Dan Puric: "Si momentul retragerii poate sa fie unul de arta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De noua ani de zile, spectacolul Toujours l'amour, creat de Dan Puric, se joaca la Teatrul National din Bucuresti cu sala plina. De mult s-a pierdut sirul reprezentatiilor, lucru pe cale sa se

De noua ani de zile, spectacolul Toujours l'amour, creat de Dan Puric, se joaca la Teatrul National din Bucuresti cu sala plina. De mult s-a pierdut sirul reprezentatiilor, lucru pe cale sa se intample si in cazul celorlalte spectacole semnate de acest creator, impreuna cu trupa Passepartout.
Daca in acestea din urma creatorul ramane in umbra, coordonandu-i pe tinerii actori, iata ca incepand de azi, cand aniverseaza implinirea a 46 de ani, Dan Puric poate fi vazut pe scena salii Atelier in one-man show-ul Vis, o creatie apreciata pe toate meridianele, din Statele Unite pana in Coreea. Distins cu Premiul Institutului International de Arta din Chicago, cu Premiul special al juriului la Festivalul International de Pantomima de la St. Croix, Elvetia si cu Marele premiu al Festivalului One-man show de la Chisinau, Vis a fost jucat la Bucuresti o singura data, in deschiderea unui turneu ce a avut loc in cateva orase din tara in 2002. Incepand de azi, la ora 19.00, la sala Atelier, Vis intra in repertoriul TNB. Urmatoarea reprezentatie are loc pe 20 februarie.
- Cu prilejul conferintei de presa care a anuntat intrarea in repertoriul Teatrului National a spectacolului Vis, ai vorbit, spre ingrijorarea unora, de o posibila retragere. Ce te-a facut sa te gandesti la asta?
- Era vorba de o retragere din zona de performanta, in care se afla un spectacol cum este Vis. Aici e vorba de o conditie fizica foarte similara cu aceea a unui sportiv si trebuie sa-ti dai seama la timp cand nu mai poti face fata. Nu vreau sa ajung sa-mi cada mesa cand dansez. Daca stii sa o faci cand si cum trebuie, si momentul retragerii poate fi unul de arta. O sa continui, desigur, sa fac teatru si voi duce mai departe ideea mea cu scoala, prin care sa perpetuez acest tip de spectacol bazat pe un nou limbaj. Pentru asta e nevoie de mult antrenament, aceste spectacole - Toujours l'amour, care se joaca de noua ani, Made in Romania si Costumele, jucate la Centrul Cultural European, in conditii mai precare, sau Hic sunt leones si Cei 150 de la National - trebuie intretinute, e nevoie sa se investeasca in ele, asa cum se face cu echipele sportive. Cat priveste Vis, se poate spune ca toata viata am lucrat la el: unele dintre aceste numere le-am creat ca sa le joc in baruri, era o chestiune de supravietuire, altele au fost gandite pentru festivaluri, dar sunt si unele pe care le-am inventat ca sa ma rog lui Dumnezeu, sau, altfel spus, din placere pura. O parte din ele au fost integrate intr-un spectacol jucat cu succes la Teatrul Toursky din Marsilia, sub titlul Metamorfoze, fiindca se poate observa in fiecare din ele cate o metamorfoza. Acum i-am schimbat insa numele, fiindca la romani cred ca are mai mare rezonanta ideea de vis. E o trecere in fiecare din aceste momente, iar trecerea se leaga direct de vis, nu un vis in care sa te refugiezi de realitate, ci ceea ce numeste romanul inchipuire, care are o doza de taina inclusa in ea. Visul iti spune ca, de fapt, esti mai mult decat ceea ce esti, iti vorbeste despre potentialul ascuns existent in orice fiinta.
- Ai inceput sa lucrezi si pentru un nou spectacol, bazat pe mitul lui Don Quijote si lucrat cu o noua echipa. Care e imaginea ta despre acest personaj?
- Sunt acum in alta etapa a muncii mele, simt nevoia sa simplific la maximum. L-am scos din carte pe Don Quijote si incerc sa aflu cum de rezista inca dupa sute de ani? Cred ca doua sunt explicatiile: Don Quijote stie cine este, adica are ceea ce se cheama "sentimentul valorii". Apoi, in carte e vorba despre iubire, dar nu despre una proiectata asupra unei fiinte anume, ci despre iubirea abstracta, despre conceptul de iubire, ce poate salva lumea.
In ceea ce ma priveste, e si o intamplare amuzanta legata de acest spectacol, pe care il lucrez acum cu o trupa noua, ce trebuie antrenata de la zero si ajutata sa uite tot ce a invatat in institut. El mi-a fost comandat de directoarea Institutului Cervantes, doamna Ioana Zlotescu, care m-a sunat, mi-a spus frumos despre ce e vorba, m-a complimentat spunandu-mi ca il vede in mine pe Don Quijote, in fine a ramas sa mai discutam... Dupa ce s-a terminat convorbirea, ea a sunat din nou si, crezand, din greseala, ca vorbeste cu instalatorul pe care il chemase sa-i repare ceva si nu venise, mi-a facut o vie demonstratie a temperamentului ei extraordinar. Dupa ce am ascultat-o cum certa instalatorul, care indraznise sa nu-si tina cuvantul, i-am spus ca m-am decis sa fac acest spectacol. A fost o decizie luata chiar in acel moment. Spectacolul va fi produs de aceeasi firma care se ocupa de Vis, Art Production si va avea premiera pe 23 aprilie. Dar pana atunci, "visam" la National...

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite