De la Mona Lisa la Gavrilo Princip

(Centenar 14-18: O evocare subiectivă) 1914 a început ca anul Giocondei. Nimic nu anticipa baia de sânge în care s-au aruncat, acum un secol, una după alta, naţiunile Europei. După doi ani de căutări, capodopera lui Da Vinci fusese găsită şi se întorcea la Luvru, având parte de o primire triumfală în ajunul Anului Nou.

În săptămânile anterioare, Mona Lisa făcuse turul marilor oraşe italiene. 60.000 de milanezi au ţinut să o admire înainte de a părăsi, din nou, Italia. Furat în 1911, tabloul fusese predat Galeriei Uffizi din Florenţa, la începutul lui decembrie 1913. Un tânăr naţionalist italian a cerut, în schimb, recompensa şi asigurarea că pictura nu va mai fi lăsată niciodată pe mâna francezilor. A fost un deznodământ neaşteptat, după ani de căutări eşuate pe multe piste false.

Şi a mai fost ceva ce a ţinut capul de afiş al presei franceze în prima săptămână a anului 1914. Un cântăreţ celebru al vremii, englezul Harry Fragson, a fost împuşcat, la Paris, de propriul tată, după o dispută cu iz de melodramă. Iniţial, tatăl încercase să se sinucidă, supărat că, de jumătate de an, feciorul îi adusese, în casa ce-o împărţeau, o tânără artistă. 50.000 de parizieni l-au condus pe artist la Pere Lachaise. 

Preeminenţa faptului divers dă seama despre atmosfera sfârşitului, încă neştiut, de “Belle Epoque.”

Şi anul 1914 a continuat la fel, cu scandaluri pe gustul publicului, precum procesul şoferului Isadorei Duncan, vinovat de uciderea prin imprudenţă a celor doi copii ai vestitei dansatoare americane.

Isadora Duncan revoluţionase această artă, punând bazele dansului modern, prin libertatea de expresie care lăsa loc spontaneităţii şi recurgerea la figuri ale antichităţii greceşti. A avut doi copii, din două relaţii neoficializate, cu omul de teatru Edward Gordon Craig şi cu Paris Singer, unul din fiii celebrului fabricant de maşini de cusut, Isaac Singer. La 19 aprilie 1913, şoferul ei a coborât din maşină, pentru a o reporni, după ce tocmai evitase o coliziune. A uitat să tragă frâna de mână şi maşina, imediat ce-a pornit, a plonjat în Sena. Cei doi copii şi bona lor s-au înecat. Procesul a făcut mare vâlvă. Oamenii erau atenţi şi sensibili la tragediile individuale de lângă ei, fără să bage de seamă că omenirea e pândită de pericolul hecatombei. Isadora Duncan, după alte relaţii pasagere, s-a căsătorit, în 1922, cu Serghei Esenin, cu 18 ani mai tânăr decât ea. În 1923, poetul, alcoolic şi depresiv, a părăsit-o şi, la doi ani distanţă după sinuciderea ori omorârea lui în 1925, Duncan a murit proiectată din maşină pe şosea, după ce eşarfa de mătase i s-a prins în spiţele roţii.

Toate acestea, însă, s-au întâmplat pe când lumea încerca să-şi oblojească rănile şi să uite primul dezastru mondial, din cei patru ani şi jumătate în care uciderea în masă devenise un fapt banal. În prima parte a anului 1914, aproape nimeni nu-şi închipuia că peste omenire se aşează o placă de mormânt pe care Esenin va grava mai târziu: „În viaţa asta, nu-i nou deloc să mori,/ Dar nici să trăieşti nu mai e lucru nou”.

Înainte, însă, ca zece milioane de oameni să moară în război, societatea franceză era concentrată, cu trei zile înaintea decretării mobilizării generale, asupra achitării scandaloase, la 28 iulie, a soţiei ministrului de finanţe, ucigaşa directorului ziarului „Le Figaro”. La 16 martie, madame Caillaux intrase în biroul lui Gaston Calmette şi-l pedepsise cu trei gloanţe pentru campania de presă împotriva soţului ei, acuzat de corupţie. Între altele, „Le Figaro” publicase şi facsimilul unei scrisori adresate de ministrul Joseph Cailloux acestei foste amante, luată între timp de nevastă. Procesul s-a deschis la 20 iulie şi a fost scurt, influenţa ministrului atârnând decisiv în balanţa justiţiei. Crima n-a fost încadrată ca premeditată, ci pasională, consecinţă a unui reflex feminin necontrolat. În câteva zile apoi, lumea s-a aruncat în război şi un milion de oameni au murit până la finalul anului 1914...

Prea multă anecdotică în aceste rânduri? Dar există ceva mai caraghios decât atentatul din 28 iunie, întâmplătorul ”casus belli”, cu consecinţe atât de dramatice?

-          va urma -