunt mai incisivi şi vor dinamiza frontul.

Cu puţin timp înainte de a muri, Eric von Falkenhayn (foto dreapta) a lăsat posterităţii o mărturie scrisă, intitulată Campania Armatei 9-a împotriva Românilor şi Ruşilor 1916/17, în care a descris unele dintre cele mai reuşite fapte de arme ale militarilor aflaţi sub conducerea sa. În mod sigur, contextul în care şi-a scris memoriile a fost acela în care, la scurt timp după încheierea dezastruoasă a războiului, societatea germană a început să caute vinovaţii. Prin aceste rânduri, Falkenhayn a dorit să transmită în lumea germană o imagine favorabilă a rolului său în Marele Război. Cu toate acestea, aşa cum am afirmat mai sus, posteritatea avea să-l reţină cu episodul Verdun.

Lucrarea lui Falkenhayn este un document scris de un militar şi are ca atare, anumite limite, explicabile prin intenţia autorului, dar şi prin formarea profesională a acestuia: suferă ca valoare literară, este puternic descriptivă şi impregnată de terminologie cazonă, de un anumit triumfalism prusac. Din când în când, mai răsare printre rânduri şi omul. Este un om care îşi arată orgoliul rănit, care este conştient de valoarea sa şi  îşi atacă voalat sau direct adversarii - Hindenburg şi Ludendorff, vinovaţi de mutarea lui pe frontul din România şi de scăderea prestigiului său ca militar. În acelaşi timp, cartea aceasta este un document interesant pentru spaţiul românesc. Este o mărturie a unui militar aflat de cealaltă parte a baricadei şi ne este utilă pentru a putea înţelege şi judeca mai bine campania din Transilvania a Armatei Române.

În ceea ce priveşte judecata acţiunilor elitei politice şi militare româneşti asupra acţiunilor militare, Falkenhayn ne relevă aspecte pozitive, dar şi negative. Spre exemplu, intrarea României în război în anul 1916 era iminentă. Germanii se aşteptau la aceasta, dar credeau că se va produce la sfârşitul lui septembrie, când recoltele vor fi strânse. De aceea, i-au presat pe austrieci să transfere în Transilvania câteva corpuri decimate de pe frontul din Galiţia, au creat un comandament unic aici şi s-a prevăzut formarea unei armate germano-bulgaro-turce sub comanda lui Mackensen. Ceea ce  impresionat a fost faptul că liderii români au luat o decizie mai rapidă de a intra în război. Aşa se şi explică de ce establishmentul german a fost luat prin surprindere, iar împăratul a crezut timp de câteva zile, că războiul e pierdut. În schimb, partea română nu a anticipat, sau nu a pregătit suficient de bine frontul de sud, unde germanii au masat tehnică modernă şi trupe numeroase. Din aceste motiv, dezastrul de la Turtucaia a condus în mod categoric la eşecul campaniei militare româneşti din anul 1916.

Firul narativ al scrierii lui Falkenhayn prezintă sosirea sa pe frontul din Transilvania şi marile bătălii de la Sibiu şi  Braşov din septembrie şi octombrie 1916, prin care s-a pus capăt înaintării trupelor române în Transilvania. Punctul slab al românilor, în viziunea sa, este acela că armata se deplasează încet, că legăturile cu bazele de aprovizionare şi cu trupele de rezervă sunt îngreunate de munţii Carpaţi. Nu vorbeşte niciodată de slaba dotare a armatei noastre, ci întotdeauna prezintă rezistenţa românilor în faţa armatelor sale. Victoriile din bătăliile de la Sibiu şi Braşov îl determină să emită un comunicat în care nota că Transilvania fusese eliberată şi că în mai puţin de 18 zile, în trei mari bătălii, armatele române fuseseră înfrânte...

Evident că totul este doar retorică de război, pentru că abia acum greul începe şi aceasta reiese tot din paginile sale. Apărarea românilor pe Carpaţi este prezentată ca fiind una de succes, ce a ridicat dificultăţi armatei germane: Înaintarea s-a înfăptuit prin luptele cele mai grele. Românii au rezistat cu disperare. Fiecare munte trebuia luat cu asalt, notează Falkenhayn. Despre bătălia de la Oituz - unde recunoaşte imposibilitatea germanilor de a cuceri trecătoarea apărată de generalul Eremia Grigorescu şi Divizia de fier, generalul consideră că vinovăţia este a Marelui Stat Major (condus de Hindenburg, adversarul său), care a irosit resurse uriaşe în zadar.

Partea finală a lucrării lui Falkenhayn descrie înaintarea în Muntenia, bătălia de la Argeş şi cele de la porţile Moldovei. Interesantă este relatarea impactului unei erori a doi ofiţeri români care, prin consecinţele sale, a cauzat înfrângerea  armatei noastre în bătălia pentru Bucureşti. Cei doi ofiţeri s-au rătăcit cu maşina în liniile inamice şi au fost capturaţi, ei aveau un ordin care conţinea planul de luptă al armatei române. Acest ordin a risipit complet întunericul în care pluteam în privinţa intenţiunilor Comandamentului român, a notat Falkenhayn în cartea sa.

Cartea generalului german se încheie abrupt, el nu mai relatează evenimentele din spaţiul românesc până la plecarea sa din vara anului 1917 - poate şi pentru faptul că Mackensen este, de acum, vioara întâi la Bucureşti.

Cariera militară a lui Eric Falkenhayn se continuă în Palestina şi se termină în 1919, în Lituania, în momentul în care se produce demobilizarea şi desfiinţarea Armatei a X-a pe care el o conduce. După război, generalul se retrage lângă Potdsam, unde şi moare în 1922.

Falkenhayn a fost considerat de Winston Churchill ca fiind cel mai capabil general german, în acelaşi timp, este singurul comandant militar german care a realizat încă din 1914, că războiul nu va putea fi câştigat şi a cerut împăratului Wilhelm al II-lea să încheie o pace rezonabilă.

În episodul următor, vom prezenta însemnările unui general român.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Mandrean Paul
6.12.2016, 15:39:09

Cumplite au fost bataliile Sbiului si Brasovului.

+1 (3 voturi)
Lolozaur AntiMagraoni
6.12.2016, 19:52:57

Lasa ca or sa te trimita pe tine americanii cu drapelu USA pe ranita, sa-ti bubuie creierii rusii, ca apoi sa dea mana peste tine.

-2 (4 voturi)
catalin toader
6.12.2016, 19:59:45

Lolozaur, despre articol n-ai nimic de spus? Daca te afli cu treaba, vezi ca te-ai ratacit,, nu se da casha pe-aici.

+2 (4 voturi)
catalin toader
6.12.2016, 19:56:45

Inca un articol foarte bun al domnului Dorin Stanescu! Informatia inedita si incitanta, documentare foarte buna. Sper sa continuati seria!

+2 (4 voturi)
Toth Gyula
6.12.2016, 20:03:45

Și totuși cam ce forțe austro-ungar se aflau în Transilvania la sfârșitul lunii august 1916?

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările