Cum îşi recrutează CIA agenţii dintr-o altă ţară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lawrence Devlin a fost şeful Staţiei CIA din Congo între 1960 şi 1967. Autorizat de Centru să desfăşoare în Congo o Operaţiune clandestină, vizând eliminarea politică şi fizică a lui Patrice Lumumba, premierul ales la primul scrutin parlamentar de după dobândirea Independenţei, Larry Devlin îşi va publica memoriile în 2007, la PublicAffair sub titlul „Chief of Station, a MEMOIR of 1960-1967 (Şef de Staţie, un MEMORIU al anilor 1960-1967)“.

Despre Operaţiunea americană, beneficiind de sprijinul serviciilor secrete britanice şi belgiene pentru înlăturarea lui Patrice Lumumba, identificat de Administraţia Eisenhower, în chip incorect, ca urmare a manipulării CIA, drept omul URSS, când liderul congolez nu era decât un luptător al pan-Africanismului, voi publica un amplu eseu într-un număr viitor al revistei „Historia“.

La sosirea la Leopoldville (10 iulie 1960), Larry Devlin constată că Agenţia n-avea în Congo o reţea ca lumea, Cartierul General al CIA fiind la mâna Serviciilor secrete belgiene.

În consecinţă, Larry Devlin trece de îndată la recrutarea  de agenţi. Pentru Operaţiunea Wizard, cum se numeşte Operaţiunea clandestină a CIA de răsturnare a premierului, inclusiv prin asasinare, Larry Devlin are la dispoziţie 100.000 de dolari cash (o sumă uriaşă la vremea respectivă), pe care-o poate folosi cum vrea, fără a da socoteală vreunei contabilităţi.

De aceea, memoriile sale sunt un document inestimabil despre cum opera şi operează încă Agenţia într-o altă ţară pentru a impune interesele americane. Politicieni, jurnalişti, oameni de afaceri sunt racolaţi ca agenţi operativi  sau ca agenţi de influenţă. Unii îşi oferă serviciile singuri, bătând la uşa Staţiei (de fapt a Ambasadei, pentru că Larry Devlin e ofiţer CIA sub acoperire de consul american în Congo) sau cu agenţi de influenţă.

Prin descrierea felului în care îşi creează Reţeaua de agenţi şi agenţi de influenţă (Staţia are ditamai personalul, alcătuit din ofiţeri trimişi de Centru de urgenţă), cartea lui Larry Devlin e şi un manual de recrutare a informatorilor nu numai în cazul CIA, dar şi al oricărui Serviciu Secret din lume.

Primul pas în recrutare vizează disponibilităţile informative şi psihice ale celui ales drept ţintă:

„A recruta agenţi nu este, sau n-ar trebui să fie, un proces grabnic. Procesul începe cu depistarea cuiva care pare să aibă acces la informaţii de interes pentru Guvernul SUA. Alternativ, el (sau ea) poate fi recrutat (sau recrutată),  deoarece e într-o poziţie capabilă de a sprijini politicile sau obiectivele americane. Apoi, vei încerca să-i determini motivaţia, punctul  de vedere şi opiniile, dacă are probleme – financiare sau de altă natură – detalii despre viaţa sa de familie, orice aversiune personală şi tot aşa.”

Manualele de recrutare invocă cei trei termeni – bani, sex, putere. Larry Devlin simte nevoia unei nuanţări:

„Nu există dor un singur fapt care-i motivează pe bărbaţi sau pe femei să devină spioni. Banii sînt cel mai adesea cheia, dar sînt şi multe alte motive. Un agent cu care am lucrat într-o altă ţară a făcut-o datorită convingerilor sale personale. Era convins că SUA îi salvaseră lui şi soţiei lui vieţile în timpul celui de-al doilea război mondial, iar cooperarea sa era o cale de a-şi plăti datoria. El a făcut lucruri extraordinare pentru noi, dar niciodată n-a acceptat nici măcar un bănuţ. Cînd luam masa împreună, el insista să plătim nota, pe rînd. Alţii au cooperat cu noi datorită credinţei că era în interesul lor să facă aceasta. Ei doreau ca Statele Unite să-i sprijine în a atinge anumite obiective, de obicei, politice. Dar, bineînţeles, fiecare individ este diferit astfel că motivaţia trebuie evaluată cu mare atenţie.”

După ce-ai pus ochii pe un posibil recrut, purcezi la recrutarea propriu-zisă. Nici asta nu e un lucru simplu:

„Dacă decizi că persoana este atât de folos, cât şi de recrutat, vei încerca să stabileşti o relaţie mai apropiată. Vei face lucruri pe care crezi că o vor amuza sau interesa pe respectiva. Dacă îi plac glumele, vei spune glume. Dacă îi face plăcere să discute despre Literatură sau Economie, vei discuta despre Literatură sau Economie. Dacă îi place să mănânce şi să bea, vei bea şi vei cina cu ea. Primii trei paşi – depistarea, evaluarea şi dezvoltarea – sunt toţi preliminari pasului final şi crucial: recrutarea. Apoi îi vei pune întrebarea crucială ( vrei să colaborezi cu noi? n.n.) şi vei spera la un răspuns afirmativ. Procesul are multe în comun cu seducţia.“

Larry Devlin abordează şi cazul celui care se oferă el să colaboreze cu Agenţia. În argoul CIA i se spune agent walk in.  Agentul căruia i se dă numele de cod Jacques e trecut ca exemplu de recrutare walk in.

Jacques era un cetăţean belgian, cu sânge european amestecat, care asistase o Staţie Europeană a Agenţiei. Când s-a decis să meargă în Congo, pentru a se face fermier, cei de la Staţie i-au spus să ia legătura cu omul CIA din Leopoldville. Cum însă (era înainte de Independenţă), Congo nu stârnea niciun interes Centrului, Jacques a renunţat pentru a reveni cu propunerea de colaborare.

Prin statutul său de fermier şi nu de reprezentat al unei companii belgiene, îşi făcuse multe relaţii în Guvern, în organizaţia de tineret a partidului lui Kasavubu, ABAKO, în Senat. Când îşi oferă serviciile, Jacques invocă în sprijinul cererii relaţiile sale informative.

E mai mult decât interesant pentru procedurile de recrutare de către CIA, cum a acţionat Staţia în cazul lui Jacques. Mai întâi, i s-a verificat urma de până în acel moment. Staţia din Europa i-a confirmat povestea. A urmat verificarea fiabilităţii:

„Pentru a-i verifica fiabilitatea l-am pus să întrebe sursele invocate – membrul Guvernului, preşedintele Senatului, editorul ziarului de primă importanţă din Leopoldville, despre subiecte asupra cărora mai aveau deja răspunsurile. În fiecare caz, el a raportat faptic şi a adus răspunsurile corecte!“

Din toată tărăşenia, pricep că-i mai uşor să spionezi decât să recrutezi un spion.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite