Dans pentru „chemarea fantomei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmează o săptămână plină în Festivalul eXplore dance, care se desfăşoară până pe 16 octombrie, la Bucureşti.

Astăzi, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană va avea loc performance-ul „Splendid Isolation" (Prix Jardin d'Europe Competition), susţinut de Valerie Oberleithner (Austria).

„Splendid Isolation" este un solo creat de coregrafa austriacă Valerie Oberleithner, în colaborare cu Jennifer Lacey şi Olivier Tirmarche. Spectacolul reprezintă dezvoltarea unei practici artistice, împărtăşită de trei colaboratori, numită „chemarea fantomei"(„calling the ghost").

Practica artistică a fost dezvoltată cu precădere ca practică performativă, întotdeauna cu scopul de a produce o piesă pentru scenă.

Valerie Oberleithner este coregrafă şi dansatoare austriacă. Colaborează cu coregrafi şi companii din Austria şi din străinătate: Superamas, Nature Theater of Oklahoma, Jennifer Lacey, Oleg Soulimenko, Davis Freeman, Branco Potocan, Lisa Hinterreithner, Doris Stelzer, Fanni Futterknecht, etc.

Din 2008, Valerie Oberleithner predă cursuri de dans contemporan şi „Performance, Presence and Presentation" în contextul programului educaţional CONdance, desfăşurat la Viena.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite