Istorie

articolul anterior articolul urmator

De la regele Carol I la principesa Margareta: istorii ale întâmpinării trenului regal

10
10 Dec 2013 09:22:30
Dorin Stănescu
Trenul regal la Ploieşti
Trenul regal la Ploieşti

Pe 1 decembrie trenul regal a oprit în gările de pe traseul Sinaia-Bucureşti. Nu a fost condus, ca altă dată, de către directorul CFR, dar  a avut în prim plan pe ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, participantă într-o activitate care a adus un plus de imagine CFR-ului.

Scenele  întâmpinării trenului regal la Ploieşti, entuziamul local, mi-au readus în minte exasperarea regelui Carol I faţă de iubirea ploieştenilor, dornici să li se ierte momentul republican de la 1870.

De Ziua Naţională Ministerul Transporturilor a organizat o activitate,  care s-a dorit (şi văzând mediatizarea, dar şi mulţimea publicului participant, pot concluziona că şi-a şi atins obiectivul) să evidenţieze rolul căilor ferate în construcţia României Mari, dar şi să  omagieze suveranii unirii, regele Ferdinand şi regina Maria.

Ca şi acum mai bine de un secol, doar locuitorii câtorva aşezări au fost privilegiaţi: cei de pe traseul liniei Bucureşti-Sinaia pe unde a rulat trenul regal. Ploieştenii au fost şi ei printre norocoşi. Nu am participat la eveniment, nefiind în ţară, dar am vizionat şi citit relatările din mass-media şi am primit fotografii şi impresii de la câţiva prieteni prezenţi la faţa locului. Ceea ce m-a frapat a fost asemănarea ritualului de întâmpinare a membrilor familiei regale cu cel de odinioară, care mi-a prilejuit scrierea rândurilor de mai jos.

Povestea întâmpinării suveranilor României la Ploieşti este una interesantă şi are o istorie de cinci decenii 1872-1930, interval în care trenul a fost mijlocul favorit de deplasare al familiei regale prin ţară. De ce trenul? Pentru că, la acea vreme, era mijlocul de transport cel mai modern şi mai rapid care exista, o culme a tehnicii şi ştiinţei epocii, iar CFR reprezenta una dintre instituţiile care se bucura de sprijinul şi încrederea deplină a suveranilor, graţie bunei organizări şi rigorii prusace care o transformaseră într-o veritabilă a doua armată a ţării.  

O analiză a manifestărilor de întâmpinare a trenului regal ne relevă valenţe nebănuite ale gării, acelea de tribună politică, de spaţiu al ceremonialurilor publice, loc al mondenităţilor şi al mondenului. Ingredientele evenimentelor au rămas  mereu aceleaşi: un public entuziast numărând 2-3000 de persoane, mulţi înşiraţi de-a lungul liniei, pentru că gara era neîncăpătoare, oficialităţile şi protipendada locală, aşezaţi pe peroanele gării după un protocol furnizat de către autorităţile centrale, funcţionari şi elevi. Fanfara, garda militară, covorul roşu, pâinea şi sarea sunt nelipsite de la astfel de acţiuni.

Ce-i determină pe participanţi să vină să asiste la primirea regilor la gară? Curiozitatea, dorinţa de vedea marile personalităţi ale ţării, de a fi parte la scrierea istoriei, atunci când, spre exemplu, la Ploieşti soşeste ţarul Rusiei sunt posibile răspunsuri. Nici cancanurile şi mondenităţile nu sunt de neglijat din această ecuaţie: ţinutele doamnelor din înalta societate, uniformele  de paradă ale ofiţerilor fac parte şi ele din elementele care fascinează mulţimea. Dorinţa de a fi în preajma elitei ţării este dublată de o anumită curiozitate, specifică mahalalei, doar aşa se explică de ce micii funcţionari feroviari, militarii care fac parte din garda de întâmpinare îşi uită îndatoririle şi privesc indiscret spre ferestrele vagoanelor să observe ce fac personalităţile, ori fotografiază suveranii cu obrăznicia unor paparazzi ,,avant la lettre”.

Există trei tipuri de ceremonialuri de întâmpinare a trenului regal: ceremonialul extraordinar, atunci când sunt prezenţi alţi şefi de state (ţarul Alexandru al II-lea- 1877, împăratul Franz Joseph-1896), ceremonialurile ocazionate de vizitele familiei regale la diferite obiective din oraş (spre exemplu inaugurarea monumentului eroilor din războiul de independenţă în 1897), ceremonialurile obişnuite ale trecerii familiei regale prin gara oraşului, în drum spre alte destinaţii, acestea din urmă fiind şi cele mai dese, ele derulându-se probabil, cu o frecvenţă   cel puţin lunară.

Pentru regele Carol I tot acest ceremonial este unul obositor, de la care se sustrage de câte ori are ocazia, băile de mulţime şi fastul acesta oriental, împământenit la noi din epoca fanariotă îi sunt străine, prusacului auster şi sobru, care, în plus, nici nu simpatizează ţinutul republicii de o zi din 8 august 1870. Anecdotica epocii a reţinut că regele Carol I ar fi grăbit construcţia triajului Ploieşti, pentru ca trenurile care mergeau spre Ardeal să nu mai fie nevoite să execute,,întoarcerea ca la Ploieşti”, ocolind astfel oraşul şi manifestările de dragoste ale republicanilor ploieşteni.

Un ziar feroviar, Săptămâna CFR, relatează o întâmplare edificatoare în acest sens: plecat  pe seară spre Sinaia  trenul regal  a fost direcţionat din greşeală de către un acar pe vechea rută, intrând pe peronul Gării Ploieşti, deşi tehnic trenul ar fi putut rula direct spre Sinaia. Închipuiţi-vă  consternarea şefului de gară, când s-a trezit cu trenul regal fără să fie anunţat, iar inspectorul CFR care însoţea trenul l-a admonestat, ameninţându-l cu va plăti cu slujba pentru cele întâmplate. A fost nevoit să se prezinte regelui şi să-i ofere explicaţii: „Majestate să mă iertaţi, vinovat este acarul. O să-l dau afară”. Carol I i-ar fi răspuns: ,, Nu domnule n-ai să dai pe afară pe nimeni. N-am niciun fel de supărare. De îndată ce populaţia oraşului n-a fost nevoită să se deranjeze  pentru a mă întâmpina, înseamnă că lucrurile merg  bine. E tot ce doream. Bună seara, domnule şef!”

Chiar dacă am fi înclinaţi să credem că frecvenţa ridicată a acestor ceremonialuri ar fi putut provoca o demonetizare a încărcăturii emoţionale a evenimentelor, entuziasmul mulţimilor sugerează contrariul şi implicit popularitatea de care se bucura familia regală în rândul locuitorilor.

Faptul că maestrul Caragiale a simţit nevoia de a puncta şi el, în manieră comică, acest ceremonial ne indică realitatea incontestabilă că întâmpinarea regilor devenise un veritabil fenomen social. Evident, că pentru  Caragiale, ceremonialul capătă proporţiile unei comedii descrise în schiţa  ,,25 de minute". Sunt ridiculizate tocmai pregătirile oficialităţilor dintr-un orăşel Z., îi zice el, dar putem identifica bine  Ploieştiul republican şi democrat, unde vodă şi trenul lui au aşteptat în gară  sosirea  soţiei unui înalt funcţionar  care dorea să vorbească şi ea cu madame Carol. În plan secund intră în acţiune opoziţia  sosită cu   întârziere la eveniment care protestează public şi se  plânge de persecuţie. Pentru că regele avea tot timpul din lume la dispoziţie,  le-a promis supuşilor  că anul viitor trenul domnesc va sta un ceas şi douăzeci şi cinci de minute...  E o dublă satiră aici îngroşată de Caragiale: eterna ,,punctualitate” balcanică a autohtonilor, curiozitatea, împinsă până la familiaritate, a poporului faţă de suveranii săi şi faptul că regele va aştepta un ceas şi ceva... cu răbdarea  prusacului. Ori în epocă era  bine cunoscut faptul că lui Carol I îi displăceau întârzierile, iar anecdota, reală sau nu, că ar fi dăruit miniştrilor săi câte un ceas pentru a nu mai întârzia la şedinţe, rămâne emblematică pentru suveran.

Şi urmaşul său, regele Ferdinand are aceeaşi atitudine de sobrietate în faţa acestor ceremonialuri, atitudine dublată şi de timiditatea sa excesivă. În schimb  Carol al II-lea are o atitudine opusă, iubeşte fastul şi festivismul, comportându-se ca un adevărat monarh oriental. Curioasă această balcanizare a dinastiei! Oricum după 1930 deplasările familiei regale cu trenul sunt mai rare, începuse epoca autoturismului.

Descrierea pe larg a ceremonialurilor de întâmpinare a familiei regale la Ploieşti, o găsiţi în revista Historia din octombrie 2012, iată aici şi link-ul.

Ca să încheiem  povestea noastră, ceremonialul de întâmpinare a trenului regal, de anul acesta, din gara Ploieştiului şi-a avut câte ceva din toate ingredientele prezentate mai sus, inclusiv o întâmplare hazlie cu o bătrânică pe care organizatorii protocolului nu mai ştiau cum să o dea la o parte de pe covorul roşu pe care aceasta păşea fără grijă.

Trecerea timpului a făcut ca patimile verii republicane de la 1870, în fapt prima mare reacţie împotriva modernizării iniţiată de Carol I, să fie uitate, iar cele două părţi, casa regală şi ploieştenii, s-au privit şi primit cu simpatie şi căldură. Istoria prezentă şi viitoare îşi are însă tainele ei nedescifrate încă  şi cine ştie poate anul viitor trenul va sta la Ploieşti  un ceas şi douăzeci şi cinci de minute , ori oraşul se va proclama regat... 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Vlad Tepes
10.12.2013, 11:23:16

Extraordinar!!!! S-a intors plin cu FURACIUNILE lui Carol 2 si Mihai 1 sau este pregatit ptr un nou transport spre Estoril - Portugalia sau Elvetia?

-1 (9 voturi)
dracon
10.12.2013, 11:52:09

Ca si atunci si acum, toate ,,drumurile" duc iarna spre Sinaia- Brasov iar vara spre Constanta. De ce nu ar duce trenul regal si ,,drumurile" potentatilor actuali si spre Vaslui -Pungesti-Falciu , ca si acolo-i tot Romania. ,,Vacantele si vichendurile"ar trebui traite si prin acele locuri ,sa vada ai nostrii dregatori cum este viata si pe acele meleaguri.

+3 (7 voturi)
Ciprian Apetrei
10.12.2013, 12:27:01

Nihil sine Deo! Respect pentru Familia Regala Romana.

0 (8 voturi)
Alexandru Doca
11.12.2013, 10:23:08

Mi se pare, ca forma statala actuala este "republica"! Garda de onoare nu trebuie sa dea onorul adversarilor republicii,fiindca asta urmareste "famiglia regala de Romania", sa preia puterea !

0 (4 voturi)
Pop Vivi
10.12.2013, 14:10:05

Şi la Pungeşti avem o reacţie împotriva modernizării cu şist, pe şest.

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările