De acum sunt pui de lup

Ce mă bucură este că există nebuni extremişti care urlă chestii neplăcute pentru urechile unora şi nedigerabile pentru burţile stătute ale altora. Chiar şi dacă nebunii sunt câteodată mult prea exageraţi, nu-mi fac griji. Căci cine are minte poate discerne.

Ştiu, sunt rea.

Dar bine ca vin alţii să ne împingă de la spate, căci noi ne limităm liniştiţi existenţa la împerecherea dintre daci - nişte barbari înapoiaţi, netrebnici şi şarlatani - şi romani - cei ce pavează drumurile de aur ale occidentului. Nici măcar 2000 de ani plini. Şi luăm această onorantă "favoare" a istoriei ca şi cum ar fi singura "mândrie" a unui popor ce parcă îşi cere masochist şi încontinuu să fie la marginea lumii şi a civilizaţiilor, din toate punctele de vedere.

M-am săturat să aud că unitatea şi continuitatea limbii române se datorează - în viziunea unora - exclusiv Şcolii ardelene sau apariţiei televiziunii. Este revoltător să susţii aşa ceva pentru o limbă care pe un teritoriu atât de vast nu are nici măcar un dialect, ci doar simple regionalisme, şi acelea inteligibile pentru cei din restul regiunilor. Şi pentru un popor care în plus a fost călcat, locuit, închiriat de nenumărate stăpâniri şi hoarde vorbitoare de diferite alte limbi şi care timp de milenii nu a avut nicio unitate statală...

Nu ştiu cine erau aceia care locuiau în zona Cucuteni acum 5000 de ani sau în zona Turdaş din Hunedoara acum 4200 de ani, nici ce limbă vorbeau sau cum îşi trimiteau cerealele în China.

Ştiu însă că de curând am vizitat satele natale ale bunicilor mei de dincolo de dealurile Pâclelor (aşa cum se mai numesc Vulcanii noroiosi). Mama şi unchiul meu mergeau pe acolo cu vaca la păscut când erau copii "descălţaţi". Am privit în ochii albaştri ai rudelor mele şi am simţit o chemare ciudată a pământului. Ceva ce doar la română comentam ... pe text... E greu de descris sentimentul. Este poate sentimentul statorniciei.

Pentru prima oară în viaţă am simţit nevoia să găsesc pământul familiei. Şi tot pentru prima oară în viaţă am realizat ca nu poţi învăţa un popor întreg o limbă sănătoasă şi unitară în nişte zeci de ani prin metoda "fără profesor -  în doar 10 paşi". Mai ales dacă acel popor mai este şi analfabet. E penibil.

Deci nu ştiu cine erau cei de acum 5000 de ani. Poate erau extratereştri sau erau nişte uriaşi sau străbunicii străbunicilor noştri. Ştiinţa poate va dovedi ce şi cum sau poate se va dovedi în continuare neputincioasă, ori ignorantă.

Istoria, ca de altfel şi realitatea sunt subiective şi scrise de fiecare om în parte într-o versiune ideală care să corespundă nevoilor şi valorilor sale de moment. Chiar şi învinşii îşi scriu istoria lor. Cât despre câştigători, depinde doar de unghiul din care privim...

Iar eu recunosc că, da, m-am săturat de versiunea oficială a Mioriţei. Îmi ajunge atitudinea umilă şi resemnată a "mielului" sacrificat. De acum mai vreau să fiu şi pui de lup.