DEZVĂLUIRI Dacii au fost primii colonizatori în Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traseul dacilor spre Marea Britanie, intuit de cercetătorii britanici din Birmingham
Traseul dacilor spre Marea Britanie, intuit de cercetătorii britanici din Birmingham

Cercetătorii britanici din Birmingham, Anglia, au realizat un nou studiu şocant care arată că dacii i-au întrecut cu aproximativ trei secole pe romani în cursa spre Britannia. Dacii s-au stabilit pe meleagurile britanice, au ridicat oraşe şi au devenit conducători militari şi politici.

Cercetătorii britanici de la Institutul de Arheologie şi Istorie Antică din Birmingham au realizat o descoperire care schimbă complet istoria antică britanică, dar, mai ales, pe cea românească. Profesorii Duck şi Romana Smith, alături de legiunea de cercetători de la binecunoscutul institut, au descoperit artifacte care atestă faptul că dacii au ajuns în insulele britanice înainte de cucerirea romană a Britanniei, mai exact încă din secolul IV î. Hr. Cercetările au avut loc pe un sit arheologic ascuns până acum publicului larg, aflat în apropiere de Chester, reşedinţa comitatului Cheshire din regiunea North West a Angliei şi s-au desfăşurat pe o perioadă de opt ani. Munca cercetătorilor, care a întâmpinat mai multe piedici din partea autorităţilor din Marea Britanie şi, atenţie!, chiar din SUA, va schimba percepţia asupra civilizaţiei dacice şi asupra Antichităţii târzii şi a Evului Mediu din insula britanică.

Prejudecăţile

Obiectele descoperite în Marea Britanie – unelte agricole şi însemne ale unor războinici deopotrivă – au fost datate cu radiocarbon superactiv la sfârşitul secolului IV î.Hr. Cercetătorii institutului au crezut, iniţial, că este vorba despre artifacte celtice, însă după studierea atentă a acestora, au fost uimiţi să constate că se aflau, de fapt, în faţa unor obiecte dacice. „Nu ne-am gândit deloc la daci – cine se mai gândeşte la daci astăzi? În plus, în calitate de cercetători, am fost adesea îndrumaţi către izvoarele-clişeu din ţara noastră. Celţii au fost strămoşii noştri, aşa că, tradiţional, ei sunt prima opţiune pe care o luăm în calcul. După ce am constatat că obiectele găsite sunt dacice, ne-am gândit că au ajuns aici prin comerţ sau că au fost aduse drept pradă de război. Ultima variantă pe care am luat-o în calcul, dar în care nu am crezut, cu adevărat, nicio clipă, a fost că au aparţinut unei comunităţi dacice aflate pe teritoriu britanic. Aceasta a fost cea adevărată, cum adesea se întâmplă“, a afirmat prof. dr. Benjamin Rogueware-Faux, unul dintre coordonatorii şantierului. „Aceasta este cea mai mare descoperire a unei aşezări dacice din Anglia şi credem că schimbă profund cadrul istoric al regiunii“, a adăugat şi prof. dr. Romana Smith, cercetătoare a institutului din Birmingham de peste 20 de ani.

Dovezile: 15 seceri şi 24 de topoare masive

Printre obiectele descoperite de arheologi se numără 2 sape, 15 seceri, 2 nicovale mari şi 24 de topoare masive, dar fără cozi. A fost descoperită şi o foarfecă (foto dreapta), construită după sistemul în care sunt fabricate şi astăzi foarfecile. Arheologii sunt de părere că este foarte probabil ca aceasta să fie prima foarfecă din Britannia, întrucât femeile din triburile celte nu cunoşteau mecanismul foarfecii. Uneltele agricole şi de prelucrare a metalelor au fost primele descoperite, astfel că arheologii au presupus iniţial că aşezarea fusese o mică fermă antică. Ulterior, au fost descoperite şi însemne de războinici, soldaţi şi comandanţi militari: vârfuri de lance şi de suliţă, paftale de fier şi două fibule. Toate, de origine dacă, după metodele de prelucrare şi forma specială a vârfurilor de lance – puţin boante, pentru că acestea se toceau în luptele straşnice pe care poporul le-a dus în istorie. Având în vedere modelele complexe ale obiectelor, britanicii au confirmat şi vechea credinţă potrivit căreia dacii erau foarte pricepuţi în prelucrarea metalelor. Mai ales a aurului, însă dispuneau mai degrabă de fier în Britannia. Se descurcau cu ce aveau, importante erau metodele de prelucrare. După ce au analizat toate obiectele, concluziile cercetătorilor au fost că trebuie să fi fost o aşezare dacică complexă şi permanentă, care s-a dezvoltat firesc. „Această comunitate nu a fost în tranzit. Cu siguranţă a fost stabilită aici şi a fost liberă să muncească şi să trăiască în pace“, a declarat dr. Romana Smith.

image
Nu ne-am gândit deloc la daci – cine se mai gândeşte la daci astăzi? Celţii au fost strămoşii noştri, aşa că, tradiţional, ei sunt prima opţiune pe care o luăm în calcul. După ce am constatat că obiectele găsite sunt dacice, ne-am gândit că au ajuns aici prin comerţ sau că au fost aduse drept pradă de război. Benjamin Rogueware, coordonator al şantierului arheologic

I-au lăsat pe vikingi în Danemarca

Echipa de cercetători a cerut sprijinul unor specialişti în istorie antică din mai multe ţări europene, încercând să găsească o ipoteză a sosirii dacilor în Britannia. Deşi, fără vreo explicaţie, guvernele multora dintre state au refuzat colaborarea – britanicii nu au numit administraţiile în cauză, însă au menţionat că sunt persona non grata în Ungaria! După corelarea tuturor izvoarelor scrise şi nescrise dacice descoperite în trecut în zona Europei de nord-est, cercetătorii au ajuns la o opinie comună asupra traseului dacilor spre Britannia. „Poporul dac avea un spirit temerar, se ştie că dacii erau liberi – la trup şi minte. Or, tocmai această libertate câştigată greu, de multe ori cu sacrificii umane, îi făcea pe daci să nu se teamă de moarte şi să fie, prin natura lor, curajoşi. Probabil că un grup mai larg dintr-un trib dac din nordul României de astăzi sau din nord-estul Ungariei a pornit înspre ţinuturile din nord, prin Polonia contemporană. De aici, au ajuns până în Danemarca, unde o parte dintre ei s-au stabilit permanent. După o perioadă de acomodare, o parte dintre daci s-a alăturat vikingilor care traversau marea până pe coasta de est a Britanniei“, a explicat prof. dr. Duck Smith. Odată ajunşi pe pământ britanic, dacii s-au aventurat în interiorul insulei, vikingii rămânând în zona litorală, de unde organizau expediţiile pe mare şi jafurile pe uscat.

Obişnuiţi cu păşunile verzi şi cu munţii, dacii au căutat un mediu asemănător cu cel în care au crescut. S-au aşezat într-o zonă unde puteau practica agricultura – mai ales păstoritul – şi prelucrarea metalelor. Cercetătorii nu au găsit niciun indiciu care să arate că relaţiile dacilor cu celţii au fost conflictuale. Dimpotrivă, cele două comunităţi par să fi convieţuit paşnic. La început cele două popoare nu s-au amestecat, în ciuda atracţiei pe care o reprezentau femeile dace, prin bijuteriile lor din aur, prelucrate de soţi. Totuşi, vasele şi uneltele descoperite prezintă, în detaliile decorative, o îmbinare de elemente dacice cu cele celtice. Cercetătorii susţin că celţii, orbiţi de bijuteriile de sorginte dacică, au insistat să fie înnobilaţi de femeile dace bătrâne, considerate cu puteri supranaturale, printr-o practică misterioasă, despre care există încă puţine informaţii.

Noul val dac

Rezultatele noului studiu au fost cu atât mai surprinzătoare pentru comunitatea ştiinţifică după ce s-a constat că mica aşezare dacă a fost descoperită de armata care a cucerit Britannia în secolul I î. Hr., armată formată din romani şi daci. Astfel, neamul dac din Britannia a crescut cu cel puţin o mie de membri, soldaţi în Cohors I Aelia Dacorum, constituită de împăratul Hadrian în jurul anului 117, când a avut loc o revoltă în nordul insulei şi când acesta a decis ridicarea faimosului zid care astăzi îi poartă numele.

Numele oraşului – deşi dat de romani – pare derivat de la «dava», termenul dac pentru aşezările fortificate. Romana Smith, cercetător la institutul din Birmingham

Cohorta dacă a fost trimisă în Anglia pentru a-i sprijini pe romani în luptele cu barbarii veniţi din nord. A fost cantonată la Deva Victrix – numele roman al oraşului Chester de azi – care atunci era cea mai mare garnizoană romană din Britannia, motiv suficient pentru ca specialiştii să considere că, de fapt, aceasta se dorea a fi numită capitala Britanniei Superior, în locul portului Londinium. „Numele oraşului – deşi dat de romani – pare derivat de la «dava», termenul dac pentru aşezările fortificate“, a afirmat dr. Romana Smith. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că micul oraş dac era deja dezvoltat la momentul sosirii romanilor, iar cea mai mare parte a elitei locale era de origine dacă. Într-o inscripţie murală apare numele unui guvernator dac, Dadas, al cărui fiu, Davos, era comandant militar.

Istoria cu lupul

După retragerea romanilor din Britannia, dacii care veniseră cu ei nu au mai plecat. Şi-au păstrat limba şi portul şi, susţin cercetătorii britanici, chiar au ajuns în elita conducătoare a oraşului, în cele din urmă dominând-o complet din punct de vedere numeric. Această parte de istorie este puţin cunoscută şi pentru că, în cele din urmă, a avut loc şi o aculturaţie a dacilor cu triburile celtice din regiune, proces facilitat de similitudinile numeroase dintre cele două popoare. Elita militară care s-a stabilit în Britannia a primit pământuri, şi-a construit ferme şi a intrat în rândul nobililor. „În baza unor izvoare scrise din secolul al IX-lea, am descoperit că primul rege cunoscut al regatului Mercia în timpul heptarhiei, fiul lui Creoda şi nepotul lui Thiaper – care sunt nume de origine dacă, fără îndoială – a fost Wulfhere (foto dreapta). Chiar şi numele său aminteşte de lup, care era simbolul dac“, a declarat Duck Smith.

image

Nu există multe repere istorice despre domnia lui Wulfhere, însă este cunoscut faptul că unul dintre urmaşii săi direcţi a fost Beornwulf. Acesta a fost unul dintre ultimii regi care au urcat pe tronul regatului Mercia înainte de a se realiza unificarea teritoriului şi a purtat numeroase războaie cu regatele învecinate, Wessex şi Anglia de Est, dar a ajutat şi Northumbria în respingerea atacurilor din ce în ce mai puternice ale vikingilor. Beornwulf era dârz şi purta barbă, asemenea strămoşilor săi. După moartea regelui Beornwulf, o parte dintre supuşii săi, alungaţi de la curte în pădurile din jur şi lăsaţi pradă viezurilor agresivi, au lansat zvonuri potrivit cărora monarhul era atât de smintit încât pusese să-i fie adusă tocmai din Delta Dunării o barză cu vârfurile penelor negre pentru a-i fi animal de companie.

<strong>În timpul lui Decebal, la Sarmizegetusa</strong>

Dezvoltarea materială şi social-politică a dacilor era la un nivel înalt. De aceea, vorbim despre proprietatea privată a comatilor, precum şi proprietatea privată a regelui, a nobililor şi a preoţilor. Teoretic, pământul aparţinea monarhului. Geto-dacii cultivau intens viţa-de-vie. Această civilizaţie a geto-dacilor, era mai înaintată decât cea, de pildă, a germanilor.

image

S-au constatat raporturi între cultura daco-getică, intervenite în urma contactului direct în urma instalării celţilor pe teritoriul Daciei. Orz, secară, linte, bob şi mai multe varietăţi de grâu. Baza economiei o formau agricultura şi creşterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar şi cuţit de fier. Pentru că o vreme Burebista a depus coloniile greceşti de pe litoralul de vest al Pontului Euxin şi le-a integrat în statul său, a făcut ca influenţele acestora să fie cu mult mai puternice decât în bogăţiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci – înfipt în mediul şi în credinţa autohtonă.

Barză, brânză, viezure

Iar rasa de cai foarte iuţi ai geţilor era renumită. Dacia era vestită. Au rămas până azi în limba română – butuc, strugure, curpen. Practicau tot atât de intens albinăritul şi, bineînţeles pescuitul. Creşteau vite cornute. Este incontestabil că în Europa secolului I î.Hr., în afara statului roman, celţii şi geto-dacii constituiau cele două popoare importante în spaţiul european. Care atinseseră construcţia corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau păcura. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: rămânea tripla obligaţie faţă de stat – a plăţii dărilor, a participării la lucrările publice şi a satisfacerii obligaţiilor militare. Coase lungi de tip celtic, seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viţei-de-vie, târnăcoape, securi, greble cu şase colţi etc.

Asemenea celorlalte ramuri tracice, şi geto-dacii erau mari producători de cereale: implică acceptarea unor influenţe din afară. Dar dacii nu s-au mulţumit cu preluarea unor elemente de cultură materială. Pe fondul autohton au fost integrate multiple şi fecunde influenţe greceşti, etrusce ori de altă natură. Formaţiunea social-economică dacă era de tipul obştei săteşti, a proprietăţii colective a pământurilor. Cultura geto-dacă reprezintă o sinteză originală. Geţii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii, cu sarea gemă cu care făceau comerţ intens, mai ales cu grecii.


Singura zi în care se  poate

Cel mai probabil, aţi citit acest articol astăzi, 1 aprilie 2016. Acest articol este o glumă. O păcăleală. Dar nicio asemănare cu locuri şi persoane reale nu este întâmplătoare. Am improvizat un curs scurt de dacologie aplicată: am pornit de la câteva fapte reale, le-am împodobit cu cine-ştie-ce revelaţii mistice sau politice, hai şi două-trei glume şi gata!, am rescris, în două pagini de ziar, istoria milenară a românilor. Totul – aleatoriu, dar înadins. Mai mult, ultimul fragment din acest text a fost scris în stil dadaist: am preluat un banal articol despre cultura şi civilizaţia geto-dacă, am imprimat, pe hârtii distincte, fiecare propoziţie, le-am aruncat pe toate într-o căciulă şi apoi, propoziţie cu propoziţie, am rescris acelaşi text, seduşi de hazard şi de arbitrariul de moment. A fost tombola culturii! Totuşi, istoria aceasta este o comedie doar astăzi, 1 aprilie. În celelalte 365 de zile din an, e o tragedie.


<strong>Istoria lui 1 aprilie, cu haz şi cu necaz</strong>

dacii

Cinci prieteni se amuză într-o oarecare zi a anului 1930; Foto: GettyImages

E din nou acea zi din an. După 364 de zile plictisitor de serioase şi de oneste, încercuim în calendar data de 1 aprilie, în care oameni din întreaga lume îşi testează umorul şi le fac farse apropiaţilor. Unele reuşite, altele care nu fac decât să stârnească indignare. Noi o ştim ca Ziua Păcălelilor, francezii au numit-o Poisson d’Avril, englezii − April Fools’ Day, însă indiferent de ce colţ al lumii ar fi vorba, scopul e acelaşi: toată lumea păcăleşte pe toată lumea, în cele mai năstruşnice feluri. Aşa că dacă citiţi acest articol înainte de prânz, grăbiţi-vă, este unica voastră şansă de a-i trage clapa cuiva fără a fi pedepsit.

Cum a luat naştere ziua farselor

Poate că farsa cea mai mare începe chiar de la originea incertă a zilei păcălelilor. Poveştile legate de istoria lui 1 aprilie sunt atât de variate, încât n-ar fi de mirare ca oamenii să fi inventat tot felul de teorii ţinând cont de semnificaţia datei. Prima referire la o astfel de zi este cea din anul 1392, din Marea Britanie, în scrierile poetului Geoffrey Chaucer, cu o poveste despre un cocoş păcălit de o vulpe chiar pe 1 aprilie. Alte surse arată că originea Zilei Păcălelilor s-ar regăsi prin 1539, într-un fragment dintr-un poem flamand care făcea referire la un boier care şi-a păcălit servitorul tot pe această dată.

Totuşi, adevărată sau nu, cea mai populară dintre istorii datează din anul 1564, în Franţa, odată cu adoptarea calendarului gregorian. Dacă până atunci − în vechiul calendar iulian − Anul Nou se sărbătorea în ultima săptămână din martie, petrecerea avea să se mute din anul următor la 1 ianuarie. Doar că obiceiurile vechi mor greu şi nu toată lumea s-a obişnuit uşor cu schimbarea. Mulţi care au continuat să-şi trimită felicitări şi să-şi facă urări la 1 aprilie au fost ridiculizaţi şi au devenit ţinta farselor. „Nebunii de aprilie!“, aşa se striga la ei.

În Franţa, cel care era păcălit primea porecla de „Poisson d’Avril“ (n.r. - peşte de aprilie) şi trebuia să poarte toată ziua o hârtie în formă de peşte prinsă pe spate. Explicaţia vine din astrologie, fără să aibă vreun haz: în aprilie, soarele părăseşte semnul zodiacal al Peştilor. Şi astăzi cei traşi pe sfoară poartă peşti pe spate şi se plimbă nestingheriţi prin oraş. Aceasta are un haz.

Povestea păcălelilor de 1 aprilie s-a tot răspândit de-atunci şi în ţările vecine. „April Fools’ Day“ a început să fie sărbătorită în Anglia prin secolul al XVIII-lea, după ce a fost împrumutată de la germani. Celui păcălit i se spune „noddy“ (n.r. – găgăuţă) şi trebuie să poarte o coadă agăţată de pantaloni sau fustă. În Scoţia, lucrurile nu sunt aşa ruşinoase.  Cel căruia i se face o farsă este poreclit „April cuckoo“ (n.r. - cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte sosirea primăverii. Românii au început să facă o sărbătoare din 1 aprilie abia pe la finalul secolului al XIX-lea, deşi în ţara lui Păcală şi Tândală, a lui Dănilă Prepeleac, a lui Stan Păţitul sau Pepelea, mulţi ar spune că au parte de farse în fiecare zi...  

1 aprilie e ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului. Mark Twain, scriitor

Superstiţii de 1 aprilie

Chiar dacă e vorba de o sărbătoare aşa neserioasă, există şi unele „reguli“ de 1 aprilie. Se spune că glumele trebuie făcute până la miezul zilei, pentru că, altminteri, toţi cei care păcălesc abia după 12.01 vor avea ghinion tot anul. La fel cum vor păţi şi cei care nu acceptă farsele cu umor. În unele regiuni, există obiceiul care spune că dacă o fată frumoasă reuşeşte să te păcălească, e musai să o iei de soţie sau măcar să fii prieten cu ea. Nu s-au înregistrat însă statistici în acest sens, cel puţin nu unele care să nu fie o păcăleală.Dar există date care arată că oamenii au tendinţa de a face farse din ce în ce mai puţin. Un sondaj făcut în urmă cu câţiva ani în Marea Britanie arăta că doar 24% din britanici au căzut plasă unor poante la locul lor de muncă, conform site-ului independent.co.uk. Majoritatea celor care nu le-au mai jucat feste colegilor au motivat acest lucru spunând că le-a fost teamă să nu provoace consecinţe neaşteptate. Pare exagerat de precaut? Dovada că şi umorul are o limită: Glenn Howlett, un muncitor canadian, aflat în concediu, a primit în apropierea zilei de 1 aprilie un e-mail de la colegii săi în care i se spunea că trebuie să predea un raport important în două săptămâni. Nu doar că Howlett n-a văzut mesajul la timp, dar s-a întors din vacanţă ca să lucreze la el, s-a îmbolnăvit brusc de inimă, apoi a intrat în concediu medical plătit ca urmare a stresului, pentru ca, în cele din urmă, să iasă la pensie anticipat. Imaginaţi-vă feţele împietrite ale colegilor care ar fi trebuit să exclame „Păcăleală de 1 aprilieeee!“.

<strong>Farse celebre în presă</strong>

Ziua Păcălelilor a devenit, de-a lungul anilor, şi un prilej pentru ca mass-media să descreţească frunţile oamenilor. Nu de puţine ori, oamenii nu s-au uitat la data din calendar şi au fost induşi în eroare de televiziuni şi publicaţii de ştiri, dar, până la urmă, nu acesta e scopul? Pomii cu spaghete, povestea de dragoste dintre Margaret Thatcher şi Mihail Gorbaciov şi primul documentar cu pinguini zburători – sunt câteva dintre cele mai cunoscute şi senzaţionale ştiri false prezentate atât de serios.

Pe 1 aprilie 1957, televiziunea engleză BBC a răspândit vestea cum că fermierii elveţieni au reuşit să obţină o recoltă senzaţională de spaghete, datorită vremii foarte prielnice. Ştirea a fost însoţită de imagini cu oameni care culegeau spaghete din copaci. După difuzare, postul de televiziune a fost asaltat cu telefoane de la telespectatorii care voiau să afle mai multe despre recolta de spaghete. Întrebaţi cum pot cultiva şi ei spaghete, jurnaliştii englezi le-au răspuns, plini de umor: „Plantaţi un băţ din cutia de spaghete într-o conservă cu sos de tomate şi speraţi la tot ce e mai bun…“.

Primii pe Lună

În 1962, singurul post de televiziune din Suedia, Sveriges Television, care transmitea alb-negru, l-a adus în platou pe expertul tehnic Kjell Stensson pentru a anunţa o „nouă descoperire“: telespectatorii îşi pot „colora“ singuri imaginile. Stensson a explicat că televizorul devenea din
alb-negru într-unul color dacă oamenii înveleau ecranul cu un nailon. Numeroşi suedezi l-au imitat pe tehnician şi au sperat la o minune tehnologică. Coincidenţa a făcut ca primele imagini color să fie transmise în Suedia tot într-o zi de 1 aprilie, însă opt ani mai târziu.

Postul naţional de radio din Elveţia şi-a întrerupt programul la 1 aprilie 1967, anunţând că astronauţii americani au ajuns pe Lună. Au urmat ore întregi de emisie regizată, interviuri cu experţi şi corespondenţe din lumea întreagă. Relatările jurnaliştilor elveţieni au fost atât de credibile, încât autorităţile americane din Elveţia au început să sărbătorească. Postul de radio a anunţat că astronauţii se vor întoarce de pe Lună în aceeaşi seară, dar şi că nava lor poate fi observată cu ochiul liber din zonele slab luminate, din afara oraşelor. Mii de elveţieni au plecat din oraşe pentru a observa evenimentul istoric, iar compania de transport feroviar a fost nevoită să-şi suplimenteze trenurile… Aveau să mai treacă, însă, încă doi ani până când americanii să ajungă pe Lună.

Imponderabilii de la 9.47

BBC Radio 2 şi-a început emisia pe 1 aprilie 1976 aşa: datorită unei alinieri a planetelor, gravitaţia va fi mult redusă pe Pământ. Mai mult, postul de radio îşi încuraja ascultătorii să facă sărituri la ora 9.47 dimineaţa, garantând câteva clipe de imponderabilitate! Se pare că jurnaliştii au primit apoi sute de apeluri telefonice de la persoane care susţineau că au reuşit să plutească…

1987. „Breaking News“ –ul din „Daily Mirror“ a fost, pe 1 aprilie, povestea de dragoste care s-a înfiripat între Margaret Thatcher şi Mihail Gorbaciov, în timpul unei vizite a lui Thatcher în Uniunea Sovietică. Nu erau doar simple coloane de text, ci şi fotografii cu cei doi lideri mondiali care se plimbau îndrăgostiţi prin parcul Gorky din Moscova. Într-o fotografie, Thatcher îl gâdilă tandru pe Gorbaciov sub bărbie, iar în alta, cei doi erau surprinşi păşind pe aleile din parc, de mână, ca doi îndrăgostiţi. De fapt, fotografiile surprindeau doi oameni simpli, dar care semănau izbitor cu cei doi „amorezaţi“. Însă ele au reşit să păcălească mii de oameni. „Cum e posibil ca Margaret Thatcher, o femeie căsătorită, să procedeze în public în aşa hal?“, s-au mirat oamenii. În realitate, Thatcher părăsise Moscova pe 2 aprilie, lăsând însă câteva declaraţii presei, care să le dezvolte imaginaţia: „Ne-am înţeles foarte bine, ţinând totuşi cont că suntem atât de diferiţi“.

dacii

1988, Moscova, URSS. Ziarul sovietic „Izvestia“ a publicat un articol care anunţa că renumitul fotbalist argentinian Diego Maradona este în negocieri avansate cu echipa Spartak Moscova. 6 milioane de dolari urmau să plătească ruşii pentru a-l avea pe Maradona în echipa lor. Associated Press a preluat rapid ştirea şi a distribuit-o abonaţilor lor, urmând ca, după ce au cerut mai multe informaţii publicaţiei ruse, să publice o erată. Răspunsul celor de la „Izvestia“: „Atenţie, domnilor, la calendar!“. Era 1 aprilie. AP a crezut povestea pentru că ziarele din Uniunea Sovietică nu mai publicaseră până atunci nicio farsă de Ziua Păcălelilor. Era pentru prima dată când publicaţiile de stat deschideau ziarele cu o glumă şi, de-atunci, au mai continuat.

Trupul lui Lenin va fi adus la Disneyland

Ziarul „Irish Times“ a anunţat în 1995 că Disneyland negociază cu guvernul rus privind achiziţionarea trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu tot cu mausoleu, în parcul de distracţii din Paris. Potrivit anunţului făcut de Ziua Păcălelilor, trupul celebrului rus ar fi urmat să fie îmbălsămat în lumini stroboscopice, pentru ca faţa lui Lenin să se îmbujoreze. Ziarul a mai menţionat că până şi ruşii ar fi fost de acord cu propunerea de mutare a corpului lui Lenin.

2008. BBC a anunţat că o echipă pe care o trimisese în Antarctica pentru a filma un documentar a surprins momentul în care mai mulţi pinguini au reuşit să zboare. Clipul a fost publicat pe internet la 1 aprilie 2008 şi a devenit extrem de popular. Ştirea menţiona că pinguinii au început să migreze mii şi mii de kilometri şi că îşi vor petrece iernile sub soarele tropical.

dacii

Nici anul trecut ziarele din întreaga lume nu şi-au pierdut hazul şi au publicat articole false. De pildă, publicaţia „Le Nouvel Observateur“ afirma că „epidemia“ de drone care au invadat Parisul în ultimele zile ar fi avut legătură cu industria pornografică. Dronele respective trebuiau să filmeze actele sexuale ale parizienilor obişnuiţi prin ferestrele caselor şi apartamentelor acestora. Au existat chiar şi câteva reclamaţii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite