Istorie

articolul anterior articolul urmator

Cronicar prin memoriile Marelui Război: „L-a mâncat Gara de Est...” - Călătorii şi gări (IV)

0
13 Sep 2016 12:36:56
Dorin Stănescu
Gara Ploieşti Sud - 1914
Gara Ploieşti Sud - 1914

Călătoria a fost, de-a lungul timpului, una dintre cele mai interesante experienţe ale umanităţii, una care a fascinat şi încins imaginaţia oamenilor, pentru că valenţele sale sunt multiple: de la experienţă culturală, la pericol şi adrenalină pură.

Ca să parafrazăm celebrul La vida es sueño, viaţa e vis, al lui Calderon de la Barca, ea face parte din marele vis al vieţii. Cu toţii am visat şi visăm să călătorim în vremurile actuale, când avioanele, trenurile rapide, automobilele desfiinţează, prin rapiditatea lor, graniţe şi distanţe, iar perioada deschiderii, pe care încă o trăim, ne permite să călătorim cu o intensitate de neînchipuit acum ceva vreme. Mă gândesc aici, cu drag, la amintirea bunicii mele paterne, care n-a depăşit graniţele judeţului Prahova în cei 90 de ani pe care i-a trăit...

Călătoria produce o multitudine de experienţe, de aceea în episodul acesta, dar şi în următoarele, ne vom raporta la un aspect mai puţin analizat în peisajul românesc, anume acela al călătoriei în vreme de război, al importanţei gării şi trenurilor în război, al modului în care oamenii îşi povestesc viaţa prin intermediul călătoriei.

Fără îndoială, călătoria a fost multă vreme apanajul unor istorii exclusiv masculine, sau cel puţin aşa au văzut-o vechii greci - lumea greacă fiind şi cea care a definit această poveste a călătoriei cu termenul de Nostos. Crearea acestui concept este rezultatul unei istorii aventuroase, în fond un mit  al lumii antice, acela al întoarcerii acasă, al drumului plin de peripeţii al legendarului rege al Ithacăi, Ulise. Călătoria sa este, evident, una mitologică, este un pretext pentru a pune bazele unei realităţi, pentru a împinge graniţele cunoaşterii lumii, dar şi pentru a explica transformarea pe care omul o suferă în acest lung proces al nostosului.

Ulise este primul mare model al călătorului european din zorii fabuloasei epoci moderne şi a transformărilor neînchipuite pe care lumea le cunoaşte în această perioadă. Explorarea lumii, în secolele XVIII-XIX, are la bază şi acest mit recurent al antichităţii, dar mai ales, o trăsătură perenă a umanităţii, curiozitatea şi dorinţa de a înţelege şi cuceri spaţiul în care trăim.

În secolul al XIX-lea, călătoria este facilitată de ceea ce istoricii britanici au numit darul Angliei către lume (England's gift to the world) - căile ferate. Acestea au fost mijlocul prin care Europa a inventat viteza, dar şi factorul declanşator al primei globalizări a secolului al XIX-lea. Căile ferate au fost cele care au transformat lumea secolului  XIX într-o manieră comparativă cu ceea ce reprezintă avionul, telefonia mobilă şi internetul pentru omul secolului XXI. Ele au fost parte a credinţei omului în progres, de aceea nu trebuie să ne mire faptul că, în acel timp, construcţia gărilor a fost comparată cu cea a catedralelor, întrucât contemporanii primelor căi ferate au văzut gara drept noua catedrală a marii religii a secolului al XIX-lea: ştiinţa. Nu este doar o coincidenţă că istorici precum Serge Bernstein şi Pierre Milza au considerat că locomotiva este cea mai puternică imagine simbol a sfârşitului de secol XIX şi a primei jumătăţi a secolului al XX-lea.

Pentru oamenii perioadei, denumite de istorici cu nostalgie, La belle epoque, căile ferate reprezentau instrumentul care îi ajuta să-şi trăiască visul de a călători, iar gările semnificau porţile care îi duceau către alte lumi. O inspirată comparaţie aparţinând unui scriitor român descrie, prin cuvintele unui profesor, ce însemna pentru trăitorul epocii dintr-un orăşel provincial, gara:

Gara este marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea... este dorul de a pleca, de a fugi. (Mihail Sebastian, Steaua fără nume).

Spiritul dorinţei de a călători, de a evada din cotidianul uneori absurd sau banal, putem concluziona că face parte din fibra fiinţei umane. Doar aşa se poate explica de ce tema evadării, a libertăţii prin călătoria cu trenul, o întâlnim exprimată cu nostalgie în muzica blues afro-americană, în literatura europeană a secolelor XIX şi XX.

De la Tolstoi la Joyce, eroii principali călătoresc cu trenul, iar unii, precum personajul lui Joyce - Stephen Dedalus, fug, prin călătoria cu trenul, din prezentul nemulţumitor, spre alte lumi. De la fereastra vagonului, călătorul, fie el personaj literar, ori muritor de rând, priveşte lumea pe care o lasă în urmă şi poate visa liniştit la alte  lumi, la noi identităţi. Călătoria este o speranţă, o promisiune, de ce nu, chiar o ispită.

La Belle Époque a fost o fascinantă perioadă a ispitelor de tot felul, iar trenul şi călătoria sunt parte a acestei ispite. Nu degeaba, la jumătatea secolului al XIX-lea, un lord englez a afirmat în Parlament că, dacă diavolul ar veni pe pământ şi ar avea de ales, ar prefera să călătorească, evident, cu trenul.

Anul 1914 a pus brusc între paranteze această imagine idilică a căilor ferate, a călătoriilor, pentru că  izbucnirea marelui război, desfăşurarea şi consecinţele sale au schimbat coordonatele cotidiene ale vieţii oamenilor. Curios, dar mai ales simbolic, este faptul că lumea veche a belle epoque îşi cunoaşte sfârşitul într-un vagon de tren, la Compiegne, unde, în noiembrie 1918, s-a semnat armistiţiul care a pus capăt marelui război şi a însemnat naşterea altei lumi.

În Marele Război, lumea asistă mută de uimire la alterările sensului gării, trenului, călătoriei unidirecţionale – linia frontului. Brusc, acestea devin instrumente ale morţii. La Paris devine proverbială vorba, rostită printre lacrimi de mame, surori, fiice, iubite: l-a mâncat Gara de Est. Aceste cuvinte simbolizează intrarea omului de rând în uriaşa industrie a morţii - frontul. Paradoxal, vorbim despre aceeaşi Gară de Est de unde pleca Orient-Expresul, simbolul cultural al călătoriei, al topirii graniţelor, al epocii aşezate şi frumoase ante 1914. Spre exemplu, ca să avem idee de dimensiunile fenomenului, de ceea ce a însemnat războiul pentru căile ferate, redăm numărul trenurilor care au dus armata franceză spre front în primele zile de la mobilizare: intre 3-5 august 1914, 9.217 de trenuri au transportat soldaţii francezi, iar 700 de trenuri au fost alocate corpului expediţionar britanic; în Germania, 26.000 de trenuri au transportat soldaţii spre front.

Funcţiile gării în spaţiul românesc în vreme de război

Gara are o multitudine de funcţii, unele reale, altele simbolice. Ea reprezintă, în cadrul Marelui Război, un punct strategic de maximă importanţă: de aici se îmbarcă ostaşii spre zona de operaţiuni militare, de aici  se retrag trupele spre zona Moldovei, unde se va stabiliza frontul. Gara este punct de stocare şi aprovizionare cu produse necesare populaţiei şi armatei; linie a frontului unde se dau lupte grele, aşa cum s-a întâmplat în gările de la Predeal şi Mărăşeşti; ţintă a bombardamentelor, spaţiu de tranzit spre statele vecine aliate, ori inamice.

Incinta şi peroanele gării devin un mare spital, o cantină improvizată, dar şi un spaţiu de locuit temporar pentru refugiaţii care nu-şi găsesc o locuinţă, ori spaţii în vecinătatea cărora sunt găzduite, temporar, vagoanele unde se odihnesc kaiserul Germaniei, Wilhelm, ori suveranii României. În cazul Kaiserului, acesta vine în România ocupată de armatele sale în septembrie 1917, şi doarme în trenul său, care este garat pe liniile gărilor de pe traseele din itinerariu: Bucureşti, Piteşti, Sinaia. O funcţie interesantă şi inedită, zicem noi, este aceea că pe 20 septembrie 1917, între orele 19-21.30, sala mare a gării din Curtea de Argeş a fost transformată pentru cina festivă a împăratului şi a oficialităţilor germane şi române.

Nici valenţele politice ale gării nu sunt de neglijat, aceasta servind drept locaţie pentru întâlniri ale oficialilor români sau străini, spaţiu al propagandei şi revoluţiei bolşevice. Pentru ofiţerii luaţi prizonieri, gara este un punct de reper geografic al distanţei parcurse spre lagăr, ori spre ţară, la întoarcere.

În teritoriul ocupat de către germani, gara reprezintă un spaţiu interzis temporar pentru civilii care nu au voie să călătorească, un spaţiu al stocării şi distribuirii produselor jefuite de către armata germană şi expediate în Germania, o zonă murdară şi insalubră, un loc al abuzului autorităţii militare în faţa oamenilor de rând, prizonierilor de război, zonă a mituirii autorităţilor germane pentru un bilet de tren  şi spaţiu al exploatării muncii populaţiei civile.

În Marele Război, societatea românească a conştientizat importanţa extraordinară a trenului, a gării.

Din punct de vedere simbolic, în opinia noastră, gara este un spaţiu tranzacţional al vieţii, ori al morţii, un adevărat purgatoriu unde oamenii îşi spală păcatele şi trăiesc, ori mor, este loc al disperării, ori al  bucuriei provocate de reîntoarcerea acasă la sfârşitul războiului.

În Marele Război, societatea românească a conştientizat importanţa extraordinară a trenului, a gării, românii asistând uimiţi la faptul că acestea erau punctele predilecte ale bombardamentelor, relativ imprecise, ale aeroplanelor germane, ori spaţii strategice pentru care se dădeau lupte grele. Astfel, gara devine front de luptă, delimitat de tranşee, aşa cum se întâmplă cu gările Predeal şi Mărăşeşti, care sunt înconjurate cu sârmă ghimpată, şanţuri, sunt încadrate de piese de artilerie şi sunt scene ale operaţiunilor militare. Gara este şi o ţintă a bombardamentelor artileriei, ori aeroplanelor: gara de la Buftea, unde se cunoştea că locuieşte regina Maria, gara Medgidia, Cernavodă sau Feteşti, unde au murit 200 de soldaţi. În gara Adjud, germanii au bombardat un tren cu muniţii a cărei explozie a produs victime, dar şi un adevărat foc de artificii. Ultimul tip de agresiune asupra gării este cel al distrugerii şi arderii intenţionate de către armatele române şi ruse pentru ca aceste capacităţi să nu poată fi utilizate de inamic. Rezultatul celor trei agresiuni fiind distrugerea, deterioarea arhitecturii gărilor, dar şi transformarea lor într-un spaţiu al morţii.

În episodul următor vom călători alături de Regina Maria de la Buftea la Iaşi...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările