Cum îşi tratau rãnile oamenii din vechime?

Imagine de pe Columna lui Traian cu răniţi

Oamenii s-au preocupat dintotdeauna de tratarea rãnilor şi a bolilor, avansând încet dar sigur cãtre o chirurgie cu adevãrat eficace. Istoria chirurgiei este de altfel istoria tratãrii rãnilor.

Deşi cauzele au fost cu uşurinţã observate încã din vremuri strãvechi, procesele care se petrec în interiorul rãnii şi factorii care îi influenţeazã evoluţia ulterioarã nu au fost dibuite mai devreme de 2-3 decenii.

Scopul tratamentului era acela de a reduce riscul apariţiei complicaţiilor care puteau fi chair fatale. Durerile, hemoragiile, degenerarea epidermei şi a ţesuturilor de adâncime au testat ingeniozitatea omului de-a lungul veacurilor. Este greu de spus cum a descoperit omul preistoric pansamentele şi unguentele, dar cu sigurantã criteriul a fost cel empiric. Anumite plante au funcţie stipticã; iar apa rece, zãpada, ierburile şi argila grãbesc vindecarea. Printr-un proces de selecţie au apãrut tratamentele de bazã, cam în urmã cu 6-7000 de ani.

Primele documente care conţin informaţii medicale dateazã aproximativ din 2500 a.Hr. Ne referim aici la tãbliţele de argilã mesopotamiene, mai târziu apãrând şi papiri egipteni, deşi se crede cã Papirusul Smith, care trateazã subiectul şi dateazã din 1650 a.Hr., este o cpie dupã un document mai vechi.

Continuarea pe historia.ro